News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ANUNT IMPORTANT PENTRU SOFERI: SE SCUMPESTE ROVINIETA

Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege de recalculare a tarifelor de utilizare şi de trecere a drumurilor naţionale în România.

Proiectul de act normativ a fost adoptat de Guvern în scopul transpunerii în legislația națională a unor prevederi din Directiva europeană de aplicare a taxelor la vehicule grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.

Potrivit Executivului, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligațiilor de stat membru, anume de transpunere în legislația națională a prevederilor Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.

Prin transpunerea acestor prevederi, prin proiectul de lege se are în vedere recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone.

„Un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporții între nivelul anual și cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, șapte zile și 30 zile. În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporții: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual și tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual”, a anunţat Guvernul într-un comunicat.

Sursa:evz.ro

Read more

De o bună bucată de timp, legea dării în plată a creat mare vâlvă în rândul bancherilor, debitorilor, instituțiilor statului și, cel mai important, a speriat toți românii care vor să se mute la casă nouă, în ansambluri rezidențiale. Ce presupune? Cum se va aplica? Cine va putea beneficia și cine va pierde cel mai mult în urma legii dării în plată? La aceste întrebări vom încerca să răspundem în rândurile care urmează.
Ce presupune legea dării în plată?

Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor. Nimic mai simplu în aparență, însă, desigur, lucrurile sunt mult mai complicate în esență.

Inițiativa legii dării în plată a început ca o lege socială, care să-i ajute pe debitorii cu probleme reale să scape de povara creditelor ipotecare, cedând către creditori aceste bunuri. Dar inițiatorii legii au evitat să discute concret despre suma maximă a creditelor contractate până la care se poate aplica legea dării în plată. Cu alte cuvinte, chiar și persoanele cu credite de, să zicem, 1 milion de euro, pot înștiința băncile că vor să renunțe la împrumuturi în schimbul locuințelor.
Da, tot ce trebuie să faceți pentru a ceda locuințele este să trimiteți o înștiințare către bănci, fie prin executor judecătoresc, avocat sau notar public și sunteți eliberați de obligații!

Cum se va aplica?

Aici discuțiile devin foarte interesante și importante. În cazul în care legea dării în plată se va aplica retroactiv (și pentru creditele în derulare), atunci băncile vor avea o problemă mare. Peste noapte, acestea se vor trezi cu, posibil, sute de mii de locuințe, pe care trebuie, la rândul lor, să le vândă mai departe. Cum și mai ales la ce preț pentru a-și diminua pierderile, rămâne la alegerea fiecărei instituții în parte… Foarte important de știut este că băncile sunt intermediarii banilor, nu lucrează cu bani proprii. Pierderile în realitate ar fi ale deponenților, românii care au depozite bancare. Cu toate acestea, semnalele din piață ne arată că sunt șanse mici ca legea să se aplice retroactiv (vocea domnului avocat Piperea este suficient de puternică…).

De asemenea, un alt punct crucial al discuției referitoare la legea dării în plată este dacă programul Prima Casă va fi inclus. Știm cu toții că principalul atu al programului Prima este avansul de doar 5%. Atunci, cum vor putea băncile să-și asume riscul imens pe care legea dării în plată îl presupune? De asemenea, Statul garantează jumătate din fiecare credit Prima Casă. Dacă debitorii decid să renunțe la case și la credite, trimițând apartamentele la bănci, atunci este evident că pierderile vor fi de ambele părți (bănci și stat). Este statul pregătit pentru asta?

Cine va beneficia și cine va pierde cel mai mult de pe urma legii dării în plată?

În cazul în care legea dării în plată se va aplica doar pentru cazurile sociale (debitorii care într-adevăr au ajuns în incapacitate de plată a ratelor din motive precum șomaj, probleme de sănătate etc…), atunci este evident că această inițiativă este una benefică, în special pentru cei care au accesat credite bancare în franci elvețieni, sub oblăduirea bancherilor din România, inclusiv BNR.

De curând legea a fost retrimisă în Parlament de către președinte, deoarece nu era stipulat cine sunt beneficiarii acestei legi. Mai exact, aceștia puteau fi și dezvoltatori imobiliari care nu mai doreau sau nu mai puteau să înapoieze creditul.

Concluzii

Dacă această lege se va aplica retroactiv, atunci va intoxica toate investițiile din țara noastră. Riscul legii nu este predictibil, iar acest lucru va avea efecte catastrofale pentru economie deoarece încrederea investitorilor va fi zdruncinată serios.
Dacă această lege se va promulga, băncile vor crește avansurile pentru toate tipurile de credite. Acest lucru va duce la imposibilitatea românilor de a cumpăra o casă nouă. Aceștia vor trebui să se obișnuiască cu statutul de chiriaș, în loc de proprietar. Indiferent de cât de mare este salariul românului de la multinațională, un avans de 35% va reduce semnificativ numărul celor care vor fi capabili de a accesa credite bancare.

Dacă va fi evitat în continuare stabilirea unui plafon maxim pentru creditele eligibile pentru legea dării în plată, atunci nu mai este lege socială. Și care mai este scopul acestei legii?

Dacă Prima Casă nu va fi scoasă din această lege, atunci va dispărea cu totul.

În orice formă va fi promulgată această lege, băncile vor înăspri condițiile de creditare, pentru a-și acoperi riscurile fluctuației pieței imobiliare. De asemenea, nu trebuie neglijate nici efectele nocive asupra celorlalte segmente ale economiei.
Discuțiile pentru legea dării în plată au fost amânate până săptămâna aceasta

Sursa: agerpres.ro

Read more
SCHIMBARE PENTRU ROMANII CARE STAU LA BLOC! S-A DAT LEGE!

Camera Deputaţilor: Asociaţiile de proprietari – obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege prin care asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere pentru fiecare apartament.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost adoptat cu 276 de voturi „pentru” şi două abţineri.

Acesta prevede că asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor, modalitatea de calcul în urma căruia au rezultat sumele lunare de plată.

Modalitatea de calcul va conţine şi va arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari.

Potrivit proiectului, neîndeplinirea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei.

Actul normativ a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES

 

Sursa: capital.ro

Read more