Dorel Căprar: "PIB-ul României a revenit la nivelul de dinainte de criză"
PoliticaUltimele stiri 16 februarie 2015 0
Comisia Europeană a revizuit în urcare prognoza privind evoluţia PIB pentru anul trecut, de la 2% la 3%, datorită rezultatelor bune obţinute în trimestrul al treilea, pe fondul intensificării peste aşteptări în zona consumului privat şi a exporturilor. Comisia anticipează că investițiile publice vor crește datorită proiectelor cofinanțate de Uniunea Europeană, în timp ce exporturile vor accelera în 2015 şi 2016, în condiţiile în care economiile principalilor parteneri comerciali ai României își revin. „Practic, vorbim despre revenirea produsului intern brut al României la nivelul anterior crizei, având în vedere că evaluarea Comisiei Europene vine la mai puțin de o lună după noile estimări pozitive ale Institutului Național de Statistică. Potrivit INS, Produsul intern brut a crescut în 2014 cu 2,9%, în termeni reali, faţă de 2013, după ce în ultimul trimestru creşterea economică a fost de 0,5% faţă de trimestrul anterior, serie ajustată sezonier, şi de 2,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, serie brută. Premierul Victor Ponta apreciază că este vital ca în perioada următoare, prin toate măsurile pe care le adoptăm să păstrăm această direcţie de creștere, pe fondul unui trend ascendent al exporturilor dar și al consumului privat”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar
Read more