News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Lidl lansează programul național de reciclare PET-uri „ComPETiția pentru un viitor mai bun”

Lidl demarează campania „ComPETiția pentru un viitor mai bun”, un proiect cu o largă acoperire națională care are ca scop educarea și implicarea românilor în colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaj, cu precădere a celor de tip PET. Proiectul este organizat în parteneriat cu Intersemat și Asociația Planeta Verde, beneficiind de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

 Situația actuală din România în materie de reciclare

Până în 2020, statele UE, inclusiv România, trebuie să atingă o rată de 50% la reciclarea deșeurilor municipale. Rezultatele Eurostat pentru anul 2013 ne arată că rata de reciclare din România este foarte scăzută, de doar 3%.[1] Astfel, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deșeurilor municipale, iar obiectivele pentru 2020 sunt departe de a putea fi îndeplinite. Mai mult, pentru anul 2013, în țara noastră au fost puse pe piață circa 120.000 de tone de ambalaje de tip PET.[2] Dintre acestea, doar circa 66.000 de tone[3] ajung să fie reciclate. Toate aceste date arată faptul că programele de educare și implicare a românilor în colectarea selectivă a deșeurilor reprezintă o necesitate.

Obiectivele proiectului „ComPETiția pentru un viitor mai bun”

Politicile de mediu ale Lidl România, preocuparea sa continuă de a respecta standardele și normele ecologice internaționale, precum și dorința companiei de a oferi sprijin comunității pentru un viitor mai bun au stat la baza dezvoltării unui proiect național de colectare selectivă a ambalajelor de tip PET. Astfel, cu sprijinul partenerilor, s-a lansat campania „ComPETiția pentru un viitor mai bun”.

„Acest proiect este unul îndrăzneț și amplu, pe care ne-am dorit tare mult să îl derulăm. Grija față de mediul înconjurător este una dintre valorile companiei noastre și dorim să devenim un sprijin pentru comunitate, contribuind activ la dezvoltarea unui sistem de colectare care să ne ajute să creștem rata de reciclare în România și să îndeplinim obiectivele impuse de Uniunea Europeană. Mai mult decât o simplă acţiune de colectare a PET-urilor, prin acest proiect ne propunem să investim în educaţie. Astfel, beneficiile vor fi vizibile nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung prin schimbarea de percepţie şi atitudine faţă de conceptul de reciclare.”, a declarat Georgiana Tugearu, PR&CSR Manager Lidl România.

Ce înseamnă, de fapt, ComPETiția?

Românii sunt așteptați să vină cu PET-urile la punctele de colectare (căsuțele verzi) aflate în toate parcările magazinelor Lidl din țară și să intre în „ComPETiția pentru un viitor mai bun”. Efortul lor va fi răsplătit cu premii săptămânale, constând în 100 de vouchere Lidl / săptămână în valoare de 20 de lei, oferite persoanelor înscrise la momentul respectiv, în ordinea cantității de PET-uri reciclate în competiție și cu premii atrăgătoare la final de campanie – un Audi A3 e-tron, 10 biciclete de oraș, 10 TV Smart LED Samsung, oferite prin tragere la sorți, luând în calcul absolut toți înscrișii în competiție.

De luni până vineri, între orele 08.30 – 11.00 și 16.30 – 21.00, și sâmbătă și duminică între orele 09.00 și 14.00, la căsuțele verzi din parcările tuturor magazinelor Lidl din țară se vor afla reprezentanții Intersemat. Clienții sunt așteptați aici să își ia, gratuit, sacul galben al reciclării – un sac special conceput pentru colectarea ambalajelor de tip PET. Apoi, pentru a intra în „ComPETiția pentru un viitor mai bun”, aceștia trebuie să strângă PET-urile în sacul galben al reciclării și să îl  aducă la căsuțele verzi din parcările Lidl. Odată ajunși aici, reprezentanții Intersemat vor cântări cantitatea de PET-uri adusă și cu ajutorul unei aplicații de pe tabletă, le vor înregistra datele personale și cantitatea de PET-uri pe care au primit-o. Înainte de plecare, clienții vor putea să ridice un nou sac galben al reciclării, pe care să îl readucă plin cu PET-uri la căsuța verde.

În fiecare zi, PET-urile strânse la punctele de colectare Lidl vor fi preluate de către partenerii autorizați Intersemat și vor lua mai departe drumul către reciclatori, pentru a fi transformate în materie primă secundară.

