News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Presedintele CJA, Nicolae Iotcu, practica un comision de 2% spaga

Planul de fraudare a licitației pentru achiziționarea de echipamente medicale necesare Spitalului Județean Arad a fost pus la punct de către președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, și de ceilalți implicați, încă din 2011, reiese din rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată, ieri, de către DNA Timișoara pentru trafic de influență.

Toate demersurile au pornit după o ședință din biroul lui Ioțcu la care au participat mai mulți angajați ai instituției și reprezentanți ai firmei Medicare Tehnics. „Urmare a acestor angajamente informale, martorul Totolici Bogdan – manager la S.C.J.U. Arad, a primit sarcina de a identifica necesarul de aparaturi medicale în valoare de maxim 1.000.000 euro, sens în care inițial a întocmit în numele S.C.J.U. Arad referatul nr. 14266/27.10.2011, înregistrat la C.J. Arad cu nr. 15854/27.10.2011, prin care justifica achiziția de aparaturi medicale evaluate la suma de 999.970 euro, după care, prin adresele din datele de 09.12.2011 și 22.12.2011, se justifica achiziția de aparaturi medicale evaluate la suma de 967.270 euro”, se arată în rechizitoriu.

În perioada în care se întocmeau caietele de sarcini, directorul tehnic Adrian Nedelciu, desemnat iniţial de Ioţcu să se ocupe de toate detaliile afacerii, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii firmei agreate într-un restaurant din apropierea CJ Arad, unde s-au stabilit condiţiile cele mai favorabile pentru câştigarea licitaţiei. După aprobarea hotărârii și întocmirea referatului de necesitate se lucra la întocmirea caietului de sarcini și a fișei de date a achiziției, dar nu se concretiza nimic. A urmat o întâlnire la restaurant, în care Nedelciu a comunicat că firma trebuie să plătească 5% din valoarea contractului dacă doreşte deblocarea situaţiei, anunţând că vorbeşte în numele lui Ioţcu. Discuţia s-a purtat între patru ochi, pe holul restaurantului, între baie și lift, pentru a se asigura că nu sunt interceptaţi. Ulterior, într-o discuţie cu denunţătorul Cristian Drăgan, Nedelciu a confirmat procentul şi discuţiile purtate cu Ioţcu şi cei de la Medicare Technics, afirmând „5%, ştiu io! […] Da, mi-o zis. Mi-o zis. […] Mai bine 2% din 10 milioane de euro, decât 10% din o sută de mii”. Precauţiile pe care preşedintele CJ Arad şi le-a luat au fost prezentate pe larg în rechizitoriu, remarcându-se faptul că Ioţcu încerca să vorbească cât mai puţin despre bani şi cât mai codificat, uneori nelăsându-şi interlocutorul nici măcar să termine cuvântul. În timpul discuţiei purtate cu denunţătorul Cristian Drăgan la locuinţa acestuia, unde a primit prima tranşă de 35.000 lei, vicepreşedintele CJ Arad i-a făcut o solicitare surpriză.

„Cu privire la cei 10.000 de euro pe care trebuia să-i mai primească de la martorul Drăgan Cristian în cursul zilelor următoare, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae i-a dispus martorului să predea o parte şi subordonatei lor Puia Diana Otilia, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a achita o amendă ce i-a fost aplicată de ANRMAP. Concret, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a scris numele martorei Puia Diana pe o bucată de hârtie şi după ce a arătat denunţătorului Drăgan Cristian numele martorei, inculpatul s-a interesat dacă «La asta […] Ştii că are o datorie pentru…[…] Şi cu ea ai închis» (vol.II, f.147), martorul întrebându-l pe inculpatul Ioţcu dacă doreşte să-i dea subordonatei Puia contravaloarea amenzii din banii pe care trebuia să-i mai remită inculpatului Ioţcu, acesta din urmă confirmând «Da, te rog!», ceea ce demonstrează nu doar faptul că a înţeles pe deplin ceea ce i-a explicat martorul denunţător în legătură cu situaţia «încasării» foloaselor infracţionale în numele inculpatului Ioţcu, ci şi că acesta dispunea asupra felului în care se împart aceşti bani, chiar dacă ulterior şi-a însuşit întreaga sumă de 10.000 euro, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante din data de 24 iulie 2015”, se arată în rechizitoriu.

