News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PIB
ROMANIA A AVUT CEA MAI MARE CRESTERE ECONOMICA DIN UE IN T1 2016 COMPARATIV CU T4 2015

Cu o creștere a PIB de 1,6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,6% în primele trei luni din 2016, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o expansiune de 0,5%, similară cu avansul înregistrat în precedentele trei luni.

Cele mai mari creșteri din UE în perioada ianuarie — martie 2016 s-au înregistrat în România (1,6%), Cipru (0,9%), Spania, Lituania, Austria și Slovacia (toate cu 0,8%), Bulgaria și Germania (ambele cu 0,7%). Singurele scăderi au fost raportate în Ungaria (minus 0,8%), Grecia (minus 0,5%) și Polonia (minus 0,1%) în timp ce o creștere zero a fost înregistrată în Estonia.

De asemenea, în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2015, România și Suedia au înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, de 4,2%, urmate de Slovacia (3,7%) și Spania (3,4%). Singurul declin a fost raportat în Grecia (minus 1,4%).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat în ritm anual o creștere de 1,7% în primele trei luni din 2016, în timp ce Uniunea Europeană a consemnat un avans de 1,8%.

Sursa: agerpres.ro

Read more
INS: PRODUSUL INTERN BRUT A CRESCUT CU 3,8% IN TERMENI REALI, IN 2015

Produsul intern brut (PIB) al României a înregistrat, în 2015, un salt de 3,8% în termeni reali, comparativ cu anul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), date vineri publicității.

Potrivit statisticii, în intervalul analizat, PIB-ul, ca serie brută, s-a situat la 712,832 miliarde lei, în prețuri curente, în termeni reali.

Seria ajustată sezonier a produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru anul 2015, nefiind înregistrate modificări semnificative față de varianta publicată anterior, în martie 2016, precizează INS.

Datele statistice ajustate sezonier relevă, de asemenea, că PIB-ul estimat pentru trimestrul IV din 2015 a fost de 181,542 miliarde lei prețuri curente, în creștere în termeni reali cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV din 2014.

Ca serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 212,058 miliarde lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,8 față de același interval din anul precedent.

INS menționează că, în anul 2015, volumul valorii adăugate brute totale nu s-a modificat, fiind însă înregistrate modificări pe unele ramuri de activitate, astfel: administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public, învățământ, sănătate și asistență socială (+0,2 puncte procentuale), informații și comunicații (+0,1 puncte procentuale), activități de spectacole, culturale și recreative, reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,1 puncte procentuale).

De asemenea, volumul impozitelor nete pe produs s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale.

Pe categorii de utilizări, din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări ale contribuției la creșterea PIB în anul 2015, între cele două estimări, au înregistrat: consumul final individual efectiv al gospodăriilor populației (de la +3,9% la +4%), ca urmare a majorării volumului său de la 105,8% la 105,9%; formarea brută de capital fix (de la +1,8% la +2,1%), ca urmare a majorării volumului său de la 107,5% la 108,8%; importul de bunuri și servicii (de la +3,5% la +3,8%), ca urmare a creșterii volumului său de la 108,4% la 109,1%; exportul de bunuri și servicii (de la +1,9% la +2,3%), ca urmare a creșterii volumului său de la 104,7% la 105,5%.

Conform INS, seria ajustată sezonier a produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat semnificativ ca urmare a revizuirii estimărilor pentru anul 2015 față de varianta provizorie publicată în martie 2016.

Produsul intern brut pentru trimestrul I 2016, date „semnal”, va fi publicat în data de 13 mai 2016.

Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 4,2% proiecția privind avansul produsului intern brut (PIB) pentru acest an și estimarea pentru 2015 la 3,7%, potrivit Prognozei de iarnă 2016.

La rândul ei, Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economică a României atât pentru 2015, cât și pentru 2016 și 2017. Conform noilor cifre date publicității pe 4 februarie 2016, Executivul comunitar estimează că în 2015 creșterea reală a PIB-ului României a fost de 3,6%, cel mai ridicat ritm de creștere de după 2008. Creșterea economică a României ar urma să atingă un vârf de 4,2% în 2016, grație creșterilor salariale puternice și relaxării fiscale, în timp ce în 2017 se va modera ușor la 3,7% , arată previziunile economice de iarnă publicate de Comisia Europeană.

