Stiri si reportaje din judetul Arad
Prefectul Călin Bibarţ a participat duminică, 20 februarie, la videoconferinţa cu premierul Emil Boc. De la Arad a participat la discuţii şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş. Tema videoconferinţei a constituit-o examinarea măsurilor care vor fi aplicate în fiecare judeţ pentru combaterea proliferării susbstanţelor /produselor noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate, precum şi prevenire a consumului acestora.
În urma videoconferinţei, la nivelul judeţului Arad va fi constituită o echipă mixtă care va efectua controale în locurile şi/sau în mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive dăunătoare sănătăţii. Din această echipă vor face parte reprezentanţi ai Prefecturii Arad, ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţia pentru Agricultură, Gărzii Financiare, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitar Veterinară, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul de Jandarmi.
În cadrul videoconferinţei ministrul Constantin Traian Igaş a dat judeţul Arad drept exemplu pozitiv, pentru că aici deja au fost identificate şi închise cele patru magazine etnobotanice care funcţionau. „Cer tuturor prefecţilor, subprefecţilor şi angajaţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să se implice în combaterea consumului şi comercializării aşa ziselor produse etnobotanice. Vom monitoriza atent acţiunile din fiecare judeţ, iar cei care nu se implică vor fi traşi la răspundere”, a declarat Traian Igaş.
De altfel, la nivelul judeţului în urmă cu două săptămâni s-a constituit un grup de lucru care a efectuat controale la şcolile şi liceele din Arad. „Am dispus ca, împreună cu reprezentanţii de la Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cel de Poliţie să se efectueze controale în şcoli pentru a obliga interzicerea consumului de cafea în şcolile şi liceele din Arad. Am făcut acest demers pentru că au existat semnale că, în ultima perioadă consumul de cafea din şcoli a crescut alarmant”, a spus prefectul.