GARA DIN ARAD, CEA MAI MARE INVESTITIE GUVERNAMENTALA, ESTE GATA DE INAUGURARE!
PoliticaUltimele stiri 8 decembrie 2015 0
Zilele acestea urmează să fie inaugurată oficial gara centrală, total modernizată, a Aradului.
„Este probabil cea mai mare investiţie guvernamentală în oraşul Arad, după 1990. Investiţia este derulată din fonduri europene şi guvernamentale, dar proiectul a fost dus la bun sfârşit de Guvernul Ponta. Faptul că investiţia este inaugurată zilele acestea nu ştirbeşte cu nimic meritele guvernării din jurul PSD. Gara din Arad va fi de nerecunoscut pentru toţi arădenii, va fi una dintre cele mai moderne din ţară. Au fost realizate pasaje moderne spre peroane şi o scară rulantă modernă care contrastează cu clădirea gării, veche din 1910. Este un exemplu de reuşită cu care ne mândrim, aşa cum ne mândrim cu finalizarea autostrăzii Nădlac – Arad şi cu demararea lucrărilor la bazinul de polo din Subcetate. Celor de la PNL, care ne critică pentru că Guvernul Ponta nu a realizat investiţii în oraş, le lansăm o provocare: să ne indice o investiţie guvernamentală comparabilă ca cifră sau impact cu gara din Arad!”, a spus Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Read moreFlorin Tripa: „Funcţia de preşedinte al CJA a devenit decorativă”
PoliticaUltimele stiri 19 noiembrie 2015 0
Consilierii judeţeni ai PSD Arad iau atitudine faţă de organigrama CJA, prin care funcţia de preşedinte este golită de atribuţii. „Constatăm că PNL, după ce a pus un preşedinte interimar marionetă la CJA, doreşte să se asigure că orice preşedinte al instituţiei vor vota arădenii prin reprezentanţii lor, va fi tot marionetă. Noi ne-am opus de la început creării funcţiei de administrator al judeţului, funcţie inventată politic pentru a servi scopuri politice. Am atras atenţia că numele câştigătorului acestui post a fost cunoscut de fiecare dată înaintea concursului. Timpul a dovedit că este o funcţie care generează corupţie şi serveşte intereselor politicianiste ale PNL. Credem totuşi că acum s-a ajuns prea departe, prin limitarea atribuţiilor preşedintelui CJA, care o funcţie reprezentativă pentru judeţ. Credem că preşedintele CJA este cel care trebuie să conducă instituţia, nu oameni care nu au niciun fel de responsabilitate în faţa cetăţenilor. Dacă Adrian Ţolea este incompetent şi nu face faţă exigenţelor funcţiei pe care o deţine, realitate cu care suntem de acord, nu funcţia este de vină ci persoana care o deţine”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Read moreFlorin Tripa: „Aradul, în faţă la taxe şi impozite!”
