HIDROELECTRICA A IESIT DIN INSOLVENTA
EconomieUltimele stiri 21 iunie 2016 0
Tribunalul București a decis astăzi ieșirea Hidroelectrica, cel mai mare producător român de electricitate, din insolvență.
„Decizia nu este definitivă, dar este executorie”, a declarat, pentru Agerpres, Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.
Hidroelectrica se afla în insolvență din februarie 2014, pentru a doua oară. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 – iunie 2013.
Cea mai importantă măsură din perioada insolvenței a fost rezilierea celor 11 contracte bilaterale încheiate direct cu mai mulți traderi de energie și consumatori finali, așa-numiții băieți deștepți: Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Energy Financing Team, Alro Slatina, ArcelorMittal Galați, Electromagnetica, Electrocarbon, Euro-Pec, Elsid, Luxten.
Contractele bilaterale pe termen lung, majoritatea încheiate în 2004, au adus companiei Hidroelectrica prejudicii de peste 1,1 miliarde de euro, se arată în raportul administratorului privind cauzele insolvenței, în special “din cauza duratei foarte mari a contractelor, de peste 10 ani și a caracterului vag și general al prevederilor contractuale care nu permit Hidroelectrica să înceteze contractele în ipoteza neajungerii la un acord privind prețul energiei corelate cu evoluția prețului pe piața concurențială”.
Sursa: evz.ro
Read moreBATOANELE MARS, SNICKERS SI MILKY WAY AU FOST RETRASE DE PE PIATA DIN GERMANIA: S-AU GASIT BUCATI DE PLASTIC IN UNUL DINTRE PRODUSE
EconomieUltimele stiri 23 februarie 2016 0
Compania americană Mars îşi retrage temporar produsele de pe piaţa din Germania, potrivit B1 TV.
Batoanele de ciocolată Mars, Snickers şi Milky Way au fost retrase după ce bucăţi de plastic au fost găsită în unul dintre produse.
Iar şefii companiei au anunţat pe site-ul din Germania că vor prin această măsură să oprească produsele afectate să ajungă la clienţi.
Din primele informaţii, sunt afectate batoane de ciocolată cu date de expirare care variază de la iunie 2016 până la ianuarie 2017.
Sursa: b1.ro
Read moreSCHIMBAREA ADUSA DE NOUL COD FISCAL. ROMANII CU SALARII SUB 3.000 DE LEI VOR AVEA VENITURI MAI MARI IN 2016
EconomieUltimele stiri 27 ianuarie 2016 0
Noul Cod fiscal aduce modificări în modul în care se calculează deducerile personale lunare aferente salariaţilor. Astfel, angajații care câştigă sub 3.000 de lei brut pe lună vor avea în 2016 venituri nete mai mari cu valori cuprinse între 3 şi 24 de lei pe lună, în funcţie de nivelul salarial, zf.ro.
Măsura, care se aplică pentru mai bine de 80% dintre salariaţii din economie, este valabilă doar pentru persoanele cu salarii mai mici de 3.000 de lei brut pe lună. Valoarea sumelor neimpozabile creşte odată cu numărul de persoane aflate în întreţinerea salariaţilor care beneficiază de această măsură.
„La un salariu minim de 1.050 de lei brut pe lună, până în 2015 valoarea salariului net încasat de angajat era de 777 de lei pe lună. Începând cu acest an, după noile reglementări privind deducerile personale aplicabile salariaţilor, la un salariu minim de 1.050 de lei brut pe lună angajatul va primi o sumă netă de 785 de lei, adică cu 8 lei mai mult“, a explicat Noemi Popescu, HR manager în cadrul companiei de consultanţă fiscală, audit şi analiză financiară PKF Finconta, porivit zf.ro.
Potrivit consultanților, cu cât salariile angajaţilor sunt mai mici şi au mai multe persoane în întreţinere, cu atât veniturile nete încasate vor fi mai mari.
Sursa: antena3.ro
Read moreUn hormon care extinde durata de viață a șoarecilor cu 40 la sută este produs de celule specializate din glanda timus și protejează împotriva pierderii funcției imune care se produce pe măsura înaintării în vârstă, potrivit unui studiu american publicat online în revista ‘Proceedings of the National Academy of Sciences’ (PNAS), informează agenția Xinhua.
Concluziile studiului au implicații viitoare pentru îmbunătățirea funcției imune la vârstnici, pentru combaterea obezității și a unor boli cum ar fi cancerul și diabetul de tip 2.
