Școala Arădeană de Sudură a deschis porţile pentru cea de-a şasea promoţie de sudori
LocalUltimele stiri 13 septembrie 2016 0
Școala Arădeană de Sudură a deschis porţile pentru cea de-a şasea promoţie de sudori, meserie căutată în majoritatea branșelor industriei autohtone și nu numai.
Seriozitatea şi profesionalismul pe care cursanţii îl întâlnesc la una dintre cele mai moderne Şcoli de Sudură, cea din Arad, care funcţionează sub egida Filialei Arad a Confederaţie Patronatului Roman atrage din ce în ce mai mulţi cursanţi, fie tineri care îşi doresc o meserie, fie oameni maturi care îşi doresc o nouă calificare.
Dacă până acum cursanţii au provenit în mare majoritate din rândul arădenilor acum cei care s-au înscris la curs sunt din judeţele Hunedoara şi Gorj.
„Sunt foarte mândru să văd că o nouă grupă de sudori s-a înscris la cursurile şcolii noastre. Avem cursanţi din rândul tinerilor, dar şi oameni trecuţi de prima tinereţe care îşi doresc o nouă şansă, iar ceea ce mă buură este faptul că am început să fim cătaţi de tineri din ţară, respectiv din Lupeni – Hunedoara şi Gorj. Nu pot decât să fiu mândru că seriozitatea lectorilor a dus faima şcolii noastre şi tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre noi. Este o dovadă că meseria de sudor este una căutată şi a avea o calificare este din ce în ce mai important. Sper ca pe viitor şcolile de meserii să fie tot mai căutate şi tinerii să înţeleagă că este mai corect să ai o meserie şi să o practici decât să fi şomer cu studii superioare”, a declarat Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român.
Read morePATRONATUL ROMAN, FILIALA ARAD, ATRAGE ATENTIA ASUPRA TAXELOR SI IMPOZITELOR LOCALE MARI PENTRU ANUL 2016
LocalUltimele stiri 3 decembrie 2015 0
Preşedintele Confederaţiei Patronatului Român, Filiala Judeţeană Arad, domnul Ioan Marin Crişan a participat în data de 02.12.2015 la şedinţa Consiliului Local a Municipiului Arad, care a avut pe ordinea de zi la punctul 1.
- Proiect de hotărâre 283/2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016 – iniţiativa primarului,
şi la punctele 22 şi 23
- Notificări diverse, corespondenţă adresată Consiliului Local.
- Interpelări, întrebări, petiţii, declaraţii politice şi alte probleme supuse atenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad.
Ţinând cont că „Confederația Patronatul Român, organizație reprezentativă la nivelul a 8 (opt) sectoare ale economiei naţionale, şi încă pentru 4 (patru) sectoare de activitate este în curs de obţinere a aceluiaşi statut, care reunește mii de antreprenori privați, respectiv 6400 de firme şi sute de mii de locuri de muncă, aproximativ 586000 de angajaţi la care se adaugă şi familiile angajaților, a luat notă de faptul că societatea românească şi partidele politice au intrat într-o logică de precampanie electorală, pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. La nivelul judeţului Arad, Confederaţia Patronatului Român reprezintă 116 firme cu peste 16.000 de angajaţi“.
În acest context, Confederaţia Patronatul Român Filiala Arad, prin vocea preşedintelui Ioan Marin Crişan atrage atenția tuturor forțelor politice care doresc să participe, cu şanse reală, la cursa electorală de anul viitor că trebuie să inițieze consultări reale cu organizațiile reprezentative ale antreprenorilor.
Discuţia despre „stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016”, fiind una de „interes major pentru firmele mici şi mijlocii,”, Crişan a dorit în plenul şedinţei de CLM să atragă atenţia despre faptul „că majorarea impozitelor va duce la închiderea unor firme, care în loc să plătească taxe şi impozite se vor închide şi vor „produce” şomaj”.
„Suntem o organizatie apolitica, dar nu suntem indiferenţi faţă de cei care fac politicile economice şi sociale”, a precizat Marin Crişan
În acest context, Primăria, Partidele politice şi toţi cei care iau decizii atât la nivel local cât şi central trebuie să accepte participarea la consultări care vor avea drept rezultat semnarea unor protocoale prin care partidele politice să îsi asume măsurile de sprijinire a mediului economic si social, asupra cărora vom conveni, ca părți integrante ale programelor lor de guvernare, atât la nivel local, cât si la nivel central.
Numai în acest fel, viitoarea administrație locală şi centrală se va bucura de sprijinul, esențial, al mediului de afaceri.
Nu facem decât politica intreprinzatorului român. Însă, le atrag atenţia tuturor celor care mai vor să facă politică în România, pe viitor, că epoca în care mediul de afaceri nu făcea decât să îndure tot felul de măsuri economice aberante şi să plătească taxe şi impozite au trecut.
Noi, creatorii de plusvaloare şi de locuri de muncă, noi plătitorii de amenzi exagerat de mari, taxe şi impozite, noi cei care creăm şi susținem locuri de muncă vrem să fim consultați asupra măsurilor economice pe care viitorii guvernanți le vor lua!
„De aceea, ne rezervam dreptul de a susține acele forțe politice care se vor angaja într-un dialog serios cu noi şi care ne vor oferi garanția adoptării unor măsuri de sprijinire a mediului de afaceri, convenite de comun acord!” a spus Marin Crişan, citându-l pe Gheorghe Naghiu, președintele Confederației Patronatul Român.
Read more