3000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar arădean îşi dezvoltă competenţele profesionale, graţie derulării proiectului POSDRU/87/1.3/S/54562 – „Paşaport pentru catedră”.
La finele primului an de proiect, cei doi parteneri, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad şi Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, au făcut bilanţul activităţilor derulate la nivelul judeţului. Rezultatele sunt prezentate în cele ce urmează.
Într-o primă etapă, au fost selectaţi viitorii formatori şi mentori. Apoi, aceştia au beneficiat de pregătire şi abilitare în ceea ce priveşte gestionarea şi livrarea de programe de formare şi derularea de activităţi de mentorat pentru cadrele didactice debutante. Această activitate de pregătire s-a realizat prin parcurgerea de programe de perfecţionare autorizate CNFPA, Curs Formator şi Curs Mentor, furnizate de Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.
La Cursul Formator au participat, în perioada august – septembrie 2011, 100 de cadre didactice, toate dobândind certificat de formator. Cursul Mentor s-a desfăşurat în perioada septembrie – octombrie 2011 şi s-a finalizat cu certificarea a 25 de mentori din diverse arii curriculare. Obiectivul acestei formări l-a constituit dezvoltarea unei reţele de formatori şi mentori la nivelul judeţului Arad, care să livreze grupului ţintă propus în proiect programele de formare elaborate în cadrul proiectului, respectiv să ofere suport, sprijin şi consiliere unui număr de 200 de debutanţi.
Eforturile conjugate ale celor 125 de formatori şi mentori vor produce, cu siguranţă, schimbare. Schimbare prin dezvoltarea abilităţilor celor ce urmează a fi formaţi sau mentoraţi, pentru că în fiecare dintre aceştia există speranţe şi vise, care împlinite, se vor transforma într-un beneficiu adus lor, elevilor lor, educaţiei în general.
Pentru ca programele de formare, elaborate şi livrate în cadrul proiectului, să răspundă nevoilor reale de formare ale cadrelor didactice din judeţul Arad, în perioada ianuarie – martie 2011, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad a realizat studiul cu tema “Nevoile de formare continuă ale cadrelor didactice din judeţul Arad”, pe un eşantion reprezentativ pentru şcolile din judeţ, fiind chestionate un număr de 714 cadre didactice (nivel preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) atât din mediul urban cât şi din mediul rural.
Pentru elaborarea programelor de formare din cadrul proiectului au fost selectate 12 cadre didactice cu competenţe, expertiză şi experienţă în formarea adulţilor şi în elaborarea de programe de formare continuă acreditate CNFP-MECTS şi/sau avizate MECTS.
În urma eforturilor depuse de echipele de experţi, în luna octombrie 2011, a fost înregistrată la DFCPIP-MECTS, pentru acreditare, documentaţia pentru trei programe de formare continuă:
Curriculum centrat pe competenţe – 89 de ore (25 credite profesionale transferabile);
Management şi mediere în grupul educaţional – 89 de ore (25 credite profesionale transferabile);
Metode interactive de predare-învăţare – 60 de ore (15 credite profesionale transferabile).
Aceste programe se adresează tuturor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi propun abordări complexe (monodisciplinare, interdisciplinare şi transversale), cu potenţial crescut de valorificare şi aplicare a competenţelor dobândite în activitatea şcolara şi extraşcolară, în învăţarea în contexte variate (formale, non-formale şi informale).
De asemenea, au fost dezvoltate două programe de formare specifice, şi anume: Deontologie profesională pentru debutanţii în învăţământ şi Formarea responsabililor cu formarea continuă.
Programul de formare pe tema deontologiei profesionale, destinat profesorilor debutanţi în învăţământul preuniversitar reprezintă ocazia perfecţionării profesionale a tinerilor, care ocupă un post didactic. Aceste program își propune formarea conştiinţei profesionale şi îmbunătăţirea calitativă a prestaţiei profesionale a debutanţilor în învăţământ.
La programul de formare Deontologie profesională pentru debutanţii în învăţământ derulat în luna octombrie 2011, au participat un număr de 55 de cadre didactice debutante.
În perioada octombrie – noiembrie 2011 în cadrul proiectului s-a derulat programul de formare Formarea responsabililor cu formarea continuă. Pentru a răspunde nevoilor reale ale responsabililor cu formarea continuă, programul urmăreşte implementarea unui management al calităţii în conformitate cu legislaţia în vigoare şi metodologia de formare continuă a cadrelor didactice.
La acest program de formare au participat un număr de 156 de responsabili cu formarea continuă din toate unităţile şcolare din judeţul Arad.
În cadrul proiectului „Paşaport pentru catedră”, unul dintre programele de formare vizează formarea competenţelor IT – certificarea ECDL pentru 3000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar arădean.
Pentru realizarea acestui obiectiv au fost parcurse mai multe etape în perioada ianuarie 2011- noiembrie 2011. Pentru seria I de formare au fost selectate 41 grupe însumând 1025 persoane. S-au derulat examinările tuturor cadrelor didactice din aceste grupe pentru modulele aferente certificării ECDL START. Pe baza chestionarelor aplicate, formabilii şi-au exprimat intenţia de a continua sau nu, examinările pentru obţinerea certificatului ECDL COMPLET.
Programele de formare dezvoltate în cadrul proiectului lansează o provocare pentru depăşirea stadiilor de pasivitate care conferă o anumită iluzie a stabilităţii şi motivare pentru învăţare continuă, iar prin modalităţile de abordare aduc cu sine un posibil răspuns provocării unei realităţi complexe dată de implementarea actualei reforme a învăţământului.
Read more