News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ASTAZI SE IMPLINESC 166 DE ANI DE LA NASTEREA LUI MIHAI EMINESCU

Vineri se împlinesc 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti. Deşi cei mai mulţi îşi amintesc de operele sale poetice, Eminescu a fost un jurnalist de temut pentru contemporanii săi şi un fervent apărător al libertăţii de exprimare, iar cuvintele sale sunt mai actuale astăzi ca niciodată, arată B1 TV. Poliția Română a lansat cu acest prilej o campanie care a fost ilustrată pe Facebook cu versuri și poze care mai de care mai inedite.

Mihai Eminescu s-a născut acum 166 de ani, pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu.

Dincolo de geniul poeziei sale, Eminescu a fost un ziarist incomod. Şi-a început cariera în 1876 şi a lucrat iniţial pentru Curierul de Iaşi, iar apoi s-a angajat la ziarul Timpul din Bucureşti.
Ziua poetului nostru național a devenit subiect de campanie și pentru Poliția Română. Sub titlul „Săptămâna Eminescu”, campania se derulează începând de luni pe pagina de Facebook a instituției, unde se reamintește că „pe 15 ianuarie sărbătorim 166 de ani de la nașterea marelui poet național”. Pe rețeaua de socializare au apărut poze inedite, precum cea cu doi polițiști care stau înarmați spate în spate într-o pădure. Alături de fotografii nu lipsesc nici versurile din poeziile lui Eminescu.

Una dintre poze prezintă un fragment dintr-o scrisoare adresată iubitei poetului, Veronica Micle, un fragment alăturat unei mașini de poliție. O altă imagine inedită este cea a unui luptător DIAS. Poza este insoţită de versurile: ”Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze, Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”.

Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 în sanatoriul doctorului Șuțu. A fost înmormântat pe 17 iunie la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.

Sursa: b1.ro

Read more