Mai multe informații despre campanie pot fi găsite pe site-ul dedicat: competitialidl.ro.

[1] Raport Eurostat făcut public în 26 martie 2015  (Situația deșeurilor municipale în 2013 în România)

[2] Raportul Anual privind Starea Mediului 2013

[3] Raport Eurostat pentru anul 2012

Read more
Descoperă savoarea Greciei în Săptămâna Grecească la Lidl

Visezi la o vacanţă exotică în minunata Grecie? Din 18 mai, Lidl îţi aduce mai aproape aromele mediteraneene. În Săptămâna Grecească, preparatele savuroase de la Lidl te vor face să simţi atmosfera vacanţelor de vară din însoritul ţinut elen.

Bucătăria grecească are o istorie bogată, cu reţete uşor de pregătit şi care se bazează pe ingrediente naturale şi sănătoase. Ingredientul principal din aproape orice reţetă tradiţională este uleiul de măsline. Adaugă preparatelor tale aroma Greciei alegând uleiul de măsline 100% Kalamata (19,99 lei).

Pentru aperitiv, la Lidl poţi găsi o gamă largă de preparate de patiserie care te vor duce cu gândul la momentele de răsfăț petrecute într-o vacanță în Grecia. Încearcă pachetele cu brânză şi spanac (9,99 lei), melcişorii cu brânză şi praz (7,99 lei), plăcinta cu brânză feta, oregano (14,99 lei), melcii din aluat cu măsline şi brânză (9,99 lei), plăcinta cu cremă (12,99 lei), rulourile din carne cu umplutură de brânză (24,99 lei).

Pentru greci, momentul cinei este o bună ocazie pentru socializare şi durează ore întregi. Localnicii au acum ocazia să savureze specialităţile tradiţionale şi să se întindă la poveşti. Invită-i pe cei dragi la cină şi încântă-i cu delicioasele preparate de la Lidl. Dintr-un meniu cu specific mediteranean, nu pot lipsi calamarii (19,99 lei), caracatiţa (49,99 lei) sau midiile (14,99 lei).

La desert cu siguranţă trebuie să alegi produsele tradiţionale elene la care orice turist visează atunci când ajunge în ţara zeilor: baclavaua cu nucă și scorțișoară (16,99 lei), halvaua cu migdale (7,99 lei), cu ciocolată amăruie (8,99 lei) sau cu miere (9,99 lei). Acum ai tot ce-ţi trebuie pentru o vară cât se poate de dulce.

Nu uita că meniurile greceşti sunt întotdeauna însoţite de o băutură bună. Degustă tradiţionalul Ouzo (29,99 lei), vinul alb sec Santorini Asyrtiko (29,99 lei) sau vinul grecesc Retsina (9,99 lei).

 

Prinde chef de vacanţă, soare şi distracţie în Săptămâna Grecească de la Lidl!

Read more
Donează la urnele de la casele de marcat Lidl pentru o ambulanță ultramodernă SMURD

În 2014, numărul cazurilor de urgență la care au participat echipajele SMURD a crescut cu 14% față de 2013. Cu toate acestea, însă, timpul mediu de răspuns al echipajelor a rămas constant – de 11 minute. Acest bilanț demonstrează faptul că numărul intervențiilor crește de la an la an, iar completarea dotărilor puse la dispoziție de Ministerul Sănătății cu încă  o autospecială a echipajelor SMURD este necesară, pentru a răspunde prompt solicitărilor primite.

Pentru a sprijini activitatea desfășurată de Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare (SMURD), Lidl în parteneriat cu Fundația pentru SMURD au demarat în noiembrie 2014 campania „Donează pentru cei care salvează!”. Această inițiativă are ca scop colectarea de fonduri prin urnele de la casele de marcat din toate magazinele Lidl din țară pentru achiziționarea unei ambulanțe ultramoderne SMURD. Campania de donație la casele de marcat va continua până în luna mai, timp în care angajații și clienții Lidl sunt încurajați să se implice, așa cum au făcut-o și până acum.

Dintr-un număr total de 355.338 de situații de urgență în cadrul IGSU (incendii, asistență persoane, protecția comunităților, alte situații de urgență), SMURD a intervenit în 306.942 situații în care a fost nevoie de asistență medicală de urgență și prim-ajutor calificat. 283.660 adulți și 29.854 copii au beneficiat de prim-ajutor și asistență medicală de urgență. Intervențiile au vizat următoarele afecțiuni: medicale generale – 45%, traumatisme – 27%, prim-ajutor la accidente rutiere – 5%, intoxicații – 5%, boli cardiace – 6%, probleme neurologice-psihiatrice – 6%, precum și alte afecțiuni 6%.

