News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

NICOLAE SELEGEAN: „COMUNA FELNAC, BLOCATA DE AMBITIILE POLITICE ALE PREFECTULUI SI ALE PSD

Primarul comunei Felnac, Nicolae Selegean, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, că ambițiile politice ale PSD și implicit ale Prefectului Cosmin Pribac, care, spune edilul, acțiunează la comenzi politice, blochează dezvoltarea comunei. Totodată, Selegean a dat exemple două spețe prin care Prefectura a atacat decizii ale Consiliului Local Felnac, dar care în cele din urmă au fost câștigate în instanță de aleșii locali, în detrimentul Prefecturii.

„Comuna Felnac este în situația câștigării a două procese rezultate din două acțiuni ale Instituției Prefectului Județului Arad. În primul rând vorbim despre acțiunea prin care Instituția Prefectului a atacat Hotărârea nr. 69/16.12.2014 a Consiliului Local Felnac, prin care a fost schimbat viceprimarul comunei. Este cel puțin interesant modul foarte rapid în care Prefectura a acționat în aceast caz, acționând cu celeritate, lăsând deoparte probleme mult mai importante în detrimentul acesteia. Concret, putem spune că domnul Prefect a acționat la comanda politică a PSD, partidul care l-a susținut pentru această funcție. Instanțele de judecată au decis că Hotărârea Consilului Local Felnac a fost perfect legală. O altă speță în care Instituția Prefectului a decis să atace o Hotărâre de Consiliu Local Felnac este legată de un împrumut pe care intenționam să-l luăm pentru a putea demara un proiect pe fonduri europene. În acest caz, Prefectura și-a motivat acțiunea pe baza faptului că Hotărârea de Consiliu nu ar fi fost luată cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor, ci doar cu majoritate simplă. Putem spune că acțiunea a fost din start una cu caracter politic, pentru că legea spune clar că hotărârile care privesc astfel de împrumuturi pot fi luate cu o majoritate simplă. În concluzie, noi am câștigat și acest proces cu Prefectura, dar comuna Felnac și cetățenii acesteia au pierdut. Spun că au pierdut deoarece împrumutul nu a mai putut fi contractat, pentru că, după cum bine știți, pentru a demara proiecte pe fonduri europene trebuie să ai banii pentru proiect, iar apoi îi primești înapoi. Noi nu am avut acei bani și de aceea am vrut să luăm un împrumut. Eu vin și mă întreb acum, ce scop a avut această acțiune a Prefecturii? Acțiune care nu a făcut altceva decât să blocheze dezvoltarea comunei. Ceea ce nu a înțeles domnul Prefect este faptul că de problemele comunităților locale se ocupă autoritatea care este cel mai aproape de cetățean, respectiv primarul și consiliul local, nicidecum prefectul. Pe această cale doresc să-i cer demisia din funcție a domnului Prefect Cosmin Pribac, pentru lipsa de echidistanță de care a dat dovadă în îndeplinirea funcției, cântărind cu unități diferite de măsură spețe asemănătoare. În același timp, o demisie i-ar face un bine domnului Prefect, pentru că acest lucru ar însemna automat faptul că nu va mai fi supus presiunilor PSD. Prin atitudinea aceastuia planează și un grad scăzut de profesionalism asupra aparatului de specialitate din cadrul Instituției Prefectului Județului Arad. Nu spunem că funcționarii din Prefectură nu ar fi bine pregătiți profesional, ci că acțiunile acestei instituții sunt executate la comanda Prefectului, care la rândul său execută comenzile PSD”, a declarat Nicolae Selegean, primarul comunei Felnac.

Read more

selegean felnac

Nicolae Selegean, primarul comunei Felnac, acuză actuala guvernare de sfidare la adresa cetăţenilor. „Auzim tot felul de «realizări» la televizor, sunt prezentate cifre care ne arată creştere economică, salarii şi pensii mărite, dar realitatea este alta. Guvernul este restant până şi cu sumele datorate persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora. De acolo, de la Bucureşti, ni se prezintă unele măsuri sociale, dar care sunt doar pe hârtie”, a afirmat primarul comunei Felnac.

De asemenea, Nicolae Selegean subliniază că autorităţile locale nu sunt sprijinite sub nici o formă. „Vorbim de descentralizare, avem un proiect de lege în acest sens, dar când e vorba de fonduri, ne dăm seama că e o centralizare excesivă. Nici măcar investiţiile începute nu sunt continuate, în schimb cresc cheltuielile cu funcţionarea ministerelor”, consideră Selegean.

Primarul comunei Felnac aduce ca argumente rectificările bugetare din ultimele 18 luni, de când este Victor Ponta premier. „Administraţiile locale sunt neglijate, iar acelea care totuşi primesc bani beneficiază în mod clientelar de acest lucru. Mai mult, există o presiune instituţională asupra primarilor care au primit fonduri de la Guvernul Ungureanu. Suntem anchetaţi, cercetaţi, trebuie să dăm cu «subsemnatul», şi asta se întâmplă de peste un an”, a încheiat primarul Nicolae Selegean.

Read more