Sursa: agerpres.ro

Read more

România a consemnat, anul trecut, o creștere economică mai mare cu 3,7% raportat la 2014, iar comparativ cu trimestrul al treilea din 2015 Produsul Intern Brut în trimestrul IV a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%, potrivit datelor provizorii (1) date marți publicității de Institutul Național de Statistică (INS)Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2015 a fost de 710,267 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de anul 2014.

Față de trimestrul IV din 2014, creșterea în ultimul trimestru din 2015 a urcat cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier.

Potrivit INS, Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 180,047 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV 2014.

Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 209,997 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,7% față de trimestrul IV 2014.

La creșterea PIB în anul 2015, raportat la 2014, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transportul și depozitarea; hotelurile și restaurantele (+1,0%), cu o pondere de 15,8% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,4%; construcțiile (+0,6%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,8%, informațiile și comunicațiile (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (11,8%), industria (+0,5%), cu o pondere de 23,2% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%; impozitele nete pe produs (+0,7%), cu o pondere de 12,1% la formarea PIB, și al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 6,2% contribuind cu 3,8% la creșterea PIB, și formării brute de capital fix, cu o contribuție de +1,8%, consecință a creșterii cu 7,5% a volumului său.

„O contribuție negativă importantă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecință a creșterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,4%”, spune INS.

În Prognoza sa de iarnă 2016, Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 4,2% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru acest an și estimarea pentru 2015 la 3,7%, în condițiile în care, în Prognoza de toamnă, publicată în luna noiembrie a anului trecut, instituția estima un avans al PIB de 3,6% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvara lui 2015, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.

Pentru 2017, CNP estimează un avans al economiei românești de 4,3%, de asemenea în urcare față de prognoza din toamnă, de 4,2%.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB.

El se încadrează în ținta de 1,85% din PIB stabilită prin Strategia fiscal-bugetară pe anul 2015, a anunţat Guvernul. Faţă de anul precedent, deficitul înregistrat s-a redus de la 1,72% la 1,47% din PIB, respectiv o reducere în termeni nominali cu 1,1 miliarde de lei.

„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 233,6 miliarde de lei, reprezentând 33,1% din PIB, au fost cu 9% mai mari în termeni nominali faţă de anul precedent și cu un punct procentual ca pondere în PIB. S-au înregistrat creșteri față de anul 2014 la încasările din: impozit pe profit (13%), impozitul pe venit (12,4%), TVA (12,3%), venituri nefiscale (12%) și accize (8%). Încasările din contribuții de asigurări sociale au o ușoară creștere față de anul anterior, deși au fost influențate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor, cât și de creșterea pe anul 2015 cu 0,5 puncte procentuale a cotei de contribuție către pilonul II de pensii”, a anunţat Executivul.

Sursa; evz.ro

Read more
ROMANIA, PRINTRE STATELE UE CU CEL MAI REDUS NIVEL AL DATORIEI GUVERNAMENTALE

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârșitul trimestrului trei din 2015, la 259,12 miliarde lei, sau 37,2% din PIB, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de nivelul de 259,48 miliarde lei, sau 38% din PIB, în perioada aprilie – iunie 2015, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu trimestrul doi din 2015, șapte state membre UE au înregistrat în perioada iulie — septembrie 2015 o creștere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 21 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât.

Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul trei din 2015 s-a înregistrat în Estonia (9,8%), Luxemburg (21,3%), Bulgaria (26,9%), Letonia (36,4%) și România (37,2%) iar cel mai ridicat în Grecia (171%), Italia (134,6%) și Portugalia (130,5%).

În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 87,7% din PIB în perioada aprilie — iunie 2015 până la 86% din PIB în trimestrul trei din 2015.

