News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

JANDARMII ARADENI DEMAREAZA CAMPANIA DE PREVENIRE A FAPTELOR ANTISOCIALE

Jandarmi din cadrul compartimentului Prevenirea și combaterea faptelor antisociale al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au desfășurat, în perioada 18-22 aprilie a.c., activităţi în cadrul campaniei „Copilărie și adolescență fără griji”.
Campania a fost iniţiată la nivel naţional iar activitățile din cadrul acesteia au fost planificate să aibă loc cu prilejul desfăşurării Programului ”Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Activitățile ce au avut loc în cadrul campaniei au fost organizate în scopul prevenirii producerii unor manifestări antisociale în rândul elevilor și prevenirii unor comportamente de natură să-i transforme în autori sau victime ale unor astfel de fapte.
Pe durata campaniei, jandarmii arădeni au organizat și desfășurat întâlniri cu elevi ai școlilor din municipiul și județul Arad, pe parcursul cărora au purtat discuții ce au avut ca tematică: legislația privind principalele fapte cu caracter antisocial, săvârșite de elevi și modele comportamentale care pot fi adoptate de elevi, pentru a nu se transforma în victime ale faptelor antisociale.

Read more
Jandarmii aradeni au intervenit la un scandal al unui chirias

Duminică, 13 decembrie a.c., în jurul orei 830, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost solicitată intervenția unui echipaj, în zona unui bloc de locuințe din municipiul Arad.

Apelul a fost făcut de către un locatar al imobilului, care a reclamat faptul că, în scara blocului în care locuiește, un bărbat distruge mai multe bunuri iar pe unele le aruncă pe geam.

Jandarmii au intervenit de urgență și l-au identificat pe cel în cauză, acesta fiind Dan T., în vârstă de 31 de ani. Printre bunurile distruse, se află și ușa metalică a apartamentului în care persoana locuiește cu chirie.

Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Read more

În noaptea de 14/15 noiembrie a.c., în jurul orei 2.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și siguranței publice, în municipiul Arad, a observat două persoane, aflate pe biciclete, care au schimbat brusc direcția de mers.

Persoanele au fost oprite pe Calea Victoriei, iar la solicitare, și-au declinat identitatea. În urma verificărilor, a rezultat că persoanele au vârsta de 13 și 15 ani și domiciliază în municipiul Arad. Întrebate despre proveniența celor două biciclete, persoanele au recunoscut că le-au sustras din curtea unui imobil de locuințe, situat pe strada Poetului din municipiu.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Read more
Jandarmii au colectat 48 de amenzi in weekendul trecut

În perioada 26 – 28 iunie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate în misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență a inspectoratului.

Pe lângă asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, la manifestările cu public numeros, jandarmii arădeni au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau infracțională.

În perioada de referință, au fost aplicate 48 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 17400 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru săvârșirea de fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru fapte de comerț ilicit, pentru contravenții în domeniul piscicol și pentru fapte ce constituie contravenții săvârșite pe timpul unei competiții sportive.

Echipajele de jandarmi au răspuns apelurilor venite din partea cetățenilor, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului, și au intervenit pentru aplanarea unor conflicte. Au fost întocmite, de asemenea, acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, într-un caz de distrugere.

Read more
Jandarmii arădeni sunt prezenţi la Târgul internaţional EDU2JOB

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad participă la manifestările care au loc în cadrul Târgului internaţional pentru educaţie şi locuri de muncă EDU2JOB.

La evenimentul ce va avea loc la Centrul Expo Arad, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, jandarmii arădeni vor prezenta oferta de şcolarizare în instituţii militare de învăţământ din structura Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc cadre militare pentru unităţile Jandarmeriei Române.

Campania de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţii militare de învăţământ este în plină desfăşurare iar participarea jandarmilor arădeni la evenimentul EDU2JOB reprezintă un bun prilej pentru a face cunoscute aspecte ce țin de condițiile de recrutare, școlarizare precum și alte aspecte privitoare la cariera militară.

