News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

După modelul gardurilor contra imigranților, comuna Bata va avea garduri contra mistreților

Paradoxal, în comuna care organizează celebrul, deja, Festival al Vânătorii, localnicii s-au confruntat cu mari probleme legate de vânat.

Întrucât în zona Bata agricultura este principala preocupare a administrației locale este protejarea intereselor agricultorilor.

„Am construit un gard de șase kilometri lungime să apărăm culturile de atacurile permanente ale mistreților. Eficiența acestui gard este de 90%. Am ajuns la această soluție fiindcă mistreții sunt protejați, nu îi poți vâna decât cu autorizație, oamenii erau expuși, fără nicio apărare. Situația este astăzi incomparabil mai bună” – a declarat primarul PNL al comunei Bata,Ion Micurescu.

Primarul relatează că accentul în investițiile realizate a fost pe creșterea calității vieții cetățenilor din comună. Bata este într-o zonă splendidă a județului Arad, pe malul Mureșului, iar administrația locală a căutat să aducă standardul de viață la un nivel care să îi satisfacă pe cei care trăiesc în această comună frumoasă sau cei care o vizitează. Din resurse locale și proiecte europene, întreaga infrastructură pietonală a fost refăcută, iar drumurile Bata-Lalașinț și Țela-Bulci au fost reabilitate pe o lungime de 7,6 km. Primarul,   Ion Micurescu declară că a fost depusă documentația la PNDL  pentru reabilitarea a 5.7 km  de străzi.

„Am făcut eforturi să schimbăm aspectul comunei, am investit în căminele culturale, în drumuri, școli. Astăzi putem vorbi și despre un calendar stabil al evenimentelor culturale, după ce unele activități au devenit, deja, tradiționale, și atrag participanți din mai multe județe și chiar din Capitală. Împreună cu președintele Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, căutăm câteva direcții de finanțare a lucrărilor publice, pentru ca scopul nostru, creșterea calității vieții locuitorilor din comună, să fie realizat”, a declarat primarul Ion Micurescu.

În pragul noului an școlar, primarul PNL al comunei Bata,Ion  Micurescu,dă o veste bună copiilor din localitate. Reabilitarea școlilor din Bata și Țela a fost finalizată, iar proiectul pentru grădinița din Bata și școala primară cu clasele I-IV a fost aprobat pentru finanțare prin PNDL!

Bata este printre puținele comune din județul Arad care, pe resurse proprii, a reușit să realizeze cadastrarea terenului extravilan în suprafață de 97%, din bugetul local! A fost una dintre prioritățile administrației PNL. Lucrarea a fost recepționată de OCPI și este de mare importanță, fiindcă în exercițiul financiar următor Uniunea Europeană nu va mai permite plata subvențiilor în agricultură pe suprafețele de teren necadastrate!

Read more