În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut în perioada iulie — septembrie 2015 la 91,6% din PIB, de la 92,3% din PIB în trimestrul doi din 2015.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Economia României a crescut cu 3,7%, în primele nouă luni ale anului trecut, raportat la perioada similară din 2014, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

„În perioada 1.I — 30.IX 2015, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I — 30.IX 2014, cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier”, spune INS, într-un comunicat remis AGERPRES.

PIB-ul estimat pentru primele trei trimestre din 2015 a fost de 528,921 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de 500,177 miliarde lei prețuri curente pe seria brută, comparativ cu 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și, respectiv, 498,48 miliarde de lei pe cea brută în datele provizorii (1), publicate pe 4 decembrie 2015.

Comparativ cu trimestrul II 2015, Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%. Față de același trimestru din anul 2014, PIB a înregistrat în trimestrul III 2015 o creștere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.

Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 179,529 miliarde de lei prețuri curente.

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul III 2015 față de varianta provizorie (1) publicată în Comunicatul de presă nr. 306 din 4 decembrie 2015 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial, ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile”, precizează INS.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 197,460 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,6% față de trimestrul III 2014.

În trimestrul III 2015, dinamica PIB nu s-a modificat în varianta provizorie (2), comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul valorii adăugate brute s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale, modificări mai importante fiind înregistrate în: industrie (+0,3 puncte procentuale), comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante (-0,7 puncte procentuale), informații și comunicații (—0,3 puncte procentuale), activități profesionale, științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-0,6 puncte procentuale), activități de spectacole, culturale și recreative, reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,6 puncte procentuale).

Volumul și contribuția impozitelor nete pe produs s-au majorat cu 0,9, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuției la creșterea PIB în trimestrul III 2015, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,5% la +0,3%, ca urmare a reducerii volumului său de la 104,0% la 102,4%, importul de bunuri și servicii, de la +1,2% la +1,4%, ca urmare a creșterii volumului său de la 103,1% la 103,6% și exportul de bunuri și servicii de la +0,4% la +1,8%, ca urmare a creșterii volumului său de la 100,9% la 104,6%.

Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 3,6% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru 2015 și a menținut la 4,1% estimarea privind creșterea economică în 2016, potrivit variantei de toamnă a Prognozei pe termen mediu 2015 — 2019 dată publicității în noiembrie 2015. În varianta preliminară de toamnă, publicată în luna septembrie 2015, instituția prognoza un avans al PIB de 3,4% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvară, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Produsul Intern Brut (PIB) al României a urcat în 2014 cu 3% în termeni reali, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor semidefinitive anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de datele provizorii publicate în aprilie.

PIB estimat pentru anul 2014, date semidefinitive, a fost de 667,577 miliarde lei în prețuri curente, față de 666,637 miliarde lei în varianta provizorie. Procentual, față de varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul Intern Brut nominal estimat pentru anul 2014 s-a majorat cu 0,1%.

‘În anul 2014, modificări mai importante ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat construcțiile, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,0 puncte procentuale (de la 100,3% la 102,3%), intermedierile financiare și asigurările, de la—0,1% la—0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu—8,5 puncte procentuale (de la 97,3% la 88,8%) și administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învățământul, sănătatea și asistența socială, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 102,0%)’, informează INS, printr-un comunicat.

Pe categorii de utilizări, anul trecut, modificări ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populației, de la +2,7% la +2,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 104,5% la 104,1%), cheltuiala pentru consumul final al instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, de la +0,1% la—0,2%, ca urmare a reducerii volumului său cu 41,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 62,1%), cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,8% la +0,1%, ca urmare a scăderii volumului său cu 5,0 puncte procentuale (de la 105,3% la 100,3%) și formarea brută de capital fix, de la—0,8% la +0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu +6,0 puncte procentuale (de la 96,5% la 102,5%).

Sursa: agerpres.ro

Read more

Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe cea ajustată sezonier, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei trimestre a fost de peste 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de circa 498,48 miliarde de lei pe cea brută.

La creșterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului (-0,5%). Comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante au avut o contribuție pozitivă de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB și al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.

Informațiile și comunicațiile au contribuit la creșterea PIB cu 0,8%, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%), însă au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (12,8%).