Când funcționează în mod normal, timusul produce celule T (sau limfocite T) noi pentru sistemul imunitar, însă odată cu înaintarea în vârstă, timusul devine gras și își pierde capacitatea de a produce noi celule T. Această pierdere a producerii de noi celule T în organism este cauza unui risc crescut de infecții și de anumite tipuri de cancer la vârstnici.
Condus de Vishwa Deep Dixit, profesor de medicină comparativă și imunobiologie la Yale School of Medicine, cercetătorii au studiat șoareci transgenici cu niveluri ridicate sau reduse ale unui hormon al prelungirii duratei de viață numit FGF21.
Ei au descoperit că prin creșterea nivelului de FGF21 la șoarecii bătrâni a fost protejat timusul de degenerescența grasă legată de vârstă și a crescut capacitatea timusului de a produce noi celulele T, în timp ce deficitul de FGF21 a accelerat degenerarea timusului la acești șoareci vârstnici.
„Am descoperit că nivelurile FGF21 din celulele epiteliale timice este de câteva ori mai mare decât în ficat și prin urmare FGF21 acționează în cadrul timusului pentru a promova producția de celule T”, a spus Dixit.
„Ridicarea nivelului de FGF21 la pacienții în vârstă, cu cancer, sau în care au urmat transplantul de măduvă osoasă poate fi o strategie suplimentară pentru creșterea producției de celule T, și, astfel, să susțină funcția imună”, a spus Dixit.
Studii suplimentare se vor concentra pe înțelegerea modului în care FGF21 protejează timusul de îmbătrânire și dacă sporirea FGF21 pe cale farmacologică poate extinde durata vieții umane și poate reduce incidența bolilor cauzate de pierderea funcției imune legată de vârstă, a adăugat specialistul citat de agenția Xinhua.
Sursa: stiripesurse.ro
Read moreCei mai mulți oameni nu se comportă rațional în ceea ce privește propria lor sănătate, susține un psiholog german, pe baza experienței sale profesionale.
„Comportamentul nostru cu privire la sănătate este influențat de rațiune numai relativ în mică măsură”, a afirmat Julia Scharnhorst, șef al secției de psihologie din cadrul Asociației Profesionale a Psihologilor din Germania (Berufsverband Deutscher Psychologinnen und Psychologen e. V.), citată de agenția DPA.
Cei mai mulți oameni nu cred că este adevărat că ar putea să adauge cinci ani vieții lor dacă atunci când au 20 și ceva de ani încep să facă jogging și să se preocupe de o alimentație sănătoasă, a constatat Scharnhorst, adăugând că cei care fac totuși acest lucru sunt rareori consecvenți. „Este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor să renunțe la o recompensă imediată pentru un scop care se află în viitorul îndepărtat”, a comentat psihologul german.
Spunând cuiva în vârstă de 15 ani să nu fumeze, pentru că dacă o va face va muri la 65 de ani, este un mesaj care ajunge aproape întotdeauna la urechi surde, a spus Julia Scharnhorst, arătând că majoritatea oamenilor nu fac modificări pentru a urma un stil de viață sănătos, decât atunci când alți oameni de vârsta lor încep să moară sau când ei înșiși se îmbolnăvesc.
„Avem tendința de a face ceva pentru sănătatea noastră numai atunci când veștile rele încep să lovească aproape de noi. Gândirea pe termen lung pur și simplu nu face parte din structura noastră psihologică”, a afirmat sursa citată.
Mai mult decât atât, Julia Scharnhorst consideră comportamentul legat de sănătate drept foarte dependent de cele mai recente tendințe. Dietele bazate pe grupele sanguine, dietele macrobiotice, stilul de viață vegan și altele asemenea „nu pot fi explicate rațional, ele doar fiind la modă”, a explicat psihologul german.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCETATENII ROMANI POT CALATORI IN JAPONIA FARA VIZA, DACA VIZITA E MAI SCURTA DE 90 DE ZILE
NationalUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Cetățenii români pot călători în Japonia fără viză, dacă vizita lor este de maxim 90 de zile, informează Ambasada Japoniei, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Măsura este valabilă până la finalul anului 2018.
„Ambasada Japoniei în România dorește să aducă la cunoștință că Guvernul Japoniei, în scopul facilitării călătoriilor și a relațiilor culturale și comerciale dintre Japonia și România, a decis să extindă până la 31 decembrie 2018 (inclusiv) implementarea următoarelor măsuri privind regimul vizelor pentru cetățenii români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei, luate de la 1 septembrie 2009 până la 31 decembrie 2015”, se arată în comunicat.
