La un gest greu de crezut și despre care dacă ar fi auzit brătienii s-ar fi răsucit în mormânt, mi-a fost dat să particip astăzi. În Parlament au avut loc azi dezbateri asupra Legii Lustrației – adică arma împotriva foștilor colaboratori ai securității și a nomenclaturii comuniste. Această lege ar trebui să fie una de căpătâi pentru orice liberal adevărat, dar Crin Antonescu a renunțat la orice principii liberale și morale și a hotărât ca grupul parlamentar PNL să nu participe la dezbateri.
Deși se află în așa-zisa grevă parlamentară, nu cred că un liberal veritabil ar fi refuzat participarea la o astfel de dezbatere importantă pentru un partid care încă se mai consideră de dreapta, dar probabil că dictatura instaurată de Antonescu în interiorul PNL nu le mai permite membrilor să se exprime deschis, aceștia fiind numaidecât amenințați cu excluderea din partid.
De ce a făcut Crin Antonescu acest gest? Răspunsul e foarte simplu, de când a intrat în alianță cu Dan Voiculescu și cu Antenele, este atât de absorbit de cultul personalității și de participarea la diferite emisiuni, moderate de falși jurnaliști, încât a preferat să împroaște cu noroi în tot ceea ce înseamnă istoria partidului național liberal pentru ca nu cumva ocrotitorul și sfătuitorul său să răspundă în fața Legii Lustrației.
Este foarte deznădăjduitor să vezi cum un om care a dovedit în primul rând că nu mai are respect față de sine, prin binecunoscuta prezență de 0% la voturile din sesiunea parlamentară precedentă, a ajuns într-o poziție din care poate să distrugă identitatea unui partid care a biruit cu greu anilor comunismului, care cunoaște onoarea și principiile morale ale vieții.
Comunicat deputat PDL Marius Gondor
Read more
În cadrul comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților au avut loc o serie de dezbateri având ca subiect proiecte legislative care vizează ținuta școlară și siguranța în școli. Ca urmare deputatul Marius Gondor invita cetatenii Aradului la o dezbatere, pe tema acestor proiecte, la Palatul Cultural pe data de 9 decembrie ora 16.00.
La aceasta dezbatere vor participa reprezentanti ai administratiei locale, ai ISJ, ai IPJ, ai parintilor precum si ai elevilor.
Read more
În urmă cu aproximativ o lună, fostul ministru al educației, doamna senator Andronescu, susținută de senatori PSD, a avut o inițiativă legislativă prin care doreau modificarea Legii Educației Naționale. Această modificare consta în permiterea, în anumite condiții, a absolvenților de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat, să poată urma un an pregătitor în cadrul facultăților, urmând ca după promovarea Bac-ului să poată fi înmatriculați și să continue studiile universitare.
„Proiectul de lege a lui Andronescu a zăcut în sertarul Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, cu „complicitatea” deputatului Cristian Dumitrescu (PSD), președintele acestei comisii. Acest demers al președintelui comisiei a avut ca scop adoptarea tacită, în Camera Deputaților, a proiectului legislativ.
Astăzi, deputații PDL au reușit introducerea lui pe ordinea de zi și la propunerea mea s-a adoptat un raport de respingere al acestui proiect de lege cel puțin absurd. Totodată constat cu tristețe că deputații PSD au făcut front comun cu doamna senator Andronescu pentru susținerea inițiativei și au încercat, prin absența lor de la ședință, să împiedice întrunirea cvorumului necesar pentru a se acorda un vot raportului întocmit de membrii comisiei.”, a declarat Marius Gӧndӧr deputat, membru al Comisiei de învătământ, cercetare, tineret și sport.
Raportul de respingere va intra în plenul Camerei Deputaților de săptămâna viitoare, urmând ca după votul plenului să iși continue drumul firesc către Senat, care în acest caz este for decizional.
Read more
Guvernul a acceptat, luni (18 aprilie) , o serie de amendamente depuse de parlamentari la proiectul legii de uniformizare a salariilor din învăţământ în anul 2011 prin care personalului didactic auxiliar i se aplică gradaţia de merit, pentru creşterea veniturilor.
Astfel, amendamentele depuse de deputatul PDL Marius Göndör elimină o serie de prevederi din proiectul iniţiat de ministerele Educaţiei, Muncii şi Finanţelor care blocau acordarea gradaţiei de merit personalului didactic auxiliar începând cu data 1 septembrie 2011.
Un alt amendament depus de deputatul arădean şi acceptat de Guvern elimină din textul iniţiat de cele trei ministere posibilitatea ca dascălilor care predau în localităţi izolate să li se diminueze veniturile rezultate din indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare ce le este acordată.
“Persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 (care se referă la grilele de salarizare – n.r.) la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin în aceleaşi condiţii de izolare. Începând cu 1 septembrie 2011, pentru personalul didactic calificat nou încadrat se acordă numai indemnizaţia de până la 20% din salariul de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009″, stipula proiectul iniţial al celor trei ministere.
Prin amendamentul deputatul democrat-liberal Marius Göndör, ultima frază este eliminată.
“Prin excepţie de la prevederile alin. 1, persoanele care beneficiau la 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în Anexa nr. 2 la prezenta lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate”, stipulează articolul în urma modificării.
“Amendamentele făcute au ţinut cont de faptul că prevederile iniţiale ale actului normative conduceau la scăderi de salarii faţă de perioada anterioară intrării sale în vigoare. Mă declar satisfacut ca am putut remedia aceste neajunsuri însă incerc şi un sentiment de regret datorat de faptul că oficialii ai Ministerului Educaţiei şi-au pus semnătura pe actul normativ respective, fără a le sesiza” a declarat deputatul Marius Göndör
Dintr-un total de 15 amendamente depuse la acest proiect de lege, Guvernul a acceptat 6, toate acestea fiind depuse de către deputatul arădean al partidului democrat- liberal. (comunicat)
Read more