De asemenea, industria a avut o contribuție pozitivă de 0,5%, cu o pondere de 22,7% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,0%, iar impozitele nete pe produs au contribuit la creșterea PIB cu 0,8%, cu o pondere de 12,6% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 5,7%, contribuind cu 3,5% la creșterea PIB, și formării brute de capital fix, cu o contribuție de +1,5%, consecință a creșterii cu 6,8% a volumului său.

O contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,0%), consecință a creșterii cu 5,7% a exporturilor de bunuri și servicii, corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,0%.

Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%, comparativ cu trimestrul II 2015. Față de același trimestru din anul 2014, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.

PIB estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 195,77 miliarde lei în prețuri curente (serie brută), în creștere — în termeni reali — cu 3,6% față de trimestrul III 2014.

Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 178,432 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 1,4% față de trimestrul II 2015 și cu 3,6% față de trimestrul III 2014.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârșitul trimestrului doi din 2015, la 259,48 miliarde lei, sau 38% din PIB, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de nivelul de 259,79 miliarde lei, sau 38,4% din PIB, în primele trei luni din acest an, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu primul trimestru din 2015, zece state membre UE au înregistrat în perioada aprilie — iunie 2015 o creștere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB, în timp ce în 18 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât.

Cel mai scăzut nivel al datoriei guvernamentale ca raport din PIB în trimestrul doi din 2015 s-a înregistrat în Estonia (9,9%), Luxemburg (21,9%), Bulgaria (28,3%), Letonia (35,3%), Lituania (37,6%) și România (38%) iar cel mai ridicat în Grecia (167,8%), Italia (136%) și Portugalia (128,7%).

În Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a scăzut de la 88,1% din PIB în primele trei luni din acest an până la 87,8% din PIB în trimestrul doi din 2015.

În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a scăzut în perioada aprilie — iunie 2015 la 92,2% din PIB, de la 92,7% din PIB în primul trimestru 2015.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Creşterea PIB în primul semestru a fost susţinută de aproape toate ramurile economiei, comerţul, informaţiile şi comunicaţiile, respectiv industria având printre cele mai mari contribuţii, a anunţat vineri INS, care a menţinut estimarea privind un avans al economiei de 3,7% ca serie brută.

„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,3% pe seria brută şi cu 3,7% pe seria ajustată sezonier; În semestrul I 2015, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,7%, pe seria brută şi cu 3,8% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2015, nefiind, însă, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 204 din 14 august 2015”, arată INS, într-un comunicat.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier –  estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 174,736 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,1% faţă de trimestrul I 2015 şi cu 3,7% faţă de trimestrul II 2014. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2015 a fost de 351,281 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 3,8% faţă de semestrul I 2014.

Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 164,811 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,3% faţă de trimestrul II 2014. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2015 a fost de 304,987 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,7% faţă de semestrul I 2014.

La creşterea PIB au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,0%), cu o pondere de 17,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 5,6%, precum şi informaţiile şi comunicaţiile (+0,9%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (7,2%) dar  care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (13,8%); industria (+0,5%), cu o pondere de 22,0% la formarea PIB şi al cărei volum  de  activitate s-a majorat cu 2,2% şi impozitele nete pe produs (+0,5%), cu o pondere de 13,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,2%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,5%, consecinţă a creşterii cu 8,1% a volumulului său.

„O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 6,3% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 9,6%. Este de remarcat, insă, soldul uşor pozitiv al balanţei de plăţi”, notează INS.

La jumătatea lunii august INS a anunţat că Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7% pe serie brută şi cu 3,8% pe serie ajustată sezonier, după ce în trimestrul al doilea a urcat cu 3,2% pe serie brută şi cu 3,7% pe serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă comparativ cu primul trimestru a avansat cu 0,1%.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2015, fiind revizuită faţă de varianta publicată în iulie, arăta atunci INS, într-un comunicat. Astfel, estimările pentru primul trimestru au fost revizuite de la 1,5% la 1,4% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi de la 4,1% la 3,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Sursa: antena3.ro

Read more