La finalul săptămânii recent încheiate în comuna Avram Iancu şi pe platoul muntos aflat la o altitudine de aproape 1500 de metri, la întretăierea județelor Alba, Arad, Bihor și Hunedoara, a avut loc „Târgul de fete“ de pe Muntele Găina, festival atestat documentar în anul 1816.
Evenimentul a debutat sâmbătă, în comuna Avram Iancu, cu Parada Portului Popular. Tot în prima zi, cei prezenți la Târgul de fete au avut parte de spectacole oferite de Ansamblul „Doina Arieşului”, trupele Haiducii, Rustic, Lupu și Cornelia Rednic. La finalul zilei cei prezenţi s-au putut bucura de un frumos foc de artificii
Cea de-a doua zi a Târgului de fete s-a desfășurat pe Vârful Găina. Programul a cuprins depunerea de coroane și flori la Crucea Iancului, dar și vernisajul Expozitiei Meșterilor Populari.
Județul Arad a fost şi în acest an puternic reprezentat la acest eveniment, alături de alte câteva sute de arădeni, pe munte urcând printre alţii, prefectul Cosmin Pribac, vicepreședintele Consiliului Județean, Eusebiu Pistru şi senatorul Avram Crăciun şi primarul comunei Hălmăgel, Mihaela Banci. Au urcat pe scenă, fiind aplaudaţi cu căldură, dansatorii, soliştii şi muzicanţii ansamblurilor populare „Doina Mureşului“ din Arad şi „Florile Mureşului“ din Vladimirescu.
Nu putem trece cu vederea implicarea Inspectoratul de JandarmiArad, prin colonelul Adrian Bîcleşeanu şi Inspectoratul Pentru Situaţii de UrgenţăArad, coordonaţi de inspectorul şef Colonel ing. Ioan Bogdanescu, care au ţinut să demonstreze şi anul acesta, ca dealtfel în fiecare an că pot organiza cea mai “tare” tabără şi cel mai tare foc de tabără, surclasând judeţe precum Alba, Hunedoara sau Bihor.