Un tanar a fost prins cu marfa de contrabanda
LocalUltimele stiri 10 ianuarie 2014 0
Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Ineu a depistat, pe o stradă din localitate, o persoană care oferea spre comercializare, în mod ambulant, mai multe produse.
După verificările efectuate, a rezultat că persoana, Lucian S., în vârstă de 26 de ani, din judeţul Ialomiţa, oferea trecătorilor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte dar şi cutii cu parfum, fără a avea autorizaţie în acest sens.
Persoana a fost sancţionată cu 1000 lei amendă pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte dar şi cutiile cu parfum au fost ridicate în vederea confiscării.
Read moreTrei persoane depistate, în aceeaşi zi, în timp ce furau dintr-un magazin
LocalUltimele stiri 9 ianuarie 2014 0
Miercuri, 8 ianuarie a.c., la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în trei cazuri de furt ce au avut loc, la ore diferite, într-un complex comercial situat pe strada Banu Mărăcine din municipiu.
La faţa locului, jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor. După verificări a rezultat că acestea au fost observate în timp ce sustrăgeau de pe rafturi produse alimentare şi produse cosmetice, pe care apoi le ascundeau în îmbrăcăminte. În toate cazurile, persoanele au trecut de casele de marcat, fără a plăti însă au fost oprite la ieşirea din magazin, de către angajaţii firmei de pază.
Jandarmii au întocmit în aceste cazuri actele de constatare, cele trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Prejudiciul, în valoare totală de peste 560 lei, a fost recuperat integral.
Read moreO femeie în vârstă de 63 de ani a distrus apartamentul ginerelui
LocalUltimele stiri 8 ianuarie 2014 0
Marţi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 1740, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj, pentru aplanarea unui scandal.
Jandarmii s-au deplasat de urgenţă la adresa precizată, respectiv în zona unui imobil situat în cartierul Micălaca din municipiul Arad. La faţa locului a fost identificată persoana care a provocat scandalul, aceasta fiind o femeie în vârstă de 63 de ani. După verificări, a rezultat că, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, femeia a pătruns în imobilul ce se află în proprietatea ginerelui său, fără să i se permită acest lucru, şi a distrus ferestrele şi o uşă.
Bărbatul a depus plângere iar jandarmii au întocmit în acest caz actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „distrugere”.
Read moreLuni, 6 ianuarie a.c., în jurul orei 300, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Chişineu Criş a prins în flagrant două persoane care sustrăgeau peşte dintr-o fermă piscicolă.
Cele două persoane sunt doi bărbaţi cu vârsta de 25 respectiv 29 de ani, din localitatea Şimand. Aceştia au fost depistaţi în timp ce pescuiau, cu ajutorul unei unelte confecţionată artizanal, de tip setcă, cu lungimea de 26 metri. Ei au reuşit să sustragă cantitatea de 22 kg peşte din speciile ştiucă, şalău, caras şi somn pitic dar nu şi-au dus la bun sfârşit acţiunea, fiind prinşi în flagrant.
Reprezentanţii fermei piscicole au depus plângere împotriva celor două persoane iar jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat” şi „deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”.
In miez de noapte prinsi la braconaj piscicol
LocalUltimele stiri 16 decembrie 2013 0
În noaptea de 13/14 decembrie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a prins, în flagrant, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate.
La câteva minute după miezul nopţii, persoanele au fost depistate, pe podul de cale ferată ce face legătura între cartierele Micălaca şi Subcetate din municipiul Arad. La vederea echipajului de jandarmi, cele două persoane au rupt monturile uneltelor cu care pescuiau şi le-au ascuns în buzunare. La controlul corporal efectuat, asupra lor au fost găsite monturi cu cârlig triplu cu spin, folosite pentru pescuit prin metoda numită „greblare”.
Cele două persoane au fost identificate, fiind vorba de Adrian S., în vârstă de 32 de ani şi Alexandru N., în vârstă de 26 de ani, domiciliaţi în municipiul Arad.
Uneltele folosite au fost ridicate iar peştele prins a fost eliberat în mediul său natural. Jandarmii au întocmit actele de constatare, cele două persoane fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de ”pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă prevăzută şi pedepsită de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Read moreJandarmii arădeni pregătiţi în domeniul prevenirii consumului de droguri
LocalUltimele stiri 2 octombrie 2013 0
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc, în cursul săptămânii trecute, o întâlnire între specialişti ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Timişoara, ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Arad şi jandarmii arădeni.
