Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Turnu – I.T.P.F. Oradea au depistat un autoturism Audi TT, în valoare de 25.000 de euro, căutat de autorităţile italiene, pe care un cetăţean maghiar îl transporta pe platformă.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul maghiar Zoltan M., în vârstă de 39 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Ungaria. Pe platformă, acesta transporta un autoturism marca Audi TT, înmatriculat în Italia, pentru care a prezentat un cerificat de înmatriculare şi un contract de vânzare-cumpărare.
În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autoturismul de pe platformă figurează ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile italiene.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că maşina era căutată de catre autoritati, el având doar rolul de a o transporta pe platformă.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi uz de fals.
Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca Audi, pentru care autorităţile italiene emiseseră o alertă de confiscare.
În data de 29.01.2016, ora 16.05, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Florin A., în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul pe raza mun. Bucureşti, conducând un autoturism marca Audi B 5, înmatriculat în Italia.
La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare, o carte de identitate şi o asigurare auto tip carte verde eliberate de autorităţile italiene.
În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile italiene.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 2150 de lei în urma unui anunţ găsit pe internet şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţile italiene.
Autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Read moreUN AUTOTURISM FURAT DIN ITALIA A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA NADLAC
LocalUltimele stiri 18 ianuarie 2016 0
Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota au depistat un autoturism BMW căutat în Italia, pe care un cetăţean italian a încercat sa îl introducă ilegal în ţară.
În data de 15.01.2016, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul italian Nicola E., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Italia.
La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare şi un document de inspecţie tehnică eliberate de autorităţile italiene.
În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca “bun pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile italiene în data de 16.10.2015.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a primit autoturismul în urmă cu câteva zile de la sora sa pentru a efectua o călătorie în România şi nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta este căutat de autorităţile italiene.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 8.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor si, în cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Read more