News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LEGEA DARII IN PLATA DE DEZBATE AZI IN GUVERN

Executivul va discuta astăzi despre legea dării în plată, pe ordinea de zi a şedinţei figurând o notă privind formularea punctului de vedere al Executivului pe această temă.

Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă. Ei au decis ca programul Prima Casă să rămână sub incidenţa legii şi au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii, potrivit Mediafax.

Măsura este însă contestată de unii parlamentari, care spun că ar putea cauza discriminare şi întârzierea aplicării legii, aşa că nu este exclus ca în Camera Deputaţilor să existe modificări asupra textului legii.

Pe de altă parte, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a participat luni la o dezbatere în grupul senatorial PSD pe tema legii dării în plată şi a îndemnat parlamentarii la prudenţă şi grijă ca această lege să fie dedicată doar celor care au cu adevărat nevoie de ea.

”Trebuie, repet, să ne adresăm celor cu situaţii financiare grele, în dificultate. Pe de altă parte nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecţie socială generalizată şi celor care nu au nevoie şi celor care nu vor să mai plătească din anumite motive personale anumite credite”, a spus Georgescu.
Legea dării în plată se află în faza reexaminării, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

Sursa: evz.ro

 

Read more
APROAPE 80% DINTRE ROMANII DE LA ORAS SUNT DE ACORD CU LEGEA INTERZICERII FUMATULUI IN SPATIILE PUBLICE

Aproape 80% dintre românii din mediul urban (78%) sunt de acord cu Legea interzicerii fumatului în spațiile publice, care urmează să intre în vigoare la data de 17 martie, arată un studiu realizat de o companie de consultanță în marketing, remis marți AGERPRES.

În același timp, aproximativ jumătate (52%) dintre românii din mediul urban, care utilizează internetul, susțin că vor continua să iasă în oraș cu aceeași frecvență ca până acum. Potrivit studiului realizat de iSense Solutions, nefumătorii sunt de acord, într-o proporție de 92%, cu legea împotriva fumatului în spațiile publice. Mai mult decât atât, 71% dintre românii din mediul urban (88% dintre nefumători) susțin că sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de noua lege.

‘Este de remarcat că fumătorii par a conștientiza necesitatea acestei reglementări. Spre exemplu, peste jumătate dintre fumători (56%) susțin că sunt de acord cu noua lege, în timp ce 45% se declară chiar mulțumiți sau foarte mulțumiți de aceasta’, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

În schimb, datele iSense Solutions arată că bărbații sunt într-o proporție mai mare nemulțumiți de această decizie (19%), în comparație cu femeile (16%).

‘Dincolo de opinia generală cu privire la această lege, foarte important va fi impactul resimțit în industria HORECA, întrucât ar putea fi afectată frecvența cu care oamenii vor alege să își petreacă timpul liber în baruri și restaurante. Am remarcat, însă, că sunt mai mulți cei care susțin că vor ieși mai des în oraș (21%) față de cei care declară că vor ieși mai rar (11%), în timp ce 15% nu sunt încă deciși, astfel că impactul s-ar putea să nu fie atât de dramatic precum era preconizat la inițierea legii’, adaugă reprezentanții companiei.

În România, un fumător consumă, în medie, 12 țigări pe zi, în condițiile în care 90% dintre persoanele care s-au declarat ca fiind fumătoare au afirmat că fumează maximum un pachet pe zi, arată studiul. Cel mai mult fumează persoanele din categoria de vârstă 35-44 de ani (în medie, 15 țigări/zi). De asemenea, bărbații fumează mai mult decât femeile (14 versus 11 țigări pe zi). Mai mult decât atât, persoanele căsătorite sau care se află într-o relație fumează mai mult decât persoane celibatare (13 țigări versus 10 țigări zilnic).

În ceea ce privește preferințele fumătorilor, 84% dintre aceștia fumează țigări normale, fără arome. Alți 16% aleg țigările mentolate și 5% cele cu alte arome. De asemenea, 6% dintre fumători preferă tutunul rulat și 5% țigările electronice.

Sursa: agerpres.ro

Read more
BROKERII IMOBILIARI: PRETURILE LA LOCUINTE VOR SCADEA, IAR CHIRIILE VOR CRESTE, IN URMA DARII IN PLATA

Aproximativ 40% din brokerii imobiliari sunt de părere că prețurile locuințelor vor scădea cu peste 20%  în cazul în care legea dării în plată va intra în vigoare, iar trei sferturi dintre aceștia preconizează creșteri cu 10-20% ale chiriilor, conform mediafax.ro.

