News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Joi

Joi, 19 mai a.c., în jurul orei 22.00, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supraveghere Pecica în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, executând o misiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol, au prins în flagrant 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, care braconau pe Canalul Turnu cu trei plase de pescuit comercial de tip „setcă”.

În urma interceptării şi legitimării, jandarmii i-au identificat pe U. Ioan din Arad, R. Rudolf şi S. Ioan din Sederhart, jud. Arad. Aceştia au fost surprinşi de jandarmi într-o barcă pneumatică în timp ce întindeau plase de pescuit în Canalul Turnu.

Jandarmii au confiscat uneltele de pescuit şi le-au întocmit celor 3 bărbaţi actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial”.

Dosarele cu actele premergătoare începerii urmăririi penale vor fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Read more

Un şofer neatent a provocat un accident mortal pe Drumul Judeţean 709, care face legătura între localităţile Horia şi Şiria. Incidentul a avut loc, joi, în jurul orei 13.10 şi s-a soldat cu decesul unei persoane în vârstă de 69 ani.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că şoferul unei autoutilitare, un tânăr de 24 de ani, care circula din direcţia Şiria către Arad, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de vehiculul care circula în faţa sa, a virat bruscstâng, intrând pe contrasens în coliziune frontală cu un autoturism marca Peugeot 106 condus regulamentar din sens opus de o femeie de 27 de ani.
În urma impactului a decedat pe loc Ileana I., de 69 ani, din Galşa, pasageră pe bancheta din dreapta faţă în autoturismul Peugeot, a fost accidentată grav Angelica Mariana N. şi accidentată usor Florica M., de 38 de ani, din Şiria, pasageră pe bancheta din dreapta faţă în autoutilitara Volkswagen.
Conform procedurii, conducătorul autoutilitarei Volkswagen a fost testat la faţa locului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările.

Read more


Joi, 19 mai a.c, în jurul orei 06.00, un echipaj de jandarmerie, a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că un bărbat sustrage material feros din incinta unei societăţi comerciale de pe Calea Aurel Vlaicu din Arad.
În urma sesizării un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului unde l-a prins în flagrant pe M. Gheorghe în vârstă de 46 de ani, din Sântana.
Acesta la ieşirea din serviciu a sustras dintr-un container aproximativ 100 kg. de material feros (fier vechi) pe care la încărcat în portbagajul autoturismului proprietate personală, parcat în incinta societăţii comerciale, iar la ieşire a fost surprins şi oprit de echipajul de jandarmerie.
Cantitatea de material feros sustrasă a fost ridicată de la făptuitor şi restituită reprezentantului societăţii păgubite, prejudiciul fiind recuperat integral.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.
Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Read more

Joi, 03 martie a.c., la Sala Sporturilor din Arad a avut loc festivitatea de premiere a Campionatului de Judo pe Ministerul Administraţiei şi Internelor, care s-a desfîşurat în perioada 02-03 martie şi la care au participat efective din cadrul structurilor de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi poliţişti din inspectoratele judeţene şi centrale.

La categoria +60 kg. femei, locul I a fost obţinut de Sg. maj. BÂRZU MANUELA din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.

La categoria 73 kg. sub 35 de ani bărbaţi, locul I a fost obţinut de Sg. Maj. DĂNCULEA COSTEL din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.

La categoria 90 kg. sub 35 de ani bărbaţi, locul III a fost obţinut de Sg. maj. MALNAŞI ADRIAN din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita.

La categoria 73 kg. + 35 de ani bărbaţi, locul I a fost obţinut de Plt. maj. GUJBĂ MIRCEA din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

La categoria 81 kg. + 35 de ani bărbaţi, locul I a fost obţinut de Plt. maj. FEROIU NICOLAE din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.

La categoria 90 kg. + 35 de ani bărbaţi, locul II a fost obţinut de Plt. maj. PAULESCU EDUARD din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romîne, iar locul V a fost obţinut de Lt. CIOCAN MIRCEA din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.

La categoria 100 kg. + 35 de ani bărbaţi, locul I a fost obţinut de Plt. adj. şef PREDA DOREL din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău.

Pe echipe jandarmii au obţinut locul III.

Read more

Renumele unei instituţii muzicale se măsoară şi în numărul de prim audiţii care sunt susţinute pe scena de spectacole. Cu o adevărată tradiţie în acest sens, Filarmonica de Stat din Arad lăudându-se cu prima audiţie naţională a cantatei scenice Carmina Burana care a avut loc cu artişti arădeni la 14 iunie 1958, şi cu alte câteva audiţii mai puţin cunoscute, seara de joi, 17 februarie se înscrie într-un astfel de calendar. Cu sprijinul orchestrei Filarmonicii Borusan din  Istanbul, care a dăruit partiturile, şi al concertmaestrului acesteia, Pelin Halkaci,  ne desprindem de zonele cunoscute ale repertoriului violonistic mondial. Premiera românească a unuia dintre cele mai originale  concerte pentru vioară ale secolului XX,  partitură care îmbină într-un echilibru perfect folclorul şi elementele modale  ale fondului naţional  turc cu stilul simfonic occidental se consumă în cea de-a treia săptămână a lunii, alături de povestea fantastică a Seherezadei lui Rimski Korsakov.