Înainte de a lua plicul cu cei 10.000 de euro, Ioţcu a întrebat dacă au fost opriţi banii pentru plata amenzii, răspunzându-i-se că plata se va face din următoarea tranşă de 20.000 de euro care urma să fie încasată de la firma de echipamente medicale.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/08/filosofia-spagii-in-epoca-iotcu-la-cj-arad-mai-bine-2-din-10-milioane-de-euro-decat-10-din-o-suta-de-mii-vezi-ce-plata-incredibila-trebuia-facuta-din-spaga/

Read more
Drumul ce leagă Bata de Bulci a fost modernizat

În comuna Bata, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, s-a inaugurat drumul ce face legătura între centrul de comună şi localitatea Bulci, o investiţie necesară, care facilitează legătura între această localitate şi centrul de comună.

„Mă bucură întotdeauna astfel de investiţii, care fac mai accesibile legăturile între localităţile judeţului Arad. Cu atât mai mult, cu cât această investiţie a fost făcută aici, la Bata, pe Valea Mureşului, eu însumi fiind originar din această zonă. Din păcate, mă văd nevoit să o repet, din cauza deciziei Guvernului actual, care a luat Aradului 45 de milioane de lei, Consiliul Judeţean se află în imposibilitatea de a finanţa lucrări de modernizare pe drumurile comunale, tot «greul» căzând pe comunităţile locale, văduvite şi ele, în marea lor majoritate, de fonduri, tot prin această Lege a Bugetului”, a declarat Nicolae Ioţcu.

La rândul său, Ion Micurescu, primarul comunei Bata, a subliniat importanţa modernizării acestui drum. „Drumul inaugurat reprezintă singura legătură a comunei cu satul Bulci. De cealaltă parte este Mureşul, iar trecerea pe celălalt mal se poate face doar ocolind, pe podul de la Săvârşin. În plus, pe acest drum trece zilnic microbusul şcolar, pe aici trec Salvarea sau Pompierii atunci când sunt necesare intervenţii de acest gen. Sper ca satul Bucli să nu se mai confrunte cu inundaţii ca în ’70, ’75 sau  ’98, când această localitate a fost izolată de ape. Dar, în asemenea condiţii, de intemperii, drumul inaugurat astăzi înseamnă că satul Bulci nu va mai fi izolat, iar legătura cu centrul de comună nu va fi întreruptă”, a afirmat Ion Micurescu.

La inaugurare a participat şi Constantin Traian Igaş, senatorul zonei Valea Mureşului. Valoarea lucrării este de 2,9 milioane de lei, lucrările de modernizare fiind făcute pe o lungime de 3,6 kilometri.

Read more
Se incepe reabilitarea drumului judetean 792A Bocsig-limita de judet Bihor

„Orice dezvoltare începe cu consolidarea infrastructuri. Îmi doresc o dezvoltare uniformă în infrastructura rutieră. Prin aceste investiţii creşte implicit nivelul de trai, pentru că drumuri bune înseamnă baza unei construcţii economice şi sociale sănătoase”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţan Arad cu ocazia semnării contractul de lucrări privind reabilitare şi modernizarea unor tronsoane ale drumului judeţean 792A Bocsig – limită jud. Bihor.

Valoarea totală a conctactului semnat joi, 4 iunie, este de 2.052.421 lei (fără TVA) durata maximă de execuţie a lucrărilor fiind de 6 de luni, iar lungimea însumată a tronsoanelor reabilitate este de circa 9,2 km. Reabilitarea drumului a fost cuprinsă în programul de investiţii al Consiliului Judeţean, drept urmare instituţia este cea care  finanţează lucrările.

Nicolae Ioţcu susţine că prin modernizarea acestui drum se va deschide o rută alternativă spre judeţul Bihor. „Consiliul Judeţean Arad pune un accent important pe modernizarea infrastructurii rutiere, întocmind proiecte pentru acestea şi căutând surse de finanţare, în ciuda diminuării bugetului instituţiei, conform legii bugetului de stat pe 2015”, a completat Nicolae Ioţcu.

Read more
Parteneriat între Consiliul Judeţean, Spitalul Judeţean şi Universitatea „Vasile Goldiş”

Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (SCJUA) şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad (UVVG), Facultatea de Medicină, au pus bazele unei strategii comune privind resursele umane, în vederea creşterii calităţii actului medical în judeţul Arad, în beneficiul pacienţilor arădeni.

