Parchetul General a început urmărirea penală in personam faţă de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, pentru spălare de bani în formă continuată în dosarul terenului din Aleea Privighetorilor, zona Băneasa a Capitalei, au declarat surse judiciare, citate de Romania Curata.
Procuroarea Elena Iordache de la Secţia de Urmarire penala si criminalistica a Parchetului General a început urmarirea penala faţa de fostul sef de stat pe 13 aprilie, potrivit surselor citate. A doua zi, o echipa de poliţisti a mers acasa la Traian Basescu si l-a înstiinţat de punerea sub învinuire.
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu ştie nimic despre aceste acuzaţii, întrucât nu a primit nicio citaţie de la Parchet. Băsescu a spus că nu poate comenta acuzaţiile atâta vreme cât nu i-au fost aduse la cunoştiinţă de către Parchet.
„Aceasta este solicitarea domnului Ciuvică de când a făcut plângerea. O să vedem. Categoric am cum (să justifice provenienţa banilor cu care a cumpărat terenul din Privighetorilor şi vila din Bucureşti Ploieşti 137 B – n.r.), dar nu fac nicio declaraţie pe temă până nu primesc citaţia. Astea sunt afirmaţiile lui Ciuvica, dacă procuroarea şi le-a însuşit…eu cu dragă inimă o să le lămuresc când o să fiu citat”, a declarat Traian Băsescu pentru România Curată.
Basescu urma sa fie chemat, miercuri, la Parchet pentru a i se aduce în mod oficial la cunostiinţa calitatea de suspect, însa pâna la urma invitaţia la Parchet s-a amânat pentru o data care urmeaza sa fie stabilita.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/traian-basescu-pus-sub-urmarire-penala-pentru-spalare-de-bani_287656.html#ixzz46LdC4sFK