„Peste 80% dintre cei intervievaţi consideră Legea Dării în Plată (în forma actuală, n.r.) un risc major pentru piaţa imobiliară din România. Astfel, 45% dintre respondenţi sunt de părere că vom asista la o prăbuşire a pieţei imobiliare, similară celei din perioada de criză economică, în vreme ce 37% se aşteaptă la o încetinire temporară a acesteia”, se arată în sondajul care a fost realizat în rândul a peste 400 de agenții imobiliare.

Printre datele prezentate de sondaj se mai numără și faptul că 64% dintre respondenți spun că o posibilă creștere la acordarea de credite ipotecare vor influența negativ piața imobiliară locală. De altfel, 41% dintre participanți apreciază că se vor simți schimbări în ceea ce privește prețurile imobilelor de locuit, cu scăderi de peste 20%, în timp ce o proporție egală a acestora cred că scăderile vor fi de doar 10%.

Cât despre chirii, în cazul în care legea dării în plată ar fi aprobată, circa 30% dintre cei chestionați au răspuns că vor exista majorări de 20% sau mai mult, în timp ce 45% se așteaptă la creșteri de doar 10%.

Sursa: b1.ro

Read more

De o bună bucată de timp, legea dării în plată a creat mare vâlvă în rândul bancherilor, debitorilor, instituțiilor statului și, cel mai important, a speriat toți românii care vor să se mute la casă nouă, în ansambluri rezidențiale. Ce presupune? Cum se va aplica? Cine va putea beneficia și cine va pierde cel mai mult în urma legii dării în plată? La aceste întrebări vom încerca să răspundem în rândurile care urmează.
Ce presupune legea dării în plată?

Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor. Nimic mai simplu în aparență, însă, desigur, lucrurile sunt mult mai complicate în esență.

Inițiativa legii dării în plată a început ca o lege socială, care să-i ajute pe debitorii cu probleme reale să scape de povara creditelor ipotecare, cedând către creditori aceste bunuri. Dar inițiatorii legii au evitat să discute concret despre suma maximă a creditelor contractate până la care se poate aplica legea dării în plată. Cu alte cuvinte, chiar și persoanele cu credite de, să zicem, 1 milion de euro, pot înștiința băncile că vor să renunțe la împrumuturi în schimbul locuințelor.
Da, tot ce trebuie să faceți pentru a ceda locuințele este să trimiteți o înștiințare către bănci, fie prin executor judecătoresc, avocat sau notar public și sunteți eliberați de obligații!

Cum se va aplica?

Aici discuțiile devin foarte interesante și importante. În cazul în care legea dării în plată se va aplica retroactiv (și pentru creditele în derulare), atunci băncile vor avea o problemă mare. Peste noapte, acestea se vor trezi cu, posibil, sute de mii de locuințe, pe care trebuie, la rândul lor, să le vândă mai departe. Cum și mai ales la ce preț pentru a-și diminua pierderile, rămâne la alegerea fiecărei instituții în parte… Foarte important de știut este că băncile sunt intermediarii banilor, nu lucrează cu bani proprii. Pierderile în realitate ar fi ale deponenților, românii care au depozite bancare. Cu toate acestea, semnalele din piață ne arată că sunt șanse mici ca legea să se aplice retroactiv (vocea domnului avocat Piperea este suficient de puternică…).

De asemenea, un alt punct crucial al discuției referitoare la legea dării în plată este dacă programul Prima Casă va fi inclus. Știm cu toții că principalul atu al programului Prima este avansul de doar 5%. Atunci, cum vor putea băncile să-și asume riscul imens pe care legea dării în plată îl presupune? De asemenea, Statul garantează jumătate din fiecare credit Prima Casă. Dacă debitorii decid să renunțe la case și la credite, trimițând apartamentele la bănci, atunci este evident că pierderile vor fi de ambele părți (bănci și stat). Este statul pregătit pentru asta?

Cine va beneficia și cine va pierde cel mai mult de pe urma legii dării în plată?

În cazul în care legea dării în plată se va aplica doar pentru cazurile sociale (debitorii care într-adevăr au ajuns în incapacitate de plată a ratelor din motive precum șomaj, probleme de sănătate etc…), atunci este evident că această inițiativă este una benefică, în special pentru cei care au accesat credite bancare în franci elvețieni, sub oblăduirea bancherilor din România, inclusiv BNR.

De curând legea a fost retrimisă în Parlament de către președinte, deoarece nu era stipulat cine sunt beneficiarii acestei legi. Mai exact, aceștia puteau fi și dezvoltatori imobiliari care nu mai doreau sau nu mai puteau să înapoieze creditul.