Astfel, cetățenii români posesori de pașapoarte valide, emise de autoritățile române, care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a sta pe o perioadă ce nu depășește 90 de zile consecutive, pot intra pe teritoriul Japoniei fără a avea nevoie de viză.
Condițiile acestea nu se aplică și cetățenilor români care doresc să intre pe teritoriul Japoniei cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a exercita o profesie sau alte activități (inclusiv în domeniul artistic și sportiv, contra unei remunerații).
Ambasada Japoniei subliniază că românii care doresc să intre pe teritoriul Japoniei sunt obligați să respecte legile și reglementările din Japonia.
De asemenea, Ambasada Japoniei în România anunță că posesorii de pașapoarte temporare vor fi de asemenea incluși în acest program, începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Sursa: agerpres.ro
Read moreNICOLAE SELEGEAN: „COMUNA FELNAC, BLOCATA DE AMBITIILE POLITICE ALE PREFECTULUI SI ALE PSD
PoliticaUltimele stiri 3 decembrie 2015 0
Primarul comunei Felnac, Nicolae Selegean, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul PNL Arad, că ambițiile politice ale PSD și implicit ale Prefectului Cosmin Pribac, care, spune edilul, acțiunează la comenzi politice, blochează dezvoltarea comunei. Totodată, Selegean a dat exemple două spețe prin care Prefectura a atacat decizii ale Consiliului Local Felnac, dar care în cele din urmă au fost câștigate în instanță de aleșii locali, în detrimentul Prefecturii.
„Comuna Felnac este în situația câștigării a două procese rezultate din două acțiuni ale Instituției Prefectului Județului Arad. În primul rând vorbim despre acțiunea prin care Instituția Prefectului a atacat Hotărârea nr. 69/16.12.2014 a Consiliului Local Felnac, prin care a fost schimbat viceprimarul comunei. Este cel puțin interesant modul foarte rapid în care Prefectura a acționat în aceast caz, acționând cu celeritate, lăsând deoparte probleme mult mai importante în detrimentul acesteia. Concret, putem spune că domnul Prefect a acționat la comanda politică a PSD, partidul care l-a susținut pentru această funcție. Instanțele de judecată au decis că Hotărârea Consilului Local Felnac a fost perfect legală. O altă speță în care Instituția Prefectului a decis să atace o Hotărâre de Consiliu Local Felnac este legată de un împrumut pe care intenționam să-l luăm pentru a putea demara un proiect pe fonduri europene. În acest caz, Prefectura și-a motivat acțiunea pe baza faptului că Hotărârea de Consiliu nu ar fi fost luată cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor, ci doar cu majoritate simplă. Putem spune că acțiunea a fost din start una cu caracter politic, pentru că legea spune clar că hotărârile care privesc astfel de împrumuturi pot fi luate cu o majoritate simplă. În concluzie, noi am câștigat și acest proces cu Prefectura, dar comuna Felnac și cetățenii acesteia au pierdut. Spun că au pierdut deoarece împrumutul nu a mai putut fi contractat, pentru că, după cum bine știți, pentru a demara proiecte pe fonduri europene trebuie să ai banii pentru proiect, iar apoi îi primești înapoi. Noi nu am avut acei bani și de aceea am vrut să luăm un împrumut. Eu vin și mă întreb acum, ce scop a avut această acțiune a Prefecturii? Acțiune care nu a făcut altceva decât să blocheze dezvoltarea comunei. Ceea ce nu a înțeles domnul Prefect este faptul că de problemele comunităților locale se ocupă autoritatea care este cel mai aproape de cetățean, respectiv primarul și consiliul local, nicidecum prefectul. Pe această cale doresc să-i cer demisia din funcție a domnului Prefect Cosmin Pribac, pentru lipsa de echidistanță de care a dat dovadă în îndeplinirea funcției, cântărind cu unități diferite de măsură spețe asemănătoare. În același timp, o demisie i-ar face un bine domnului Prefect, pentru că acest lucru ar însemna automat faptul că nu va mai fi supus presiunilor PSD. Prin atitudinea aceastuia planează și un grad scăzut de profesionalism asupra aparatului de specialitate din cadrul Instituției Prefectului Județului Arad. Nu spunem că funcționarii din Prefectură nu ar fi bine pregătiți profesional, ci că acțiunile acestei instituții sunt executate la comanda Prefectului, care la rândul său execută comenzile PSD”, a declarat Nicolae Selegean, primarul comunei Felnac.
Read more