Garda Financiară Arad a identificat un lanţ de fraudă la TVA, prejudiciul ridicându-se la câteva mil
Comisarii Gărzii Financiare din Arad au depistat o firmă care a prejudiciat bugetul de stat cu peste 3.300.000 de lei. În urma cercetărilor, oamenii legii au identificat un lanţ de firme prin care s-au simulat activităţi economice cu scopul de a se crea aparenţa de legalitate. Controlul s-a axat pe activitatea unei firme din Sântana despre care existau indicii că ar reprezenta nodul de reţelei.
Într-un comunicat de presă remis de Garda Financiară Arad, se arată că, în urma unui control efectuat la o societate din Sântana, comisarii au constatat că evidenţa financiar-contabilă este condusă cu unicul scop de a crea aparenţa de legalitate a provenienţei mărfurilor şi de a induce ideea unui anumit circuit al acestora. Societatea verificată este prima verigă din lanţul de fraudă cu aparenţă de cumpărător de bună credinţă, rolul ei fiind acela de a emite facturi aparent legale care dau drept de deducere a TVA partenerilor iar în fapt toată evidenţa financiar-contabilă întocmită reflectă operaţiuni economico-financiare fictive.
„În perioadele 01.09.2009 – 31.12.2009 şi 01.09.2010 – 07.10.2010, agentul economic verificat a efectuat înregistrări în evidenţa contabilă, folosind ca documente justificative numai facturi centralizatoare, pentru care, nu deţine avizele de expediţie care ar fi trebuit să compună fiecare factură în parte. Agentul economic verificat a avut ca principali furnizori două societăţi în anul 2009, care au sediile sociale expirate şi nu au sedii secundare şi/sau puncte de lucru declarate, deşi au sediile sociale declarate într-un apartament de bloc, ambele au fost administrate, în fapt, de persoane cunoscute pentru prejudiciul pe care l-au adus bugetului consolidat al statului prin evaziunea fiscală generată prin efectuarea frauduloasă a unor operaţiuni comerciale cu cereale – pe numele ambilor administratori fiind întocmite sesizări penale. În septembrie 2010, agentul economic verificat a avut, conform jurnalului de cumpărări, trei furnizori unul din Salonta asupra căruia s-a stabilit cu certitudine prin actele de urmărire penală, că toate facturile emise sunt fictive, unul din Constanţa, înfiinţat în data de 18 august 2010, cu sediul social declarat într-un apartament, fără sucursale, sedii secundare şi/sau puncte de lucru, facturile centralizatoare înregistrate în evidenţa financiar contabilă şi de gestiune a firmei verificate fiind comunicate de acest furnizor prin fax şi o altă societate din Săcuieni, aflată în insolvenţă şi de la care nu ne-au fost comunicate facturi şi/sau alte documente care au stat la baza înregistrării în evidenţa financiar contabilă a societăţii.”, precizează reprezentanţii Gărzii Financiare Arad.
Astfel, s-a constatat că furnizorii societăţii din Sântana sunt fie societăţi a căror activitate s-a constatat ca fiind în totalitate fictivă, fie societăţi nou înfiinţate (pentru o perioadă limitată de timp), fie societăţi cunoscute ca furnizoare de documente fictive. Toate aceste societăţi sunt prima verigă cunoscută din lanţul de fraudă şi având ca singur scop emiterea de facturi fictive în favoarea societăţii din Sântana în încercarea de a legaliza provenienţa şi circuitul mărfurilor. Niciuna dintre aceste societăţi însă nu a achitat către bugetul consolidat al statului suma reprezentând TVA pentru mărfurile pentru care a emis facturi.
