Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise în 24 ianuarie, la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, însă vor rămâne deschise băncile din unele centre comerciale.
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat că miercuri, 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
Unităţile BRD vor fi închise miercuri, cu excepţia celor din centrele comerciale care vor fi deschise în 24 ianuarie.
Ziua de 24 ianuarie este nelucrătoare şi în cazul Raiffeisen Bank.
”Ziua de 24 ianuarie 2018 este zi nelucrătoare în unităţile Raiffeisen Bank, inclusiv pentru departamentul Servicii Clienţi (Call Center). Vor funcţiona însă agenţiile din mall-uri, reţeaua Selgros şi supermarket-uri. Call Center-ul băncii va asigura asistenţă permanentă pentru carduri, serviciile Smart Mobile, Raiffeisen Online şi clienţii de top”, a anunţat banca.
Read more