News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

„Parada Clătitelor” sosește la Moneasa

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad și Primăria Moneasa organizează, în 24 și 25 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XX-a a „Paradei Clătitelor”.

Persoanele care aleg să meargă la Moneasa în acest sfârşit de săptămână vor avea ocazia să se bucure de cel mai dulce şi delicios desert, să se relaxeze şi să asculte muzică pentru toate gusturile.

Sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 19.00, la Teatrul de Vară din Moneasa va avea loc spectacolul “WhatsApp-ul și sătenii” urmat, la ora 20.00, de un concert folk susținut de Maria Nicoleta Brola, Daniel Julean și Mircea Vintilă și Retro Party cu Cătălin Lăpușcă.

Duminică, 25 iulie, de la ora 16.00, tot la Teatrul de Vară, va avea loc un spectacol de muzică populară.

„Parada Clătitelor” este cel mai aşteptat eveniment din staţiunea Moneasa şi atrage anual mii de vizitatori din mai multe judeţe. În anii anteriori, festivalul a atras chiar şi peste 10.000 de vizitatori, fiind preparate şi consumate, cel mai mult, peste 20.000 de clătite în cele două zile de desfăşurare.

Read more

newsarad

Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Moneasa şi Hotel Parc sunt organizatorii celei de a 13-a ediţii a Paradei Clătitelor, eveniment ce se va desfăşura în ultimul week-end al lunii iunie, în zilele de 27 şi 28 iulie. Ca în fiecare an, şi în 2013 Parada Clătitelor se va desfăşura sub un generic: clătite cu răvaşe norocoase, iar la sărbătoare sunt invitaţi toţi arădenii.

Directorul evenimentului, actorul Zoltan Lovas, consideră că această a 13 ediţie va fi una cu noroc, pentru ca voia bună şi spiritul de sărbătoare vor fi la loc de cinste.

Read more

Nu mai puţin de 50 de feluri de clătite le-au fost oferite miilor de turişti prezenţi la evenimentul gastronomic intitulat “Parada clătitelor”, ajuns la cea de a XII-a ediţie. Clătitele au fost preparate de agenţi economici, dar şi de reprezentanţii unor primării din judeţul Arad, printre care Beliu, Târnova, Ineu, Cermei, Buteni. De asemenea, printre cei care au preparat şi servit clătite au fost şi reprezentanţii Partidului Social Democrat Arad, “marfa” preparată de reprezentanţii acestui partid bucurându-se de un real success.

Miile de vizitatori au putut savura clătite cu brânză, cu dulceaţă, cu cremă de ciocolată, cu scorţişoară, cu nuci, cu creier, clătite cu dulceaţă de trandafiri, clătite cu dulceaţă de nuci verzi.

Organizatorii  evenimentului de la Moneasa ne-au declarat că pentru preparea clătitelor, în cele două zile în care s-a desfăşurat evenimentul au fost folosite câteva sute de kilograme de făină, peste 1.000 de ouă şi câteva sute de litri de lapte.

„Parada Clătitelor” a început sâmbătă, la orele amiezii, cu discursul autorităţilor, dar şi cu un program artistic. Astfel, în faţa celor prezenţi în staţiune au evoluat majoretele de la trupa Lady’s şi ansamblurile folclorice “Doina Mureşului” şi “Rapsodia” din Arad.

Ediţia din acest an s-a derulat sub sloganul „Clătite în carnaval”, astfel că organizatorii şi cei care au preparat şi servit clătitele au purtat măşti de carnaval. În cursul serii de sâmbătă, cei prezenţi au avut parte de o paradă a clătitelor flambate. În programul zilei de sâmbătă a fost inclus şi un recital al trupei Six Martini, precum şi un recital al solistei Melisa Ţolea.

Duminică, în cea de-a doua zi a “Paradei Clătitelor” a fost organizat un spectacol de muzică populară, remarcat fiind şi solistul Tinu Vereşezan. Organizatorii “Paradei Clătitelor” au fost  Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Primăria Moneasa şi Hotel Parc din Moneasa.

Read more