Vineri, 18 martie a.c., în jurul orei 19.00, reprezentantul unui supermarket situat pe strada Banu Mărăcine din Arad, a sesizat telefonic dispecerul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu privire la faptul că un tânăr a sustras mai multe produse din magazin.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului unde l-a prins în flagrant pe S. Flavius, în vârstă de 23 de ani din Vladimirescu, jud. Arad, care a sustras mai multe produse alimentare şi nealimentare, pe care le-a ascuns în buzunarele hainelor pe care le purta.
La controlul corporal preventiv efectuat de jandarmi, au fost găsite asupra tânărului o cască audio, o pastă de dinţi, un litru de ulei, 2 kg de piept de pui dezosat, 4,6 kg de muşchi file şi 0,7 kg de brânză topită, în valoare totală de 254,65 lei. Produsele au fost restituite reprezentantului supermarketului, prejudiciul fiind recuperat integral.
Jandarmii i-au întocmit tânărului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.
Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.
Read moreSâmbătă, 23 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, un echipaj format din jandarmi şi poliţişti, aflat într-o misiune de menţinere a ordinii publice în zona localităţii Grăniceri, a prins în flagrant patru persoane care transportau în portbagajul unui autoturism mai mulţi saci de rafie.
Echipajul a trecut la interceptarea şi oprirea autoturismului în trafic, identificându-i pe F.L., F.D., F.R., şi F.T. cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, din Grăniceri.
În urma controlului autoturismului jandarmii au descoperit 13 saci cu porumb, având o greutate totală de 300 kg., pe care cei patru nu i-au putut justifica cu acte de provenienţă, spunând că l-au găsit într-o grămadă pe un teren agricol, au umplut sacii şi i-au încărcat în autoturism cu intenţia de ai duce acasă.
Celor patru persoane le-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.