Concluzii

Dacă această lege se va aplica retroactiv, atunci va intoxica toate investițiile din țara noastră. Riscul legii nu este predictibil, iar acest lucru va avea efecte catastrofale pentru economie deoarece încrederea investitorilor va fi zdruncinată serios.
Dacă această lege se va promulga, băncile vor crește avansurile pentru toate tipurile de credite. Acest lucru va duce la imposibilitatea românilor de a cumpăra o casă nouă. Aceștia vor trebui să se obișnuiască cu statutul de chiriaș, în loc de proprietar. Indiferent de cât de mare este salariul românului de la multinațională, un avans de 35% va reduce semnificativ numărul celor care vor fi capabili de a accesa credite bancare.

Dacă va fi evitat în continuare stabilirea unui plafon maxim pentru creditele eligibile pentru legea dării în plată, atunci nu mai este lege socială. Și care mai este scopul acestei legii?

Dacă Prima Casă nu va fi scoasă din această lege, atunci va dispărea cu totul.

În orice formă va fi promulgată această lege, băncile vor înăspri condițiile de creditare, pentru a-și acoperi riscurile fluctuației pieței imobiliare. De asemenea, nu trebuie neglijate nici efectele nocive asupra celorlalte segmente ale economiei.
Discuțiile pentru legea dării în plată au fost amânate până săptămâna aceasta

Sursa: agerpres.ro

Read more
LISTA LOCURILOR UNDE NU SE MAI POATE FUMA DIN 16 MARTIE: AMENZI CUPRINSE INTRE 100 SI 500 DE LEI PENTRU CEI CARE INCALCA LEGEA

Legea antifumat intră în vigoare din data de 16 martie. Astfel, românii nu vor mai avea voie să fumeze în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii – inclusiv în cele din parc – , în unitățile de învățământ, în unitățile sanitare, precum și cele destinate protecției copilului. Țigările vor fi interzise în baruri, restaurante și cafenele.

În ceea ce privește țigările electronice, legea prevede doar că vor fi interzise în mijloacele de transport în comun și la locurile de joacă pentru copii.

Jurnaliștii de la Republica.ro au cerut de la Ministerul Sănătății o listă cu locurile unde se mai poate fuma, dar și cu locurile strict interzise celor care vor să-și aprindă o țigară.

1. În stațiile de autobuz (cele acoperite și cu 2 „pereți”) – NU este permis fumatul

2. Pe stadioane – NU este permis

3. În fața restaurantului, pe terasă – Dacă se amenajează loc de fumat, fără să fie acoperit și cu minimum doi pereți – DA

4. În mașinile personale, dacă sunt și copii minori – DA, din punct de vedere legal. NU, „din punct de vedere moral”, spun autoritățile.

5. În parc – DA, în apropierea locului de joacă al copiilor – NU

6. La un concert în Piața Constituției – dacă este spațiu deschis și nu există compartimentări, în locuri special amenajate – DA

7. În taxi – NU

8. În curtea spitalului – NU

9. Pe plajă la mare – Dacă este loc de joacă – NU. Dacă este plajă deschisă – DA

10. Dacă vecinul fumează pe balconul lui, poate fi reclamat? NU. Locuința personală nu este loc public. Dacă desfășoară activitate economică pe balcon, atunci este loc de muncă închis și nu se fumează. Reclamația se poate face la Poliție.

11. În restaurante nu se va mai fuma deloc sau vor putea fi amenajate spații speciale? – Doar în spații care nu încalcă dispozițiile legale ( 2 pereti și un acoperiș). Practic, nicăieri în restaurant nu se va mai putea fuma, pentru că, în plus, este și loc de muncă

12. Vor dispărea scrumierele din fața marilor magazine? Dispar scrumierele de la intrare la metrou? – NU. Dacă este în aer liber, și nu este încadrat de acoperiș și 2 pereți, se poate fuma.

13. Pe balcoanele clădirilor de birouri – (acoperite și cu minimum doi pereți) – NU va mai fi permis fumatul (după cum ne-a declarat șeful ANPC)

Pe de altă parte, reprezentanții Metrorex au precizat pentru Republica.ro că scrumierele de la gurile de metrou urmează să fie scoase, treptat.

De asemenea, fumatul va putea fi permis, potrivit legii noi, în două tipuri de spații publice închise, și anume în aeroportul internațional, unde există posibilitatea amenajării de spații pentru fumători, precum și în celulele de maximă siguranță din penitenciare, adică în celulele unde există câte un singur deținut.

Persoanele fizice care nu respectă legea vor fi amendate cu o sumă între 100 și 500 de lei, iar cele juridice vor fi sancționate cu ume între 5000 și 15000 de lei.

Sursa: b1.ro

Read more
SCHIMBARE PENTRU ROMANII CARE STAU LA BLOC! S-A DAT LEGE!

Camera Deputaţilor: Asociaţiile de proprietari – obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege prin care asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreţinere pentru fiecare apartament.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost adoptat cu 276 de voturi „pentru” şi două abţineri.