„Am discutat principii şi am analizat modul în care va funcţiona sistemul sanitar din Arad, în special Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Acest spital reprezintă un procent de 90% din sistemul sanitar arădean”, a declarat Nicole Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Acest parteneriat este benefic pentru toate cele trei părţi implicate: pacienţi, Universitate şi Spital. Universitatea prin Spitalul Judeţean poate duce mai departe dezvoltarea şi consolidarea profesională a cadrelor medicale. Spitalul judeţean îşi va dezvolta o pepinieră de cadre, în funcţie de cerinţe. Se identifică necesităţile populaţiei din punct de vedere al serviciilor medicale şi se previzionează necsarul de resursă umană. La rândul lor, pacienţii vor beneficia de un act medical de calitate, asigurat de un personal medical specializat.

La rândul său, Consiliul Judeţean a făcut un efort  important pentru dezvoltarea de infrastructură medicală, de care beneficiază pacienţii, doctorii şi studenţii. „Pentru fiecare dintre aceştia, am încercat să asigurăm creşterea calităţii actului medical”, a mai afirmat Nicolae Ioţcu.

În cadrul strategiei, s-au stabilit două priorităţi de dezvoltare a activităţii medicale, în două sectoare deficitare: patologia la copii şi la pacienţii bolnavi de cancer. În cadrul politicii manageriale pe aceste două sectoare, Consiliul Judeţean va investi în infrastructură şi aparatură medicală, prin accesarea de fonduri europene. „Consiliul Judeţean va investi în infrastructură şi dotarea cu aparatură medicală, dar trebuie să avem în vedere că aceste investiţii trebuie însoţite şi de asigurarea resursei umane. Parteneriatul cu Spitalul Judeţean şi Universitatea va asigura tocmai această resursă umană, care nu se poate forma pe termen scurt. Avem nevoie de timp, avem nevoie de regândirea întregii structuri medicale. Facultatea vine cu infuzia de personal tânăr şi calificat, din resursa proprie sau prin atragerea tinerilor de perspectivă din afară. Aceasta înseamnă lărgirea bazei de rezidenţi, prin creşterea numărului de coordonatori de rezidenţiat, mărirea numărului de coordonatori de doctorat şi creşterea numărului de doctoranzi”, afirmă Nicolae Ioţcu.

Read more
Un concurs de arte martiale va avea loc in aceste zile la Arad

Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad,  în colaborare cu C.S. Şcoala de  Karate Shodan  Arad, organizează în cadrul Platformei „Aradul Contează”  evenimentul  ,,ROMANIA – MARTIAL ART HALL OF  FAME” la Sala Sporturilor „Victoria” Arad, sâmbătă, 30 mai 2015, începând cu ora 09.00.

„Sportul este o prioritate a mandatului meu pentru că sportul dezvoltă acele capacit[ți și relații umane necesare construirii unei comunități active. Încercăm, totodată, să oferim arădenilor posibilitatea de a participa, chiar la ei acasă, la evenimente importante şi interesante. În ultimul timp, la Arad au avut loc mai multe astfel de evenimente, susţinute, într-o formă sau alta, de către Consiliul Județean Arad. Amintesc Festivalul Ecvestru şi Raliul Aradului”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Evenimentul are ca invitaţi  mari maeştri şi staruri internaţionale din SUA, Europa şi Asia, nume cunoscute ca: Don The Dragon Wilson din SUA- campion mondial Kick Boxing, Cyntia Rothrock- SUA campioană mondială, Samuel Kwok din  Hong Kong/Marea Britanie – Mare Maestru Wing Chun, Heinz Kohnen din Germania – Mare Maestru Okinawa Karate, Zoran Jocic din Serbia Mare Maestru Aikido, Sebastian Rosendahl din Suedia – Mare Maestru Kyokushinkai Karate, Herbert Forster din Elveţia – Mare Maestru Kyokushin Karate, George Huss din Germania – Mare Maestru Taekwondo, Vitor Lagarto din Portugalia – Maestu Kenpo, Daniel Schneider din Germania-Maestru Karate, Mauro Rovelli din Italia – Maestru Shotokan Karate, campion mondial WKF, Teo Răduţ din România-karate.

„Evenimentul, organizat împreună cu Școala de Karate Shodan din Arad, arată că există în județul nostru un interes crescut pentru astfel de sporturi. Acest fapt ne bucură întrucât karatele și artele marțiale contribuie la edificarea unor personalități puternice și echilibrate.  Zilele acestea vor veni la Arad staruri de la Hollywood, ceea ce nu e puțin lucru în promovarea județului nostru. Sunt de asemenea convins că vor participa foarte mulți oameni din țară.

