Trecerea la ora oficială de vară
NationalUltimele stiri 26 martie 2022 0
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 martie spre 27 martie, ultima duminică a acestei luni calendaristice, ora 03.00 devine ora 04.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (30).
CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. agerpres.ro
Read more