Activităţile s-au desfăşurat pe durata a patru zile iar în cadrul acestora jandarmilor le-au fost prezentate conceptele de bază utilizate în prevenirea consumului de droguri, principalele categorii de droguri, efectele consumului acestora şi factorii de risc şi cei de protecţie identificaţi în acest domeniu precum şi tehnici de comunicare eficientă.
Sesiunea de formare în domeniul prevenţiei consumului de droguri s-a desfăşurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională Antidrog şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Agenţia Naţională Antidrog a fost reprezentată de comisar şef Tomiţă Mihaela, şef C.R.P.E.C.A. Timişoara, Mariana Iridon şi Adela Şleam de la C.P.E.C.A. Timişoara, respectiv Florin Bîşcă de la C.P.E.C.A. Arad.
Read moreBraconaj pe râul Mureş
PublicitateUltimele stiri 25 iunie 2013 0
Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Lipova în cooperare cu inspectori ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal au desfăşurat luni, 24 iunie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor din domeniul piscicol.
Acţiunea a avut loc în zona localităţii Săvârşin unde, pe râul Mureş, a fost prins în flagrant Constantin H., în vârstă de 78 de ani, în timp ce pescuia aflându-se într-o barcă şi având o unealtă tip ,,vârşă” interzisă deţinerii şi pescuitului de către persoane neautorizate.
Jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele de constatare, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a vârşelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, faptă prevăzută şi sancţionată conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Barca şi unealta folosită au fost ridicate în vederea confiscării.
Read moreLa sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au loc în aceste zile, prin sistemul e-learning, examene de capacitate în vederea înaintării în gradul următor.
Sistemul e-learning a fost implementat la nivelul tuturor unităţilor de jandarmi din ţară şi a fost realizat în scopul instruirii şi perfecţionării continue a personalului Jandarmeriei Române. În cadrul acestuia a fost realizat câte un laborator de instruire conectat la o reţea intranet, dotat cu staţii de lucru, imprimantă, sistem audio-video şi tablă interactivă. Sistemul conţine o bibliotecă virtuală pe care jandarmii o accesează on-line şi în care se află teme pe diferite nivele de pregătire şi specializări.
Activitatea de pregătire şi perfecţionare prin acest sistem se desfăşoară pe parcursul întregului an. Jandarmii susţin, de asemenea, examene on-line atât la absolvirea stagiilor de pregătire cât şi la evaluările periodice care au loc dealungul întregii cariere militare.
Read moreJandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Pecica, în cooperare cu Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului au desfăşurat, duminică 27 ianuarie a.c., o acţiune în cooperare pentru depistarea faptelor de natură contravenţională şi infracţională.
Pe timpul acţiunii, ce a avut loc în apropierea comunei Şeitin, a fost identificată o persoană în vârstă de 36 de ani, Ioan V., din localitate, care avea asupra sa o armă de vânătoare cal. 12 şi 24 cartuşe muniţie aferentă cu capsa nepercutată. Persoana în cauză se afla singură la vânătoare deşi autorizaţia pe care o avea a fost emisă pentru două persoane.
Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea confiscării şi predate Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Arad. Jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală” şi “deţinerea, portul, transportul precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor fără drept”.
Read moreDuminică, 27 ianuarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat o acţiune în zona Pieţei Obor din municipiul Arad.
Pe timpul acţiunii, a fost identificată o persoană în vârstă de 47 de ani, Maria L., domiciliată în municipiul Arad, care oferea spre comercializare pachete cu tutun şi cafea, fără a avea documente de provenienţă a mărfii şi autorizaţie în acest sens.
Întreaga cantitate de 3410 grame de tutun a fost ridicată în vederea confiscării şi predată Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Arad iar cafeaua, în cantitate de 34 kg, a fost ridicată în vederea confiscării şi valorificării.
Pentru faptul că „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător sau cu marcaje fabricate peste limita a 1 kg de tutun pentru fumat” reprezintă infracţiune, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 modificată şi completată, iar „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” reprezintă de asemenea infracţiune, conform prevederilor Legii nr. 86/2006 modificată şi completată, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale.
Pentru faptul că aceasta comercializa cafea, fără documente de provenienţă a mărfii şi fără autorizaţie, a fost sancţionată contravenţional cu 1000 lei amendă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Read more