          Am inițiat platforma ”Aradul contează” cu speranța că vom putea pune laolaltă și promova tot ceea ce a Aradul are mai bun, indiferent de domeniu. Mă bucur că această platformă a prins deja viață și că, împreună cu Centrul Cultural Județean Arad, susține astfel de evenimente. Îi invit, cu această ocazie, pe toți aceia care doresc să susțină Aradul, pe toți aceia care sunt convinși că Aradul contează, să vină alături de noi”, a mai completat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

La rândul său, Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad a precizat: Nu este deloc simplu să aduci într-o singură sală un număr atât de mare de personalităţi ale acestui sport. Vă asigur că va fi un eveniment excepţional, care a meritat eforturile noastre. Răspundem în acest fel şi dorinţelor unui mare număr de tineri, care au dorit să-i vadă faţă în față şi nu doar în filme pe acești maeștri ai karatelor. Toți am fost copii, toți am avut modele și știm cât de important este, pentru un tânăr, contactul direct cu ceea ce îl pasionează”.

ROMANIA – MARTIAL ART HALL OF  FAME se adresează tuturor celor pasionaţi de artele marţiale, indiferent de vârstă şi urmăreşte suţinerea tinerelor talente în domeniul artelor marţiale din Arad şi din România,  precum şi promovarea antrenorilor şi instructorilor de artele martiale din Arad şi din ţară.

Preţul biletelor de intrare este 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii şi pot fi procurate de la casa de bilete  a Sălii Sporturilor.

Read more

Pe 23 martie 2015, am lansat petiția ”Salvați Județul Arad de cleptocrația PSD”. Inițiativa noastră este un răspuns la deciziile cu caracter clientelar ale Guvernului Ponta, decizii care riscă să afecteze dezvoltarea Județului Arad. Prin schimbarea formulei de alocare a fondurilor din bugetul de stat către bugetele locale, Județul Arad a primit, față de 2014, cu 45 milioane de lei mai puțin. O sumă considerabilă, care practic împiedică autoritățile arădene să mai facă investiții în sănătate, în infrastructură sau în cultură. Banii au fost alocați altor județe, în speță județelor controlate de PSD.

În acest fel, Aradului i s-a făcut o mare nedreptate. Aradul nu este însă singurul județ nedreptățit. Timișoara, Sibiu, Brașov, precum și alte județe, în special din Vestul României, se află exact în aceeași situație. Practic, toate județele care au avut proiecte, care au făcut investiții și au avut cele mai mari contribuții la bugetul de stat, au primit în schimb… tăieri de fonduri. Nu putem accepta ca practicile cleptocrate ale PSD să ne afecteze interesele și să împiedice dezvoltarea județelor noastre. Nu putem lăsa PSD să dispună discreționar de banii noștri.

Vă invit, de aceea, să aduceți la cunoștința oamenilor acest lucru și să încurajați autoritățile locale să ia atitudine. Vă invit să ne unim forțele și să cerem Guvernului Ponta să redea urgent județelor din Vestul României, dar și tuturor celorlalte administrații cărora li s-au luat fonduri din cauză că au avut proiecte, banii care le aparțin. Vă invit să semnați petiția ”Salvați Județul Arad de cleptocrația PSD”. Cu cât vor fi mai mulți semnatari, cu atât Guvernul Ponta va simți mai mult forța solidarității noastre. Să-l facem împreună să repare răul. Cât mai repede!

comunicat Nicolae Iotcu, presedinte CJA

Read more
presedintele cja, nicolae iotcu a avut un schimb de experienta in sua

 

Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii, într-o vizită de lucru organizată în cadrul unui proiect pilot – „The American Way – Calea Americană. Ce şi cum putem face noi pentru a atinge performanţele lor?” – derulat din necesitatea de a îmbunătăţi performanţele administraţiei publice locale din România, „Scopul acestei vizite a fost acela de a acumula cunoştinţe şi de a ne familiariza cu strategii şi tehnici folosite cu succes în administraţia publică locală din SUA”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

Alături de preşedintele Nicolae Ioţcu, din delegaţia ce a reprezentat Aradul au mai făcut parte Adrian Wiener, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Erika Stark, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Valentina Pocola, director economic al aceleaşi instituţii.