PoliticaUltimele stiri 12 noiembrie 2015 0
Consilierii municipali ai PSD Arad au atras atenţia deja asupra intenţiei primarului Falcă de a majora taxele şi impozitele locale, deşi potrivit Codului Fiscal poate să nu o facă. În ultimele zile, mass-media centrale au realizat clasamente cu taxele şi impozitele, în localităţile ţării. „Aşa cum ştiam şi cum ne aşteptam, Aradul este din nou în fruntea clasamentului celor mai mari impozite pe clădiri rezidenţiale, adică pe casele şi apartamentele oamenilor. Domnul Falcă încearcă să inducă oamenii în eroare, să spună că îl obligă Codul Fiscal să mărească taxele şi impozitele locale. Nu este deloc aşa. Modul în care se calculează impozitele potrivit Codului Fiscal este mai complicat, dar pentru a simplifica lucrurile, există câteva criterii obiective fixe, legate de tipul şi mărimea localităţii. Dar există şi cotele de impozitare, care pot varia între 0,08% din valoarea impozabilă a clădirii şi 0,2% din valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de decizia consiliilor locale. Aici intervine practic voinţa administraţiei locale, care poate alege să se plaseze mai aproape de limita minimă impusă de Codul Fiscal. Or, în timp ce multe oraşe au ales să nu supraimpoziteze cetăţenii, Aradul a ales o cotă de impozitare de 0,12%. Această opţiune plasează Aradul pe locul trei în clasamentul naţional, după Turda şi Tecuci. În acelaşi timp, oraşe ca Iaşi, Constanţa, Sibiu, Craiova, Piteşti au ales un minim al cotei de impozitare de 0,08%. Credem că arădenii trebuie să ştie că majorarea impozitelor ţine exclusiv de voinţa primarului Gheorghe Falcă. De altfel, acesta a declarat în această săptămână la o emisiune a unui post local de televiziune că nu există dezvoltare fără impozitare. Noi credem că oraşele care au impozite mai mici au demonstrat că se pot dezvolta chiar foarte bine, cu impozite decente, fără să ia şapte piei de pe cetăţeni. Noi ne vom opune categoric acestor tendinţe discreţionare şi nejustificate de a majora impozitele plătite de arădeni şi sperăm să îi convingem pe toţi consilierii să aducă impozitele la un nivel decent”, a spus Florin Tripa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD.
Read moreFLORIN TRIPA: „PNL PLIMBA SPITALUL JUDETEAN VIRTUAL PRIN TOT JUDETUL!”
PoliticaUltimele stiri 16 octombrie 2015 0
PNL-PDL conduce judeţul Arad de peste 11 ani, timp în care a lansat o mulţime de proiecte nefinalizate. Pentru multe dintre aceste proiecte, s-au cheltuit bani publici, prin studii de fezabilitate şi strategii. „Impresia generală este că multe studii realizate sunt de fapt un prilej pentru a cheltui bani publici şi un prilej pentru a face afaceri imobiliare de tot felul. Un exemplu este modul în care a fost plimbat prin judeţ un virtual spital judeţean, care ar urma să fie construit în viitor. Vreau să precizez de la început că noi, cei din PSD, considerăm că este nevoie de un spital modern, aşa cum avem nevoie şi de o strategie pentru sănătatea arădenilor. Totuşi, aceste obiective nu trebuie folosite pentru tot felul de afaceri, inclusiv pentru afaceri imobiliare şi creşterea artificială a preţurilor unor terenuri. În anul 2007, reprezentanţii PNL anunţau construcţia unui viitor spital la Zădăreni. Tot în 2007, Consiliul Local Municipal Arad a votat hotărârea prin care se aproba un Plan Urbanistic de detaliu cu privire la «extinderea zonei de locuinţe – Calea Zădăreni, spital clinic şi campus şcolar». De altfel, în 2009, primarul Aradului, Gheorghe Falcă anunţa inclusiv că are un constructor pentru noul spital! În anul 2011, se renunţă la variantele Arad şi Zădăreni, fără prea multe explicaţii, şi se prezintă un studiu de prefezabilitate pentru construcţia unui nou spital judeţean la Şagu. În ciuda votului împotrivă dat de către opoziţia de atunci, administraţia PDL, astăzi PNL, a mers înainte cu proiectul Şagu. Zilele acestea, citim cu stupoare declaraţia preşedintelui interimar al CJA care ne spune, oarecum vag, că noul spital ar trebui construit undeva aproape de autostradă. Ce să înţelegem de aici? Că s-a schimbat din nou schimbarea şi că spitalul virtual va fi plimbat din nou? Credem că este suficient faptul că reprezentanţii PNL au privit până acum problemele Spitalului Judeţean prin prisma traficului de influenţă şi ca pe o sursă de şpăgi, conform probelor administrate de DNA. Credem că este nevoie de responsabilitate, de evaluarea nevoilor arădenilor şi cumpănirea modului în care sunt cheltuiţi banii publici”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
PNL anunţă spital nou la Zădăreni:
http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=1685
PUD-ul administraţiei din Arad pentru amplasarea spitalului pe calea Zădăreni
http://www.primariaarad.ro/files/proiecte/p310.pdf
2009:
Primarul Falcă anunţă că are un constructor pentru Spitalul Judeţean la Arad, pe calea Zădăreni:
2011
Administraţia PDL (acum PNL) anunţă studii pentru realizarea Spitalului Judeţean la Şagu
2015:
Preşedintele interimar al CJA a uitat de varianta Şagu şi spune că spitalul va fi „într-o zonă cu acces la autostradă”
Read more
FLORIN TRIPA: „FOSTII DEPUTATI PDL CRED CA ROMANII AU UITAT RAUL PE CARE L-AU FACUT TARII!”