„În acest mod a fost format un lanţ de fraudă la TVA, frauda carusel, dându-se o aparenţă de cumpărător de bună credinţă, partenerii săi primind astfel statutul de prima verigă sănătoasă din acest lanţ. În perioadele 01.09.2009-31.12.2009 şi 01.09.2010-07.10.2010, prin înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă a unor operaţiuni comerciale fictive, societatea comercială din Sântana, prin reprezentantul său legal, a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 2.070.201 lei, reprezentând Taxa pe Valoare Adăugată aferentă operaţiunilor comerciale fictive înregistrate în valoare totală de 1.150.541 lei şi impozit pe profit în valoare totală de 919.660 lei. Prejudiciul total evaluat de comisarii Gărzii Financiare Arad prin cumularea constatărilor de la finele anului 2010 şi din martie 2011 este în sumă totală de 3.368.923 lei. Pentru valorificarea constatărilor privind starea fiscală înscrisă în actul de control un exemplar al acestuia a fost comunicat organului fiscal competent în gestionarea dosarului fiscal al contribuabilului iar pentru dispunerea măsurilor legale de începere a cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor şi stabilirea persoanelor vinovate s-a transmis un exemplar al actului de control şi organului de cercetare penală.”, au mai declarat reprezentanţii Gărzii Financiare Arad.
O societate comercială din Arad a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 5.032.146 de lei, informează Anton Pop, comisar şef al Gărzii Financiare Arad (GFA). Este vorba de o sumă de peste 1.100.000 de euro, reprezentând TVA în sumă de 2.849.834 de lei, şi impozit pe profit în sumă de 2.182.312 de lei.
Conform Gărzii Financiare Arad, ca urmare verificărilor efectuate la o societate cu sediul social în Arad, având ca obiectiv principal realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale derulate de acest agent economic, s-a constatat ca sediul social declarat al societăţii este expirat începând cu data de 31.03.2010 iar imobilul situat în locaţia sediului social este nelocuit şi se află într-o stare avansată de degradare procedându-se la afişarea unei invitaţii, dar administratorul sau un alt reprezentant legal al societăţii nu au onorat invitaţia şi nici nu au contactat în vreun fel echipa de control.
Din informaţiile oferite de ANAF, pentru verificarea starii fiscale a societăţii, prin prisma declaraţiilor depuse de societate la organul fiscal teritorial competent, s-a constatat ca agentul economic verificat a depus la organul fiscal teritorial competent declaraţiile recapitulative semestriale informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României pentru semestrul I si II a anilor 2009 si 2010, din analiza cărora rezultă că pentru 2009 – 2010 societatea declară numai livrări de bunuri/prestări servicii pe teritoriul naţional, fiind menţionate societăţile beneficiare şi valorile aferente fiecărei societăţi. În acelaşi timp, prin înscrierea valorii „zero”, declară că nu a efectuat nici o achiziţie pe plan naţional în toată perioada de raportare.
Pe baza documentelor furnizate de parteneri, la solicitarea comisarilor, s-a constatat că toate facturile emise în perioada 2009-2010, au avut la baza contracte de prestări servicii consultanţă tehnică şi contracte de lucrări, prin care agentul economic verificat avea obligaţia să supravegheze lucrările, să asigure forţa de muncă, materialele, instalaţiile, echipamentele etc., în acest sens fiind întocmite situaţii de plată şi grafice de lucrări, toate acestea fiind „puse pe hârtie” şi arhivate cu unicul scop de a induce ideea de realitate şi legalitate a activităţilor derulate.
Din conţinutul tuturor declaraţiilor depuse la organul fiscal teritorial competent în perioada de raportare, se constată că declaraţiile referitoare la impozitul pe salarii şi contribuţia la bugetul asigurărilor de sănătate au fost depuse cu „zero”, concluzia evidentă şi clară fiind că societatea nu a avut salariaţi.
Analizând comparativ, „obligaţiile asumate” prin contractele încheiate şi declaraţiile depuse la organul fiscal teritorial competent, singura concluzie este că agentul economic se află în imposibilitatea de a îndeplini „obligaţiile contractuale asumate”, având în vedere că nu a avut nici un angajat şi nu a efectuat nici o achiziţie reală de materii prime şi materiale, în timp ce toate lucrările descrise în situaţiile de plată şi în graficele de lucrări implică achiziţii de materii prime şi/sau materiale şi lucrări de săpături, turnat betoane, cărat nisip cu roaba etc., toate fiind operaţiuni efectuate, manual, cu personal uman, rezultanta acestor concluzii fiind fictivitatea tuturor documentelor întocmite iar relaţiile dintre agentul economic verificat şi partenerii beneficiari manifestându-se numai la nivelul scriptic, al documentelor.