Una dintre cele mai importante vizite a fost aceea defăşurată în Atlanta, în cadrul Centrului de Prevenire şi Diagnosticare a Bolilor (CDC – Centers for Disease Control and Prevention). Materializarea acestei întâlniri a fost rezultatul promisiunilor pe care Edward N. Luttwak, reputatul cercetător arădean, autor al unor lucrări majore în domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor strategice, le-a făcut atunci când a vizitat Aradul. La momentul respectiv, arădeanu le-a promis autorităţilor arădene că va face demersurile necesare pentru contactarea specialiştilor din cadrul CDC, în condiţiile în care judeţul Arad se află pe primul loc la incidenţa şi prevalenţa cancerului.

Delegaţia arădeană s-a întâlnit cu reprezentanţi ai şase departamente medicale ale CDC, discuţiile fiind purtate pe diferite domenii de prevenire şi detectare precoce a bolilor. Întâlnirea s-a axat pe ceea ce înseamnă prevenţia în bolile cardio-vasculare şi neoplazice: cancer de colon, sân, şi col uterin. „A fost un prim contact foarte interesant. CDC are un program şi pentru Europa de Est şi sperăm că judeţul Arad va fi primit într-un astfel de program. Din discuţiile purtate direct cu manageri publici şi alţi experţi din domeniu, suntem convinşi că vor rezulta proiecte importante pentru judeţul Arad, în care vom avea ca parteneri o serie de reprezentanţi americani în domenii de activitate, cum ar fi politicile publice, infrastructura şi cel mai important, sectorul medical şi sănătatea publică”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

Sperăm să beneficiem de expertiza specialiştilor din cadrul CDC prin documente şi proceduri standardizate, care vor fi adaptate specificului local. Am lăsat fiecărui şef de departament o mapă cu prezentarea profilului medical al spitalului şi a problemelor majore de sănătate cu care ne confruntăm în judeţ, pentru a păstra deschis contactul aplicat pe ceea ce ni s-a prezentat”, a declarat Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad.   

În acest moment, în Statele Unite, în domeniul sănătăţii publice, se derulează programul „A million hearts”, scopul autorităţilor americane fiind acela de a salva un milion de vieţi prin promovarea controlului factorilor de risc cardiovascular. „În acest context, voi propune recent înfiinţatei Comisii Consultative pentru bolile cardio-vasculare implementarea la nivelul judeţului Arad a unui program similar, în condiţiile în care noi am început un astfel de proiect, localitatea pilot fiind Ghioroc”, a spus Nicolae Ioţcu

          În cadrul vizitei, delegaţia arădeană a fost informată cu privire şi la alte programe de interes naţional, care se desfăşoară în Statele Unite în domeniul sănătăţii. „Am aflat despre un program de detectare precoce a cancerului de colon, program care se derulează la domiciliul persoanelor, fără a fi nevoie deplasarea la medic a acestora. Un astfel de program ar fi interesant de aplicat şi în judeţul Arad, într-o variantă adaptată nevoilor populaţiei, în condiţiile în care această boală care se află pe locul doi ca şi prevalenţă, atât la bărbaţi cât şi femei”, a mai declarat Adrian Wiener

 

Read more
Fonduri noi de modernizare a Spitalului de Urgenta Arad

Consiliul Judeţean Arad a reuşit să obţină încă o finanţarea importantă pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate a Ambulatoriului. Contractul a fost încheiat la sfârşitul anului trecut, mai precis în 30 decembrie.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 3.1 – Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, iar valoarea contractului încheiat este de 7.714.331,13 lei fără TVA, preţul fiind ferm în lei şi nu poate fi modificat pe perioada de derulare a contractului.

„Mă bucură faptul că am accesat încă un proiect european menit să îmbunătăţească şi să modernizeze condiţiile spitaliceşti ale judeţului nostru. Este un proiect necesar, care cuprinde atât meodernizarea infrastructurii, cât mai ales dotarea cu echipament şi aparatură medicală”, a declarat Ncioale Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

De menţionat că proiectul are un grad ridicat de dificultate, deoarece în perioada lucrărilor nu se vor sista consultaţiile în totalitate, ci doar în acele zone în care se va lucra efectiv. „Se va lucra «în trepte», pentru a nu afecta actul medical, în perioada implementării proiectului”, a mai declarat Nicolae Ioţcu.