„Activitatea SMURD, a celor care zi de zi salvează vieți, este văzută ca un act de eroism de către mulți dintre noi. Angajații și clienții Lidl au răspuns prompt apelului nostru și s-au implicat în această campanie. Atât noi, cât și Fundația pentru SMURD, le suntem profund recunoscători. În continuare, este foarte important ca fiecare dintre noi să se implice pentru a îndeplini un obiectiv atât de indrăzneț. Aceste echipaje de prim ajutor sau de terapie intensivă mobilă reprezintă o necesitate pentru intervențiile de urgență și pentru oferirea ajutorului necondiționat pentru cei aflați la nevoie. Până în mai, cei care doresc să ajute pot dona fonduri în urnele aflate la casele de marcat din toate magazinele Lidl din țară.”, a declarat  Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl.

SMURD acționează pe întreg teritoriul național, având în componență 402 echipaje (mijloace de intervenție SMURD existente), din care media zilnică a resurselor aflate în intervenție este de 266 ambulanțe tip B (echipaje de prim ajutor calificat), 26 ambulanțe tip C (echipaje de terapie intensivă mobilă) și 8 ambulanțe (echipaje de terapie intensivă mobilă nou-născuți).

 

Read more

Lidl -  Programul Management Trainee

Pentru cei 12 tineri recrutați în cadrul programului de management trainee lansat de Lidl România la începutul verii, 1 octombrie a fost prima lor zi de pregătire în cadrul companiei. Programul de specializare adresat proaspeților absolvenți de studii superioare (2013-2014) din România și Republica Moldova va dura un an, iar la finalul lui, cei 12 participanți pot avea șansa să ocupe poziții importante în cadrul Lidl România.

 Pe parcursul programului de pregătire, cei 12 tineri, patru din Republica Moldova și opt din România, vor primi pregătirea profesională necesară, activând în mai multe departamente ale companiei Lidl și participând la diferite seminarii de dezvoltare. Aceștia vor ajunge, pe rând, să își desfășoare activitatea în magazine, în sediile regionale sau în diverse departamente din cadrul sediului central, astfel încât să reușească să dobândească o experiență profesională cât mai vastă.

La final, se va organiza un Assessment Center, iar participanții care vor obține rezultate bune la această ultimă etapă de evaluare vor rămâne angajați Lidl, pe o perioadă nedeterminată. Câștigătorii vor putea ocupa una dintre pozițiile pe care au reușit să se afirme și să aibă cele mai bune performanțe.

„Dorim să investim în tineri și să le oferim acestora tot sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta profesional și personal într-un mediu prietenos, în care pot să beneficieze de foarte multe oportunități. Este pentru prima dată când Lidl organizează în România acest program de management trainee pentru proaspăt absolvenții de studii superioare. La această primă ediție și-au depus candidatura peste 1.500 de tineri. Procesul de selecție a fost unul riguros, iar la finalul lui, 12 tineri pasionați, dornici să învețe cât mai multe lucruri noi, au intrat în program. Suntem siguri că aceștia vor ține pasul cu ritmul dinamic al companiei noastre și că vor reuși să se integreze foarte bine în echipă. De asemenea, intenționăm să organizăm și în viitor astfel de proiecte.”, a declarat Maksymilian Braniecki, Director Executiv Lidl România.

„Pentru cei 12 tineri pasionați, acest program de școlarizare reprezintă un pas important în pregătirea lor profesională. Noi îi vom susține și le vom împărtăși din experiența noastră, astfel încât să învețe cât mai multe lucruri noi, care să le fie de folos pentru a obține rezultate foarte bune la evaluarea finală din cadrul programului. Dorim ca acești tineri să devină coechipieri ai echipei noastre de succes”, a declarat Antoniu Radu, Director financiar Lidl România.

Read more

newsarad stiri arad

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea pe data de 31 octombrie a unui magazin nou construit, reţeaua sa din România însumând în prezent 165 de magazine.
Noua unitate se deschide în Galaţi, pe Str. Nicolae Mantu, nr. 67 şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1000 m². Totodată, cu ocazia deschiderii acestui magazin au fost create 16 noi locuri de muncă la nivel local.
 

Inaugurarea noului magazin Lidl continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţeaua Lidl fiind produse în România.

