În urma inundaţiilor din vara acestui an, la nivelul Jandarmeriei Române, la fel ca şi în anii precedenţi, a fost demarată o campanie umanitară pentru sprijinirea populaţiei afectate.
Impresionaţi de drama pe care au trăit-o familiile sinistrate, jandarmii din toată ţara au contribuit benevol cu sume de bani pentru această campanie, dorind să îşi aducă modesta contribuţie la alinarea suferinţei semenilor, aflaţi fără voia lor în situaţii disperate.
Moldova a fost una dintre cele mai grav afectate zone ale ţării, inundaţiile din vară provocând de pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale semnificative, sute de familii fiind lăsate fără agoniseala de o viaţă.
La finalul campaniei umanitare, la nivelul Jandarmeriei Române s-a strâns suma de 152.405 lei, bani care au fost direcţionaţi către şase localităţi din Moldova, în funcţie de solicitările de ajutorare primite din partea autorităţilor locale şi a gravităţii situaţiei familiilor afectate.
Suma de bani donată de jandarmi a fost direcţionată către Trezoreriile locale din următoarele localităţi, astfel:
– comuna Doljeşti, judeţul Neamţ – 37.100 lei;
– comuna Dorohoi, judeţul Botoşani – 27.800 lei;
– comuna Dărmăneşti, judeţul Bacău – 24.000 lei;
– comuna Suceviţa, judeţul Suceava – 30.000 lei;
– comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava – 19.605 lei;
– comuna Todireşti, judeţul Suceava – 13.900 lei.
În acest sens, inspectorul general al Jandarmeriei Române, domnul general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu a declarat: “ Jandarmii români au fost în toate situaţiile alături de semenii lor, atât la bine cât şi la greu. În ultimii ani ne-am confruntat cu situaţii dramatice provocate de gravele inundaţii care au afectat ţara noastră, în special judeţele din Moldova. Am muncit cot la cot cu familiile de sinistraţi pentru limitarea efectelor inundaţiilor, dar vrem să contribuim şi la ajutorarea celor care şi-au pierdut acoperişul de asupra capului. Este nevoie de mult mai mult ajutor, dar din puţinul nostru am dat celor care au şi mai puţin ca noi, mai ales că se apropie sfintele sărbători de iarnă.“