Stiri si reportaje din judetul Arad
Joi, 11 noiembrie a.c, patronul unui market situat pe strada Ştefan Teneţchi din municipiul Arad, a sesizat telefonic dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu privire la faptul că un bărbat încearcă să sustragă mai multe produse din magazin.
O patrulă de jandarmerie s-a deplasat imediat la faţa locului, unde l-a prins în flagrant pe H. Nicolae în vârstă de 35 ani din Bucureşti, care aflându-se la cumpărături în magazin şi profitând de neatenţia personalului, a sustras 13 deodorante marca ,,Mennen Speed Stick”, pe care le-a ascuns în buzunarele gecii pe care o purta.
La controlul corporal preventiv efectuat de jandarmi, au fost găsite asupra bărbatului produsele sustrase în valoare de 181,50 lei, acestea fiind restituite reprezentantului magazinului, prejudiciul fiind recuperat integral.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.
Dosarul cu actele premergătoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.