PoliticaUltimele stiri 4 septembrie 2015 0
Foştii parlamentari Marius Gondor şi Iustin Cionca trăiesc cu impresia că românii au uitat tot răul pe care l-au făcut, ca parte a regimului Băsescu. „Aceşti politicieni au înşelat încrederea arădenilor în perioada 2008-2012 şi de atunci tot speră că arădenii vor uita ce au făcut. De atunci, s-au ascuns de arădeni sub diferite sigle – MCL, ARD, ACL sau mai nou PNL. De fapt, pediştii au confiscat noul PNL la Arad, doar cei din vechiul PDL ies în faţă să facă declaraţii în numele partidului. Astfel, fostul sindicalist din învăţământ Marius Gondor critică ritmul în care cresc salariile din educaţie. Dânsul crede probabil că profesorii au uitat că în 2010, deputatul pe atunci Marius Gondor a girat scăderea cu 25% a salariilor profesorilor şi eliminarea unor sporuri care au condus la tăieri de salarii şi mai mari. Dânsul refuză să vadă că guvernarea din jurul PSD a returnat salariile tăiate de PDL şi Băsescu, a returnat mai repede banii câştigaţi de profesori în instanţe, a majorat salariile profesori debutanţi, a semnat un acord multianual de majorare a salariilor din învăţământ pe care l-a respectat şi îl respectă în continuare şi care conduce la o creştere graduală a salariilor. Adevăratul spectacol de teatru, o tragedie mediocră, este amnezia fostului deputat Gondor. Nici colegul său Iustin Cionca nu se lasă mai prejos. Dânsul acuză Guvernul că blochează returnarea accizelor către transportatori, sperând că lumea a uitat că a susţinut guvernul PDL care a majorat TVA de la 19% la 24%, scumpind astfel şi carburanţii, şi toate bunurile şi serviciile. Chiar şi aşa, este incredibil că aceste acuzaţii au venit chiar în ziua în care s-a votat noul Cod Fiscal. Codul prevede o scădere a accizelor cu 18% în medie, dar această scădere a fost amânată pentru 2017 tocmai la presiunea parlamentarilor PNL şi a preşedintelui Klaus Johannis. Este o mare ipocrizie să plângi de mila transportatorilor pe de o parte, iar pe de altă parte să amâni reducerea accizelor care s-ar fi reflectat în preţul carburanţilor”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad
Read moreFlorin Tripa: "Ar fi bine ca domnul Cristina să facă în Senat câte a făcut domnul Creţu pentru Ineu"
PoliticaUltimele stiri 11 martie 2015 0
În ultimele zile, liderii PNL au atacat mai mulţi oameni care au făcut ceva pentru oraşul Ineu. „Nu cred că Ineul va progresa dacă nu respectă oamenii care au făcut ceva pentru oraş. Atacul senatorului Cristina la adresa domnului doctor Ioan Creţu este nedrept. Am avut de-a lungul timpului opinii diferite faţă de domnul Creţu, dar trebuie să îi recunoaştem meritele de a fi pus bazele spitalului din Ineu. Ar fi bine ca domnul Cristina să facă în Senat câte a făcut domnul Creţu pentru Ineu. Nu este normal ca astfel de oameni să fie atacaţi public şi umiliţi din raţiuni politice. Cred că noua generaţie de politicieni trebuie să demonstreze respect faţă de cei mai în vârstă, dar tot ce văd la primarul din Ineu şi la senatorul Cristina este dorinţa de a-i călca în picioare pe toţi cei care stau în calea afacerilor pe care le pun la cale. Nu cred că este un lucru normal. O altă persoană atacată nedrept de aceşti politicieni este profesorul Ioan Nicodin, un om respectat în comunitatea locală. Dacă la Ineu există o majoritate care are o anumită opinie şi o anumită strategie, nu înseamnă că toţi cei care au o opinie contrară trebuie atacaţi şi umiliţi”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa.