Astfel, joi, 17 februarie, de la ora 19.00, melomanii arădeni vor putea să asculte pentru prima oară în România Concertul pentru vioară şi orchestră de Ulvi Cemal Erkin, în interpretarea solistei turce Pelin Halkaci. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Arad va fi dirijată de maestrul arădean Cristian  George Neagu.

Membru al grupului de compozitori  născuţi în  perioada anilor 1904 – 1910 şi cunoscuţi sub numele de „cei cinci turci”,  Ulvi Cemal Erkin este una dintre personalităţile muzicii secolului XX, a cărui creaţie  îmbină la modul ideal tradiţia folclorică cu noua şcoala de expresie occidentală. Concertul pentru vioară şi orchestră, prezentat în primă audiţie românească în această seară,  este o lucrare a anilor 1946 -1947, cântată în premieră la ceremonia de inaugurare a Operei din Ankara.

Read more

Divizionarele secunde UTA (seria I) şi Viitorul Constanţa (seria a II-a) se află printre cluburile care nu au voie să promoveze timp de trei sezoane într-o ligă superioară, ca urmare a aplicării prevederilor articolului 5 bis din ROAF, aprobat, joi, de Comitetul de Urgenţă al FRF, informează frf.ro.FRF susţine că în urma aplicării articolului respectiv, cluburile care au efectuat operaţiuni juridice începând cu anul 2008 intră sub incidenţa prevederilor regulamentare, neavând dreptul de promovare într-o categorie competiţională superioară pentru o perioadă de trei ani din momentul afilierii clubului respectiv la FRF.

UTA ocupă, după disputarea turului Ligii a II-a, seria I, locul cinci, cu 24 de puncte, la patru puncte de ultima poziţie promovabilă, ocupată de Petrolul Ploieşti.

Viitorul Constanţa se află pe locul cinci, cu 24 de puncte, la 10 puncte de Săgeata Năvodari, ocupanta poziţiei secunde în seria a II-a a Ligii a II-a.(mediafax)

Read more

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a condus un autoturism fără să aibă permis de conducere şi în timp ce se afla sub inflenţa băuturilor alcoolice. Accidentul rutier a avut loc, joi, pe Drumul Judeţean 682, pe raza localităţii Fântânele. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 51 de ani, din Fântânele, a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismlui pe care îl conducea, intrând în coliziune cu un copac din dreapta părţii carosabile în direcţia sa de mers.
„S-a constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma impactului conducătorul autoturismului a fost rănit grav. În cauză a fost dispusă recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Read more

Joi, 13 ianuarie, catedra de română a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”  a marcat prin mai multe acţiuni momentul sărbătoririi poetului Mihai Eminescu.

Sala festivă, înţesată de elevi, a urmărit un preambul în care într-un mod mai puţin convenţional li s-a vorbit despre opera şi personalitatea poetului, fiind îndemnaţi să se apropie cu mai mult interes asupra întregii creaţii eminesciene. Elevii au vizionat apoi o prezentare power-point în care într-un mod original se îmbinau versuri din poezii cu imagini redând spaţii dragi sau simboluri reprezentative, fiind provocaţi să-şi amintească din ce poezii au fost selectate versurile. A urmat un moment artistic în care elevi din clasele a IX-a D, a X-a C, a X-a E au recitat cu sensibilitate şi dăruire din poeziile cunoscute.

Acţiunile de vineri vor consta în amenajarea unei vitrine cu carte şi a unei expoziţii de desene ale elevilor din clasa a VI-a A.

Read more

Prins la furat

Local 12 noiembrie 2010 0

Joi, 11 noiembrie a.c, patronul  unui market situat pe strada Ştefan Teneţchi din municipiul Arad, a sesizat telefonic dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu privire la faptul că un bărbat încearcă să sustragă mai multe produse din magazin.

O patrulă de jandarmerie s-a deplasat imediat la faţa locului, unde l-a prins în flagrant pe H. Nicolae  în vârstă de  35 ani din Bucureşti, care aflându-se la cumpărături în magazin şi profitând de neatenţia personalului, a sustras 13 deodorante marca ,,Mennen Speed Stick”, pe care le-a ascuns în buzunarele gecii pe care o purta.

La controlul corporal preventiv efectuat de jandarmi, au fost găsite asupra bărbatului produsele sustrase în valoare de 181,50 lei, acestea fiind restituite reprezentantului magazinului, prejudiciul fiind recuperat integral.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.

Dosarul cu actele premergătoare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Read more