Evitând intermediarii, oferta Lidl asigură produse în același timp proaspete, de calitate și la cele mai competitive preţuri. Având acces direct la cele mai bune produse din fiecare țară în care activează, Lidl propune clienților săi mărci de calitate superioară din întreaga Europă, venind direct de la producătorii din Italia, Franța, Germania, Spania şi alte ţări.

Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național. Lidl are în prezent mai mult de 3.500 de angajați în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de țări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea celor aproximativ 10.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Read more

Redresor auto

Din 14 octombrie conducătorii auto sunt încurajaţi „să vireze” spre cel mai apropiat magazin Lidl pentru a-şi achiziţiona echipamente auto la preţuri avantajoase. Pregăteşte-ţi maşina pentru sezonul rece şi vino să alegi o parte dintre produsele care nu ar trebui să lipsească dintr-un kit auto special conceput pentru călătoriile tale.
Înainte să înfrunţi gerul şi zăpada, asigură-te că dispui de toate echipamentele necesare pentru a te descurca în toate situaţiile pe care le poţi întâlni atunci când porneşti cu maşina la drum. Mai ales în zilele de iarnă, în care termometrul arată mai puţin de 0°C, este indicat să verifici constant bateria maşinii pentru a vedea dacă nu cumva eşti nevoit să o redresezi. În cazul care observi că aceasta este descărcată, foloseşte un redresor auto. Acest dispozitiv îl poţi găsi acum şi la Lidl la preţul de 79,99 lei.
În plus, bucură-te de cât mai mult confort şi siguranţă atunci când te afli la volan şi alege o husă auto cu masaj (119,00 lei), care dispune de programe cu funcţie de încălzire comutabilă, perfectă pentru zilele răcoroase de iarnă şi pentru momentele tale de relaxare. Dacă nu eşti adeptul masajelor, poţi opta pentru o husă din blană de miel (129,00 lei), care îți oferă un confort la ședere deosebit – cu efect de încălzire iarna și efect de răcire vara.
Dintr-un kit auto pentru sezonul rece nu trebuie să lipsească racletele pentru degivrare (7,99 lei/bucata) sau parasolarul (7,99 lei), care este rezistent la temperaturi de la -50°C și până la + 70°C, prevenind astfel chiar şi înghețul. În plus, fii pregătit pentru plecările la munte şi dotează-ţi maşina cu un set de bare pentru portbagaj, perfect pentru transportul schiurilor, a plăcii de snowboard sau a altor obiecte voluminoase.
De asemenea, un șofer care ține la mașina pe care o conduce are grijă de piesele auto și va avea în garaj un suport de jante auto (59,99 lei). Acesta îţi va fi foarte folositor dacă vrei să îți schimbi singur anvelopele sau să le verifici gradul de uzură și presiunea, economisind totodată bani. Dispunând de un manometru pentru măsurarea presiunii anvelopelor și de un dispozitiv pentru măsurarea adâncimii profilului, cu acest suport ai siguranța că păstrezi roțile în cele mai bune condiții şi că eviţi deteriorarea lor.
Din 14 octombrie 2013, la Lidl găsești o gamă variată de produse dedicate maşinii tale ce nu ar trebui să lipsească din garajul sau portbagajul unui șofer. Aceste echipamente auto te vor ajuta să repari singur micile defecţiuni ce pot apărea în trafic, economisind astfel timp şi bani.

Read more

Din inima Frantei 4

Descoperă „povestea vinului franţuzesc”! În perioada 7 octombrie – 7 noiembrie 2013, vinuri de calitate, aduse din opt regiuni cu podgorii renumite din Franţa sunt disponibile în magazinele Lidl din toată ţara, la preţuri avantajoase. Educator al gusturilor, Lidl te învaţă, în această toamnă, cum să asociezi corect vinul cu mâncarea preferată, cum să deguşti sau să serveşti un vin bun la fiecare masă.

 Francezii sunt recunoscuţi atât pentru bucătăria lor, cât şi pentru podgoriile şi tradiţia vinurilor de calitate. Măiestria prin care aceştia reuşesc să combine perfect un vin bun cu un anumit preparat culinar este apreciată de către somelieri şi specialiştii în gastronomie. Prin noua colecţie vastă de vinuri franţuzeşti, pe care o găseşti acum la Lidl, dar și prin intermediul sfaturilor utile incluse în catalogul dedicat, poți face acum cele mai bune asocieri.