Read moreFlorin Tripa: "Guvernul propune fonduri de peste 27 de milioane de lei pentru administraţia locală din Arad"
PoliticaUltimele stiri 5 februarie 2015 0
PNL Arad dovedeşte că a dobândit toate metehnele udristo-băsiste ale fostului PDL, cu principiul de căpătâi „hoţul strigă – hoţii!”. Primarii celor două partide fuzionate sunt plimbaţi pe la Arad în conferinţe de presă, să atace Guvernul pentru că… alocă bani pe criterii obiective. „Atacurile acestor primari sunt de natură pur politică. De fapt, criteriile stabilite de Guvern pentru alocarea fondurilor deranjează planurile de alocare a fondurilor pe criterii pur politicianiste. Voi da câteva exemple care dovedesc foarte clar acest aspect, chiar prin cazurile administraţiilor locale din Ineu şi Nădlac, care au atacat ieri public Guvernul. Când primarul din Ineu era în opoziţie faţă de PDL, oraşul a fost tăiat cu neruşinare de la fondurile distribuite de CJA. Să facem o comparaţie cu Nădlac. În 2013, prin sumele alocate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi sume alocate din cote defalcate din impozitul pe venit, pentru Ineu erau repartizaţi… zero lei, în timp ce pentru Nădlac repartizaţi 1 100 mii lei. În 2014, din cota de 20% din sumele alocate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi din sumele defalcate din impozitul pe venit destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pentru Ineu s-au propus 30 mii lei, în timp ce pentru Nădlac 1.100 mii lei. Oare o fi uitat aceste lucruri primarul din Ineu, de spune acum că CJA ştie mai bine cum să împartă fondurile? Situaţia s-a schimbat radical după alianţa dintre PNL şi PDL, când au fost dirijate politic fonduri către Ineu. Cred că acest comportament tipic de baroni locali nu este normal în România anului 2015, cred că primarii tineri nu trebuie să deprindă aceste comportamente clientelare şi să meargă cu căciula în mână pe la preşedinţii de consilii judeţene pentru fonduri. Este mai bine ca fiecare primărie să primească o sumă minimă pentru funcţionare, iar banii care rămân să fie alocaţi pentru priorităţile cetăţenilor, nu pentru clientela politică. În ceea ce îl priveşte pe primarul Nădlacului, declaraţiile sale sunt pur şi simplu jenante. Ani de zile este unul dintre primarii care primeşte fonduri consistente de la CJA şi de la Guvern, dar Nădlacul în loc să progreseze, bate pasul pe loc. Oraşul nu atrage investiţii, nu creează locuri de muncă. Problemele pe care le enumeră arată de fapt incompetenţa sa, într-un oraş bine poziţionat şi cu potenţial de dezvoltare. Cetăţenii din Nădlac trebuie să ştie că Guvernul are un program pentru construcţia de şcoli şi oraşul va primi bani în acest an pentru infrastructura şcolară, chiar dacă primarul este demagog şi incompetent. Reamintesc faptul că la începutul anului trecut, Guvernul a alocat administraţiilor locale din Arad peste 22 de milioane de lei pentru dezvoltare, iar la finalul anului aceste sume au ajuns să depăşească 40 de milioane de lei. La începutul acestui an, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, administraţia locală din Arad primeşte 27,19 milioane de lei şi sunt convins că această sumă se va dubla până la sfârşitul anului, la fel ca în 2014. De altfel, în anul 2014, Ineul a primit peste 162 mii de lei pentru reabilitarea unor străzi şi aproape 150 000 de lei pentru extinderea reţelei de canalizare de la Ministerul Dezvoltării care, iată, ştie unde este Ineul şi îi finanţează proiectele. Şi Nădlac a primit anul trecut 500 000 de lei pentru reabilitarea reţelei de străzi din oraş. În aceste condiţii, atacurile PDL sunt politicianiste, mincinoase şi lipsite de conţinut”, a spus consilierul judeţean PSD Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Read moreFlorin Tripa:"Falcă să înceteze ameninţările la adresa aleşilor locali!"
