Traian Igaș: “Voi continua lupta pentru ca drumurile transfrontaliere să poată fi folosite”
PoliticaUltimele stiri 4 iulie 2016 0
Senatorul Constantin Traian Igaș îi asigură pe locuitorii comunei Iratoș că nu va renunța la demersurile începute pentru ca drumul care leagă localitatea lor de localitatea Dombegyhaza să devină funcțional cât mai repede. Solicitarea oamenilor din Iratoș, și nu numai, i-a fost transmisă parlamentarului arădean cu ocazia participării sale la Zilele Iratoșului.
“Oamenii mi-au cerut să continui demersurile începute împreună cu primarul Pap Attila și primarul Varga Lajos, din Ungaria. La Zilele comunei au participat, pe lângă localnici, și cetățeni maghiari ai comunității de peste graniță, oameni care tot din Iratoș au plecat. Am sprijinit demersul celor două comunități atât la Budapesta, la ministrul de interne, cât și la București, la premier și la ministrul de interne român. Îi asigur pe oamenii din Iratoș și Dombegyhaza că nu voi abandona lupta și voi continua să fac demersuri așa cum am făcut și până acum. Consider că Guvernul trebuie să acorde o mai mare atenție acestui subiect de punere în folosință a tuturor drumurilor transfrontaliere ca subiect strâns legat de aderarea la Schengen, obiectiv pus la și altele în toată această perioadă de către guvernanți”, declară senatorul de Arad, Constantin Traian Igaș.
O altă solicitare pentru darea în folosință a acestor drumuri a venit și din partea comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu. Aceasta a solicitat premierului Dacian Cioloș luarea de măsuri pentru ca cele 10 drumuri transfrontaliere dintre România și Ungaria, co-finanțate de Uniunea Europeană, să devină funcționale cât mai curând posibil. Și în răspunsul primit de comisarul european, în luna iunie a acestui an, autoritățile române au confirmat intenția de a continua discuțiile cu autoritățile maghiare în vederea identificării unor soluții pentru utilizarea lor optimă.
Read more
Austria a renunțat la Schengen
NationalUltimele stiri 17 ianuarie 2016 0
Austria a suspendat acordul Schengen, astfel că toate persoanele care vor să intre în această ţară trebuie să prezinte la graniţă un act de identitate.
Cancelarul de la Viena a explicat că dacă Uniunea Europeană (UE) nu îşi poate securiza graniţele externe, atunci statele membre trebuie să îşi consolideze singure securitatea la frontiere.
Decizia a fost provocată de valul de refugiaţi cu care se confruntă Austria de anul trecut.
Tot săptămâna aceasta, Norvegia, Suedia şi Danemarca au suspendat Schengen şi au reinstituit controalele la graniţe. (digi24.ro)
Read more