News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

EUROPAfest 2016 lansează al doilea eveniment Bucharest International Jazz Competition, din 14 – 21 mai 2016

EUROPAfest lansează ediția no. 10 a Bucharest International Jazz Competition, unul dintre evenimentele de jazz cele mai apreciate, deopotrivă de public și specialiști, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa.

Perioada de aplicații e deschisă până pe 10 februarie 2016. Valoarea totală a premiilor se ridică la 7.000 Euro. Trupele și artiștii interesați găsesc regulamentul și condițiile de înscriere pe site-ul jmEvents și www.jazzcompetition.ro .

Între 14 – 21 mai 2016 jazz-ul domină scena capitalei în cadrul Bucharest International Jazz Competition. Concursul, organizat de jmEvents, se desfășoară sub umbrela Festivalului Internațional EUROPAfest 2016, un festival sinonim cu performanța, profesionalism și eleganța. Concursul promite și pentru ediția aceasta întâlniri de neuitat, emoție, concerte energice, public extaziat, atmosferă, inovație îmbinând concertele cu jam sessions, workhopuri și master-classes de jazz.

Bucharest International Jazz Competition este o adevărată explozie de culoare și energie. Totul se petrece spontan, bazându-se pe talent, inspirație și improvizație. De-a lungul celor 10 ediții, acesta a căpătat reputația de cel mai puternic concurs internațional de jazz din regiune, prezentând proiecte bine definite, cu viziune, cu teme inedite, din marile centre de jazz ale lumii.

Din SUA și până în Asia cei mai buni jazz-iști ai noii generații vor sosi la București pentru concerte spectaculoase. Cu un construct atractiv, evenimentul are priză la public: există emoții, mize mari, competiție, entuziasm și multe aplauze din partea spectatorilor. Câștigătorul este desemnat de un juriu format din artiști și profesori, personalități ale lumii de jazz internaționale.

Ediția 2016 a fost lansată. Sub sloganul „100% jazz and more” evenimentul promite seri pline de creativitate și libertate de expresie, atât pentru iubitorii genului, cât și pentru cei care doresc să-i descopere savoarea.

Read more