Comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat, la Vama Nădlac, 18.171 de kilograme de pomelo, fructe introduse în ţară din spaţiul intracomunitar. Valoarea estimată a mărfurilor confiscate este de 145.000 de lei. Transportatorul fructelor şi expeditorul erau din Cehia iar destinatarul o societate „Alaska”, din Bucureşti, de pe strada Alexandriei, nr. 60.
„Rubrica ce prevede locul descărcării nu este completată cu nici o adresă, locul încărcării este localitatea Nehvizdy şi nu e menţionat nici un document de tip factură, aviz de însoţire a mărfii, sau altele documente care să însoţească transportul”, arată Anton Pop, comisar şef al Gărzii Financiare Arad.
„Nu s-a putut identifica nici destinatarul real al mărfii din România şi nici locul descărcării acesteia, neexistând nici o menţiune în acest sens”, mai precizează Anton Pop.
Echipa de comisari a concluzionat că marfa urma să fie introdusă pe piaţa neagră a legumelor şi fructelor, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului. În aceste condiţii, transportatorului i s-a dat avertisment şi s-a confiscat întrega cantitate de pomelo.
Comisarii Gărzii Financiare Arad (GFA) au confiscat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Vama Nădlac, 22.970 de kilograme de cartofi, în valoare de 34.500 de lei, informează Anton Pop, comisar şef secţie. Aceştia proveneau din Polonia şi erau destinaţi unei societăţi din judeţul Mureş, care avea însă activitatea suspendată încă din luna iunie. Transportatorul a fost amendat cu suma de 20.000 de lei.
Tot la Nădlac, comisarii GFA au depistat un alt transport de cartofi, în valoare de 35.000 de lei. Cantitatea de 23.750 de kilograme de cartofi a fost confiscată, contravenientul alegându-se cu un avertisment.