News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Miercuri, 18 ianuarie 2012, ora 17, pe platoul din fața Primăriei, Societatea Civilă anunță organizarea unei manifestări de protest împotriva distrugerii sistemului de urgență și a noii Legi a sănătății (proiectului legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar).

Chemăm organizațiile, asociațiile, sindicatele, societatea civilă și pe toți cetățenii Aradului să se alăture manifestului pașnic organizat miercuri. Sunt bineveniți toți cetățenii, indiferent de convingerile lor politice însă – în același timp – cerem tuturor participanților să nu politizeze într-un fel sau altul evenimentul.

Manifestația noastră de protest se va desfășura pașnic, cu respectarea legislației în vigoare. În acest sens, în baza legii, au fost depuse azi, 13 ianuarie 2012, în termen legal, la Primăria Arad, toate documentele necesare în numele organizației Mișcarea Arădeană.

 

Read more