Cred că domnul Popescu este ultima persoană care ar trebui să vorbească despre sistemul sanitar arădean. Fie Gavril Popescu a uitat, fie speră ca arădenii să fi uitat de perioada în care acesta era prefect al judeţului Arad şi, sistematic, a blocat orice investiţie în sistemul sanitar, orice modernizare a spitalelor. Acum, la nivel de instituţii există o colaborare, atât între Primărie şi Consiliul Judeţean, cât şi cu Prefectura, implicit cu Guvernul României. O situaţie care face posibilă promovarea unei strategii în domeniul Sănătăţii, materializată prin investiţii în infrastructura spitalicească, dar şi în dotarea cu aparatură sau în confortul direct al pacienţilor.
Domnul Popescu este în campanie electorală, iar o campanie electorală se bazează în special pe realizări. De ce nu ne spune domnul Popescu ce realizări au fost în domeniul sanitar în vremea în care era prefect? Primul ministru provenea din acelaşi partid, ministrul Sănătăţii la fel, iar gestionarea spitalului judeţean era tot a liberalilor. Singura „realizare” a guvernării de atunci a fost sufocarea în datorii a Spitalului Judeţean. Să ne reamintim de contractele dubioase ale domnilor Ghilinţă şi Ciupe, în cârdăşie cu directorul administrativ al spitalului, Vasile Man, „supervizate” de prefectul Gavril Popescu.
Uniunea socialistă, care a adunat în cadrul ei „specialişti” în sănătate precum Ciupe, Man sau Ghilinţă, îl are pe Gavril Popescu drept portavoce perfectă. De 20 de ani, în Arad, reprezentanţii USL au o singură calitate când vine vorba de sistemul sanitar: consecvenţa. Au votat împotriva modernizării sistemului sanitar şi când au fost la putere şi acum, în opoziţie. Şi atunci, ce pretenţii să avem de la Gavril Popescu? Un om eşuat în toate tentativele sale electorale, atât în afara cât şi în interiorul propriului partid, fie că acesta s-a numit ApR, PNL, PC şi lista rămâne deschisă. Un agitator de meserie care nu face diferenţa între amenajarea unui spaţiu verde ambiental şi ditamai lacul, care nu stă pâneşte noţiunile „clinic” şi „urgenţă”, dar îşi permite să insinueze că proiectele administraţiei locale în domeniul sanitar nu sunt oportune şi viabile. Spre cunoştinţa domnului Popescu şi a celorlalţi „specialişti” din USL, toate proiectele demarate de Consiliul Judeţean, din 2008 încoace, s-au dovedit viabile, sunt finanţate şi vor fi finalizate.
Cât despre ieşirile vocale ale domnului Popescu, dumnealui a demonstrat că încă nu şi-a atins limita incompetenţei, dar se află pe drumul cel bun, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Ieri la sediul PC a fost prezent, pentru a doua oara in acest an, presedintele partidului Daniel Constantin. Scopul vizitei a fost lansarea candidaturii pentru alegerile locale de anul viitor, si anume Gavril Popescu la primaria Arad. Cu aceasta ocazie presedintele PC a raspuns la intrebarile ziaristilor prezenti, lamurind si unele aspecte din colaborarea cu PNL in cadrul aliantei ACD.
Conferinta de ieri sustinuta de catre Gavril Popescu a avut ca tema principala angajarile care se fac de catre primar si care au ca singur criteriu apartenenta la PDL. Astfel la Cantina Municipala a fost angajata in functia de sef, Mariana Szucs, care este secretar al unei organizatii PDL, iar barbatul sau a fost angajat ca si paznic. Se pare ca titlul de membru PDL le-a dat competenta. Acelasi lucru scrie si pe CV-ul ginerelui primarului din Santana, din moment ce a reusit sa fie angajat la unul din numeroasele servicii din cadrul primariei.
Zarurile au fost aruncate
Uslasul_Perit 31 august 2011 0
Acum cateva luni era doar o mica scanteie, ce mai, un mic fum, dar odata cu trecerea timpului a aparut si focul care mocnea, iminenta scibdare a Partidului Conservator Arad. Scanteia s-a numit Gavril Popescu, care avand usile trantite in nas la vechii sai liberali a gasit o usita mai micuta, cu balamalele ruginite si a fortat-o. Cum puterea vajnicului liberal este binecunoscuta, lupta la categoria grea, sarmana usita n-a tinut, si chiar daca erau in spatele ei sustinatori, zis si propte, au zburat cu tot cu ea. Ce-i drept falnicul Popescu avea in interior si oameni care sa-i usureze munca, asa ca iata a reusit sa intre in sondajul USL Arad pentru candidatul de primar de anul viitor. Ce a urmat dupa aceea, simplu, din partea PNL Arad excluderi pe banda rulanta, Florin Galis simtindu-si amenintat locul de candidat subit, dupa ce vreme indelungata visa lupta directa cu Gherghe Falca pentru fotoliul de edil. Din partea conservatorilor s-a ajuns la demisii si demiteri. Cireasa de pe tort a fost demisia fostului parlamentar Lia Ardelean, care in ciuda problemelor personale invocate, a avut motive mult mai intemeiate, si anume cedarea locului promis de parlamentar pentru alegerile de la anu tot proaspat demisului Gavril Popescu din PNL sau proaspat membrului Gavril Popescu la PC Arad. Sa nu credeti ca noul candidat ar avea o sustinere larga si o popularitate in randul aradenilor, nicidecum, planurile lui Popescu sunt de viitor, stie ca nu va face mare branza in campania locala dar vrea sa-si asigure un loc eligibil pentru alegerile parlamentare, si a reusit. Povestea asta trebuie sa aiba si ceva pierzanti, si acesti nu sunt decat social-democratii aradeni care au ramas cu buzele umflate. Aflu ca Dorel Caprar este foarte suparat ca el nu a fost instiintat de candidatura lui Gavril Popescu si ca ar vrea o mai mare colaborare de acum inainte. Canci, cine o sa-i bage in seama pe social-democratii aradeni cand judetul a fost dat in intregime ACD-ului?
Apropo, se aude prin targ ca si lui Nelutu Cristina i se pregateste ceva!