Conform lui Anton Pop, comisar şef secţie al Gărzii Financiare Arad, „s-a constatat ca societatea este parte a unui grup infracţional, că a fost înfiinţată premeditând evaziunea fiscală prin depunerea la organul fiscal teritorial competent a unor declaraţii cuprinzând informaţii fictive, nereale, prin emiterea unor facturi fictive generatoare de TVA deductibil şi sustragerea de la plata către bugetul consolidat al statului a sumelor reprezentând obligaţii fiscale, taxe şi impozite, generate de livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate, de partenerii beneficiari”.
Potrivit aceleiaşi surse, în Declaraţia informativă privind livrările, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional nu apare nici un partener intern care să fi raportat vreo livrare efectuată către societatea verificata, rezultă în mod evident că „unicul obiect de activitate” este furnizarea de documente justificative către toţi partenerii de afaceri.
De asemenea, în derularea „operaţiunilor comerciale de livrare” către diverşi beneficiari s-a constatat ca nu exista la bază documente legale de provenienţă, ca firma nu a avut salariaţi si că se simulează efectuarea de acte şi fapte de comerţ pe teritoriul naţional, fiind premeditată evaziunea fiscală prin înfiinţarea societăţii, neînregistrarea operaţiunilor economice sau înregistrarea unor operaţiuni comerciale fictive şi sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul consolidat al statului, cu atât mai mult cu cât societatea nu a desfăşurat niciodată activitate la sediul social declarat al societăţii şi nu deţine sedii secundare şi/sau puncte de lucru declarate.
Reprezentanţii Gărzii Financiare Arad afirmă că agentul economic se interpune între beneficiarul final al acestor lucrări şi societatea care a realizat efectiv aceste lucrări, anulând obligaţiile fiscale datorate ale societăţii care a realizat efectiv lucrările, dar obiectivele lucrărilor în mod sigur au fost duse la îndeplinire, având în vedere că este vorba de contracte scoase la licitaţie de diverse primării, (de tip bază sportivă multifuncţională, trotuare, lucrări de infrastructură, etc).
„În acest mod a fost format un lanţ de fraudă la TVA, frauda carusel, dand „o aparenţă de cumpărător de bună credinţă”, partenerii primind astfel statutul de societatea care efectuează operaţiuni, generatoare de TVA deductibil, licite şi care deduc TVA-ul în mod legal”, a declarat comisarul şef Anton Pop.
„Frauda carusel” este o fraudă la TVA organizată între mai multe entităţi, în vederea obţinerii rambursării de către stat a unei taxe care nu a fost niciodată achitată sau în vederea reducerii TVA datorate de o societate către bugetul consolidat al statului.
„Suplimentar, menţionăm că toate societăţile implicate în acest lanţ de fraudă au în calitate de asociat unic şi administrator cetăţeni maghiari cu domiciliul în Ungaria”, a mai spus Anton Pop, comisar şef secţie al Gărzii Financiare Arad.
Prejudiciul evaluat, rezultat din activitatea ilicită şi frauduloasă desfăşurată de firma din Arad, este în sumă totală de 5.032.146 lei, adică de peste 1.100.000 euro, reprezentând TVA în sumă de 2.849.834 lei şi impozit pe profit în sumă de 2.182.312 lei.
Pentru valorificarea constatarilor privind starea fiscală înscrisă în actul de control, un exemplar al acestuia a fost comunicat organului fiscal competent în gestionarea dosarului fiscal al contribuabilului. De asemenea, pentru dispunerea măsurilor legale de începere a cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor şi stabilirea persoanelor vinovate s-a transmis un exemplar al actului de control şi organelor de cercetare penală.