A murit actorul Ion Besoiu, avea 85 de ani
CulturaNationalUltimele stiri 18 ianuarie 2017 0
În această dimineață a fost anunțat decesul actorului Ion Besoiu, fiind internat la Spitalul Fundeni datorită unor grave probleme de inimă.
Actor de film, radio, teatru şi televiziune, a absolvit Academia de Teatru şi Muzică din Sibiu, oraşul său natal.
A debutat în 1957, iar în anii ’70 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureşan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.
Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” şi a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), şi Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).
Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Şoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini şi umbre”.
În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, iar pe 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, preşedintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de cavaler, subliniind contribuţia lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale româneşti, prin prestigioasa şi remarcabila sa activitate de actor, director de teatru şi pedagog.”
În 2002, a primit Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române, cf. wikipedia.org.
Read more