Printre lucrările ce vor fi efectuate enumerăm: lucrări de consolidare, finisaje interioare şi exterioare adecvate funcţiunii, repararea acoperişului, anvelopare termică a clădirii, lucrări de reamenajare şi recompartimentare interioară, refacerea în totalitate a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, de ventilaţie, climatizare şi fluide medicale precum şi instalarea unei centrale de climatizare şi ventilaţie.

Read more

newsarad stiri arad

Nicolae Ioţcu,  preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va înmâna vineri, 14 noiembrie 2014, „Distincţia judeţului Arad” politologului american Edward Nicolae Luttwak, care se va afla la Arad, pentru a susţine conferinţa „Securitate naţională în secolul XXI”. Tot cu această ocazie, cercetătorului de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie, i se va acorda aceelaşi înalt titlu. Evenimentul va avea loc în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Arad, Edward Nicolae Luttwak fiind prezent la eveniment.

Tot vineri, 14 noiembrie 2014, Centrul Cultural Judeţean Arad organizează,  în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, conferinţa cu titlul „Securitate naţională în secolul XXI”. Evenimentul se va desfăşura în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, începând cu ora 18.00,  în cadrul programului „Aradul Contează – Platformă de educaţie civică”. Cu această ocazie sunt invitaţi să conferenţieze în faţa cetăţenilor arădeni politologul şi strategul militar Edward Nicolae Luttwak, respectiv profesorul universitar dr. Radu Carp. Tema aleasă, siguranţa naţională, este una de maximă actualitate pentru  societatea noastră contemporană.

            „Pentru a respecta istoria, pentru a avea o contribuţie semnificativă la crearea acesteia, trebuie să ne respectăm valorile. Atât Stefan Hell, cât şi Edward Luttwak au avut şi au o contribuţie remarcabilă la istoria noastră a românilor. Cu atât mai mândri trebuie să fim cu cât ambii au rădăcini şi legături cu Aradul. Aceste distincţii reprezintă respectul nostru pentru tot ceea ce au realizat Stefan Hell şi Edward Luttwak”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

iotcu_la_drum_crop

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, acuză guvernul de înşelarea aşteptărilor populaţiei, mai exact a celui mai greu încercat segment al populaţiei – persoanele fără un loc de muncă. De la promisiunea de a crea un milion de slujbe, guvernul condus de Victor Ponta a ajuns la contraperformanţa ca numai în luna iulie a acestui an numărul şomerilor din ţară să crească cu 19389, ajungând astfel la 460990!

„Statisticile îl supără pe premierul Victor Ponta, pentru că cifrele arată, negru pe alb, proporţiile înşelăciunii! Minciunile în cascadă ale celor care conduc catastrofal ţara se răsfrâng asupra populaţiei. Rata şomajului înregistrată în luna iulie, de 5,09 la sută, a crescut cu 0,22 puncte procentuale faţă de iunie şi a fost mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 0,20 puncte procentuale. Puterea de cumpărare este mai mică, toate cheltuielile au crescut în mandatul actualului guvern! Acestea sunt coordonatele guvernării unui personaj care se visează preşedintele României. Dacă în calitate de premier eşuează, de ce să nu eşueze şi ca preşedinte?!” – se arată într-un comunicat dat publicităţii de Nicolae Ioţcu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad susţine că PSD numără locurile de muncă la fel cum număra Ghiţă Pristanda steagurile de pe prefectură, şi tot nu reuşeşte să drege socoteala. „Culmea, cei care decontează cel mai aspru greşelile guvernării sunt alegătorii care au votat cel mai masiv PSD! Judeţele cu cele mai mari rate ale şomajului sunt: Vaslui (10,83 la sută), Teleorman (10,31 la sută), Mehedinţi (9,71 la sută), Galaţi (9,17 la sută), Buzău (9,11 la sută), Dolj (8,64 la sută), Gorj (7,77 la sută) Olt (7,69 la sută), Giurgiu (7,42 la sută) şi Dâmboviţa (6,73 la sută). Iată şi dovada lipsei de loialitate a acestui partid faţă de proprii săi susţinători. Şi dacă aşa se raportează la ei, ce să spere ceilalţi?!” – se arată în comunicatul de presă al lui Nicolae Ioţcu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad trage un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea actului de guvernare, pornind de la faptul că oamenii nu mai pot face faţă scumpirilor pe toate segmentele şi că guvernul condus de Victor Ponta nu reuşeşte altceva, după doi ani şi jumătate de guvernare, decât să înrăutăţească şi mai mult situaţia românilor.

Read more