Acesta prevede că asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor, modalitatea de calcul în urma căruia au rezultat sumele lunare de plată.

Modalitatea de calcul va conţine şi va arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari.

Potrivit proiectului, neîndeplinirea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei.

Actul normativ a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES

 

Sursa: capital.ro

Read more
ROMANII VOR SARBATORI ZIUA BARBATULUI. CAND VA FI SARBATORITA

Deputaţii au adoptat, miercuri, o lege prin care ziua de 8 Martie este declarată Ziua Femeii şi cea de 19 noiembrie, Ziua Bărbaţilor, aleşii susţinând că „sărbătorirea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe” şi de a promova „modele masculine pozitive”, nu doar vedete.

Legea a fost adoptată cu 204 „pentru”, 16 „împotrivă” şi 63 abţineri şi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare, scrie Mediafax.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de cinci senatori de la PSD şi PNL, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.

Potrivit Raportului Comisiei pentru egalitate de sexe din Camera Deputaţilor, propunerea legislativă „are ca scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştienţizare prin concilierea vieţii de familie cu cea personală. Sărbătoriea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe”.

Membrii Comisiei pentru egalitate de şanse mai susţin că „Ziua femeii nu trebuie confundată cu cea a mamei şi ziua bărbatului cu cea a tatălui”.

Sursa: antena3.ro

Read more
ACHIZITIA UNEI LOCUINTE ASA CUM LE STIM, APROAPE DE DISPARITIE

Plata unui avans de 35-40% din valoarea unei locuinţe, dar şi promulgarea în forma actuală a Legii dării în plată, ar avea implicaţii negative directe, iar achiziţia unui imobil ar deveni aproape imposibilă, susţine, într-un comunicat, Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România (Urbanis).

Asociaţia susţine că promulgarea legii de către preşedintele Klaus Iohannis sau stoparea programului Prima Casă ar avea efecte dramatice, ducând piaţa imobiliară în perioada crizei imobiliare. Urbanis estimează că de la o creştere a PIB-ului, estimată în anul 2015 la 4%, s-ar putea ajunge la o scădere, precum în 2009 de -7%.

„De menţionat că Programul Prima Casă ocupă un procent de 80-90% din totalul creditelor acordate pentru achiziţia unei noi locuinţe. În aceste condiţii, legea dării în plată va stopa imediat Programul Prima Casă, va bloca toate proiectele imobiliare în curs, va falimenta o întreagă industrie a construcţiilor şi va desfiinţa zeci de mii de locuri de muncă, fara a menţiona toate afacerile conexe cu acest domeniu, care vor fi de asemenea foarte afectate”, se arată în comunicatul Urbanis.

După ce Raiffeisen Bank a anunţat că va creşte avansul pentru achiziţia unei locuinţe la 35%, Urbanis consideră prematură o astfel de măsură.

„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de demersuri au un impact direct asupra consumatorului de credite bancare, care îşi planifică cumpărarea unei noi locuinţe atât în funcţie de situaţia existentă la un moment dat, cât şi în funcţie de prognozele şi ştirile din domeniul bancar (…) Este cert faptul că industria şi piaţa imobiliară a construcţiei de locuinţe, nu poate exista fără credite”, mai precizează asociaţia

Sursa: antena3.ro

Read more
FUMATUL IN SPATII PUBLICE INCHISE, INTERZIS: CCR A RESPINS SESIZAREA IN CAZUL LEGII ANTI-FUMAT

Curtea Constituțională a României a respin, miercuri, sesizarea în cazzul legii anti-fumat. Astfel, fumatul în spații publice poate fi interzis, transmite B1 TV.

Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Aceștia susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”. Mai exact, spun ei, , prin definirea spaţiului public închis, legea introduce o formă de discriminare.

Noua lege ar urma să intre în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Legea interzice fumatul în toate spațiile publice închise, cu excepția penitenciarelor de maxima siguranță și zonei de tranzit de pe aeroporturile internaționale, unde se vor amenaja spații speciale pentru fumat.

Sursa: b1.ro

Read more
LEGEA PRIVIND VANZAREA PRODUSELOR IN ROMANIA VA FI SCHIMBATA. CE VOR FI OBLIGATE SA FACA TOATE MAGAZINELE

Legea privind vânzarea produselor în România va fi schimbată. Astfel, magazinele vor fi obligate să-ţi schimbe, la cerere, obiectul cumpărat. În prezent, magazinele, cu excepţia celor online, nu sunt obligate să preschimbe, la cerere, produsele cumpărate.

„Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire. Vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru produsul vândut iniţial”, se arată în proiectul de ordonanţă, citat deeconomica.net. 

Sursa: antena3.ro

Read more