Read more
Jandarmii arădeni au asigurat ordinea şi au aplicat amenzi în această săptămână

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în cursul acestei săptămâni, în misiuni ce au avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În perioada 16-19 martie a.c., au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 4350 lei. Pe timpul misiunilor și acțiunilor desfășurate, au fost constatate fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fapte de comerț ilicit și o faptă ce constituie contravenție, săvârșită într-o arenă sportivă. Au fost întocmite, de asemenea, acte de sesizare în cazul a șase infracțiuni, fiind depistați șase autori.

În aceeași perioadă, au fost constituite patrule de jandarmi și patrule în sistem integrat, ce au acționat pe linia menținerii ordinii și liniștii publice.

Read more
Doi frati din Pecica au spart un stalp de telefonie

Sâmbătă, 31 ianuarie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Pecica, a depistat în flagrant două persoane care au sustras obiecte metalice din cadrul unei societăți comerciale.

Cele două persoane au fost observate în timp ce transportau respectivele obiecte, cu ajutorul a două biciclete. Jandarmii au procedat la legitimarea persoanelor iar, după verificări, a rezultat că este vorba de doi frați care își au domiciliul în orașul Pecica. Aceștia au recunoscut faptul că au spart un stâlp de telefonie, ce aparține unei societăți comerciale din localitate, și că au reușit să scoată din acesta aproape 50 kilograme de fier. Asupra persoanelor au fost găsite și uneltele de care s-au folosit, respectiv baros, daltă și foarfecă tip “gură de lup”.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cele două persoane fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunilor de “distrugere” și „furt”.

Read more

Jandarmii arădeni continuă acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale desfășurând, în acest sens, activități de informare în instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Arad și județ.

De la începutul anului și până în prezent, au fost organizate acțiuni pe timpul cărora ofițeri din cadrul compartimentului de prevenire și combatere a faptelor antisociale din Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad au purtat discuții cu elevii, în scopul informării acestora cu privire la sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și a faptelor ce constituie infracțiuni sau contravenții săvârșite pe timpul competițiilor sportive.

Elevii au fost informați cu privire la faptele din domeniul violenței juvenile, al violenței domestice și, de asemenea, cu privire la pericolul la care se expun în situațiile în care se lasă atrași în săvârșirea de fapte antisociale.

Read more
Doi barbati prinsi de jandarmi in timp ce furau dintr-o societate comerciala

Sâmbătă, 31 ianuarie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Pecica, a depistat în flagrant două persoane care au sustras obiecte metalice din cadrul unei societăți comerciale.

Cele două persoane au fost observate în timp ce transportau respectivele obiecte, cu ajutorul a două biciclete. Jandarmii au procedat la legitimarea persoanelor iar, după verificări, a rezultat că este vorba de doi frați care își au domiciliul în orașul Pecica. Aceștia au recunoscut faptul că au spart un stâlp de telefonie, ce aparține unei societăți comerciale din localitate, și că au reușit să scoată din acesta aproape 50 kilograme de fier. Asupra persoanelor au fost găsite și uneltele de care s-au folosit, respectiv baros, daltă și foarfecă tip “gură de lup”.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cele două persoane fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunilor de “distrugere” și „furt”.

Read more

Jandarmii arădeni continuă acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit, a faptelor de natură antisocială, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență a Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

Într-o acțiune ce a avut loc în zona Pieței Fortuna din municipiu, a fost identificată o femeie în vârstă de 26 de ani, care oferea trecătorilor, spre comercializare, pachete cu țigări. La controlul efectuat, asupra femeii și în autoturismul ei, au fost găsite 147 pachete cu țigări timbrate necorespunzător.

Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării întregii cantități de țigarete şi predării acestora la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, pentru luarea măsurilor ce se impun.

De asemenea, în Piața Obor din municipiul Arad, au fost depistate patru persoane care comercializau sticle cu parfum, de diferite mărci, fără a deține documente de proveniență a acestora. Fiecare dintre aceste persoane a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei. Cele 23 sticle cu parfum, oferite spre comercializare, au fost confiscate în vederea valorificării.

Read more