Aproape un sfert dintre români asociază durerile în piept cu un atac de cord, iar aproape 60% se tratează cu analgezice și antibiotice atunci când au dureri dentare, arată un sondaj recent.
Deși au medic, mulți români preferă să se trateze singuri, după ureche, fără să se gândească la faptul că și-ar putea pune în pericol sănătatea.
Peste 90% din repondenți au declarat că au un medic de familie, dintre aceștia însă, o treime i-au trecut pragul doar când au fost grav bolnavi. Românii preferă automedicația atunci când vine vorba de afecțiuni aparent banale, cum ar fi durerile de cap, durerile dentare sau stările generale de rău. Astfel, 73% au declarat că iau un analgezic dacă îi doare capul, chiar dacă durerea este acută și persistă. Medicii atrag atenția că durerile de cap, deși comune, nu trebuie tratate cu superficialitate.
„Riscurile tratamentului după interpretarea personală a simptomelor sunt asemănătoare cu cele care apar după ce decizi să te urci la volan pentru că ai citit pe internet cum se conduce mașina. Pericolul în care te pui sau îi poți pune pe ceilalți este similar, chiar dacă sună dramatic comparația”, a explicat dr Adrian Nicolau, medic primar Medicina Generală.
Mai mult, potrivit sondajului, românii își pun singuri diagnostic. Participanții la studiu au asociat stările febrile, tusea și voma cu gripa, răceala sau intoxicația ori insolația. Durerile în piept sunt și ele interpretate cu lejeritate de către aproape jumătate din români. 23% consideră că acestea sunt semn de atac de cord, iar alți 17% le asociază cu stresul. Din fericire, aproape 50%, preferă să ceară părerea medicului. Printre durerile ignorate de români se numără și cele dentare. Mai mult de jumătate se tratează singuri și nu merg la dentist decât atunci când nu mai pot suporta durerile.
Sursa: evz.ro
Read more
Singurii doctori care nu sunt vizaţi de majorările salariale anunţate de Guvern sunt medicii de familie. Aceştia sunt plătiţi în funcţie de serviciile medicale pe care le oferă pacienţilor de pe lista lor. Reprezentanţii medicilor de familie spun însă că măririle salariale sunt meritate, dar sistemul este în continuare subfinanţat.
„Medicii de familie, ca şi cei din ambulatoriul de specialitate, dar şi din centrele de permanenţă sunt plătiţi prin altă metodă, în funcţie de serviciile pe care le efectuează, de listele de pacienţi pe care le au, de numărul de consultaţii şi de anumite tipuri de consultaţii pe care le fac pacienţilor, iar cei din centrele de permanenţă sunt plătiţi pe tarif orar”, a declarat Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.
„În general, banii care se adună sunt extrem de puţini, la fel cum sunt plătiţi toti medicii din ţara asta. Mai mult, noi avem şi angajaţi. Dacă se întâmplă creşterea salariilor celor care sunt angajaţi în sistem, aşa cum a fost discuţia, să nu uităm că avem angajate asistente din România şi aceste salarii trebuie crescute”, a adăugat Sandra Alexiu.
Sursa: digi24.ro
Read more