PoliticaUltimele stiri 9 octombrie 2014 0
Tot mai mulţi aleşi locali aleg să plece din PDL şi PNL, alături de care nu văd perspective bune pentru comunităţile pe care le reprezintă. Această atitudine îl determină pe Gheorghe Falcă să treacă la ameninţări. „Comportamentul dictatorial al lui Gheorghe Falcă este una dintre cauzele pentru acre aleşii locali ai ACL vin către noi. Din păcate, Gheorghe Falcă nu înţelege nimic din asta şi îşi permite să îi ameninţe pe aceşti oameni. La Şimand, din informaţiile pe care le avem, i-a ameninţat că se va ocupa să fie daţi afară de la serviciu. Ni se pare o atitudine condamnabilă, de neacceptat. Dacă această atitudine va persista, îi vom sfătui pe aceşti oameni să facă plângere pentru ameninţare şi vom cere intervenţia organelor în drept. Cred că este corect să lăsăm aleşii locali să îşi stabilească viitorul în politică, în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Trebuie să facem politică prin argumente, nu prin forţă şi ameninţare” a spus Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Read more„Băieţii deştepţi” din PDL fac propagandă pe banii arădenilor
PoliticaUltimele stiri 27 iunie 2014 0
PDL Arad a pregătit o trupă de „băieţi deştepţi”, plătiţi din bani publici, din banii arădenilor, care nu au altă treabă decât să muncească pentru partid, să iasă în presă şi să debiteze minciuni propagandistice. Astfel de personaje sunt Iustin Cionca şi Adrian Ţolea, plătiţi prin intermediul Consiliului Judeţean. „Domnul Cionca s-a trezit să spună prostii despre samsarii cu terenuri agricole. Dacă îl preocupă subiectul, ar trebui să îi atace pe samsarii de terenuri din PDL Arad, pe care îi cunoaşte foarte bine, de cei care au făcut afaceri cu terenurile de la autostradă şi cu alte terenuri cumpărate ieftin şi vândute la suprapreţ. Informaţiile bogate pe care le are, dacă are simţ civic, ar trebui să le transmită şi către DNA. În ceea ce priveşte activitatea parlamentară, nu credem că este cel mai în măsură să se exprime. Dânsul nu şi-a cerut scuze nici acum de la arădeni, pentru că în calitate de parlamentar a susţinut tăierea pensiilor şi a salariilor, tăierea indemnizaţiilor de îngrijire a copilului, majorarea TVA şi multe alte proiecte contrare intereselor celor care l-au trimis în Parlament. Dânsul nu este în măsură să comenteze acum ce se întâmplă în Parlament. Un alt propagandist plătit degeaba de Consiliul Judeţean este Adrian Ţolea, care crede că poate face agenda parlamentarilor PSD. Îi amintim domnului Ţolea că acum câţiva ani, cei de la PDL au anunţat ca o mare victorie rezolvarea problemei Canalului Mureşel. A fost, bineînţeles, o minciună, ca multe alte minciuni pe care le spune cu seninătate. Îi sugerez domnului Ţolea să se ocupe de problemele Consiliului Judeţean, pentru că are multă treabă de făcut, să mai lase activităţile de propagandă pentru timpul liber. Este cazul, după doi ani, să treacă peste frustrările legate de faptul că nu a fost lăsat să candideze pentru un loc în Parlament, oricum nu ar fi avut nicio şansă să fie ales”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Read more