 La Lidl, calitatea şi rafinamentul franţuzesc au preţuri accesibile, deci bucură-te în fiecare zi de o cină servită cu multă eleganţă şi bun gust, alegând corect vinul care va însoţi mâncarea. Pentru ca cele două arome – cea a preparatului gătit şi cea a vinului să se pună reciproc în valoare, serveşte antreurile pe bază de peşte, prosciutto şi legume sau renumitul preparat culinar francez, raţă cu portocale, cu un vin rosé sec, cum este Cuvée Sainte Cécile (12,99 lei). Vinul roşu purpuriu sec, precum Lys de Cournillot (12,99 lei) se potriveşte perfect cu mâncărurile care necesită o preparare mai îndelungată, la cuptor sau cratiţă – tocane, pastramă de oaie, drob de miel sau carne roşie la tavă.

 Dacă ai nevoie de puţină inspiraţie culinară pentru a pregăti o cină „à la Française”, ţine cont de recomandările maestrului bucătar Petrişor Tănase.  Prepară o salată niçoise şi serveşte-o alături de vinul alb sec Château la Freynelle (19,99 lei) din regiunea Bordeaux. O reţetă plină de gust şi savoare este „Coq au Vin”, preparat culinar care va merge perfect împreună cu vinul roşu sec Dauphin du Château Lafargue (49,99 lei). Dacă vrei să pregăteşti renumitul „Quiche Lorraine”, alege vinul rosé demisec Cabernet d’Anjou Domaine de la Dounière (24,99 lei).

 Vinurile recomandate, precum şi alte sortimente de vin franţuzesc rosé, alb şi roşu le poţi găsi în perioada 7 octombrie – 7 noiembrie 2013 la Lidl, la preţuri speciale.

Read more

tricou dama Esmara

Pentru a te putea bucura de vară şi de vacanţa mult aşteptată, am pregătit pentru tine o gamă specială de accesorii şi articole vestimentare pentru plajă, la cele mai bune preţuri. Ne bucurăm să îţi

prezentăm colecţia de articole vestimentare, marcă proprie Esmara şi gama de ochelari de soare, marcă proprie Auriol. Vara aceasta Lidl te ajută să îţi faci bagajul şi îţi oferă produsele necesare pentru o

vacanţă de neuitat la malul mării.

Read more
LIDL ESTE PARTENER WARNER BROS. șI "DISTRIBUITOR OFICIAL AL PRODUSELOR CU LICENŢĂ

figurina_man of steel

Clientii Lidl pot castiga bilete gratuite la avanpremiera super producţiei “Man of Steel”

Cu ocazia lansării filmului „Man of Steel”, Lidl devine primul retailer care primeşte din partea Warner Bros. titlul de „Distribuitor oficial al produselor cu licenţă” și aduce în exclusivitate în magazine produse cu această tematică. Astfel, începând de joi, 20 iunie, clienții Lidl se vor putea bucura de o gamă variată de produse cu îndrăgitul supererou, care va include haine, accesorii, jucării și produse alimentare.

 Atât cei mari cât și cei mici se vor simți supereroi în simpaticele pijamalele cu mânecă scurtă, cu licență Man of Steel. Figurinele, cărțile sau rucsacele cu îndrăgitul personaj vor fi surprize ideale pentru copii. Lidl oferă și o serie de produsele pentru plajă, precum păpuci Flip-Flop, prosoape de plajă sau seturi de jucării pentru nisip, toate cu tema Man of Steel. Tricourile, băuturile energizante sau pachetele Movie Snack în două sortimente (Tortillas cu sos salsa sau Tortillas cu sos brânză) completează gama de produse tematice.

 Mai mult, Lidl îşi răsplăteşte clienţii şi fanii de pe Facebook cu sute de bilete gratuite la super producţia anului, „Man of Steel”. Pentru a primi aceste bilete, clienţii Lidl trebuie să completeze un formular pe lidl.ro, câştigătorii fiind desemnaţi prin tragere la sorţi.

 Pe 19 iunie 2013, Lidl îi aşteaptă pe fericiţii câştigători din Bucureşti, alături de vedetele Lidl, la avanpremiera filmului ce va avea loc la Cinema City, din Afi Palace Cotroceni. Participanţii vor fi întâmpinați cu gustări şi băuturi răcoritoare, toate produse marcă proprie Lidl.

 Clienţii Lidl mai pot câştiga bilete la avanpremiera filmului „Man of Steel” din Arad, Brăila, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Cluj Napoca, Bacău şi Baia Mare, ce va avea loc pe 20 iunie 2013.

Read more