News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Florin Galiș: ”Anul 2017 este crucial pentru România”

Pe bună dreptate se tot vorbește despre rata de absorbție a fondurilor europene de către România. Ne aflăm la jumătatea exercițiului financiar 2014-2020 iar aceasta este de zero la sută, lucru recunoscut de comisarul european Corina Crețu.

Conform datelor comunicate, situația este îngrijorătoare. România se găsește la o rată de absorbție de zero la sută a fondurilor europene, în ceea ce privește fondul de gestionare regională și fondul de coeziune. Au fost transmise toate documentațiile către Curtea de Audit pentru acreditarea instituțiilor de gestionare și control, fără de care instituțiile românești nu pot trimite facturi iar Comisia Europeană nu poate face plăți.

Președintele organizației municipale #ALDE Arad, Florin Galiș, subliniază că, în condițiile amintite, 2017 se anunță un an crucial pentru România: „Trebuie să ne mișcăm repede și bine. Din păcate, pentru perioada 2007-2013, România va rata fonduri europene de un miliard de euro numai în domeniul prioritar al transporturilor. S-a pierdut un an prețios din acest punct de vedere, din pricina guvernării tehnocrate. Precum în 2012, trebuie să recuperăm timpul irosit pe fondul incapacității unor miniștri de a atrage fonduri #UE, practic să reparăm ceea ce au greșit alții. Țara noastră are o șansă importantă de a-și dezvolta infrastructura cu ajutorul acestor fonduri. Este important ca banii respectivi să fie accesați iar Guvernul Grindeanu și-a asumat, printre altele, și această misiune”.

Read more
ALDE este preocupat de spiritul antreprenorial și repatrierea românilor

ALDE și-a definit programul de guvernare prin care se angajează să redreseze situația economică a României. Spre deosebire de mulți alții, care promit marea cu sarea însă promisiunile lor nu au acoperire în realitate, partidul nostru va garanta o creștere sustenabilă prin măsuri concrete, bine gândite, fundamentate pe sursele de finanțare existente. Astfel, ALDE va contribui la dezvoltarea economică a țării prin 500.000 de noi locuri de muncă, grație cărora numărul angajaților va ajunge să îl depășească pe cel al pensionarilor iar nivelul de trai s-ar îmbunătăți considerabil (salariul mediu net ar urca, în anul 2020, la 3.000 de lei, în vreme ce pensia medie ar deveni 1.500 de lei).

În paralel, ALDE se va preocupa de modalitățile de stimulare a capitalului autohton, cultivând spiritul antreprenorial. ’’Vor fi utilizate în acest sens Fondul de Investiții și Dezvoltare respectiv Ajutoarele de Stat, însumând cel puțin 12 miliarde de euro, fără a fi neglijate investițiile străine, a căror valoare ar urma să se ridice la 5 miliarde de euro’’ spune Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

Un capitol aparte, pe care se va pune un accent deosebit, îl reprezintă diaspora și tânăra generație. Diaspora este apreciată ca fiind o mare oportunitate socială dar și economică în momentul de față. În consecință, prin intermediul Ministerului Economiei vor fi create programe speciale de finanțare a afacerilor celor repatriați, în sumă de 400 de milioane de euro în patru ani (cu un plafon de 50.000 de euro/afacere). Totodată, vor fi lansate programe pentru finanțarea primei afaceri, ce vor veni în întâmpinarea tinerilor întreprinzători. Prima afacere va fi scutită de impozitul pe venitul salarial și de contribuțiile sociale datorate de angajator, respectiv de impozitul pe dividende pentru o perioadă de trei ani. Tot în sprijinul generației următoare vor fi construite 20.000 de locuințe în intervalul 2016-2020, ce vor putea fi achitate prin credite de tip ipotecar iar prețurile vor fi extrem de accesibile.

Read more
Florin Galiș: ”ALDE Arad vine cu inițiative care să permită asociațiilor profesionale să înainteze propuneri legislative”

Pe eșichierul politic românesc, ALDE rămâne singurul partid de dreapta realmente preocupat de antreprenori, de oamenii cu inițiativă, de investitorii care aduc plusvaloare societății în care trăiesc.

Și care, nu o dată, s-au văzut prinși în chingile unui sistem care în loc să îi ajute, le pune piedici la tot pasul, le este dușman în loc să le fie prieten.

Este exact ceea ce dorește să schimbe din temelii alianța liberalilor și conservatorilor. Să schimbe acest sistem tot mai anchilozat și ostil inițiativei private (a se vedea și impozitarea deloc favorabilă), dând șanse tinerilor să se afirme la ei acasă, ajutându-i pe cei care pornesc o mică afacere ori se descurcă pe cont propriu, ce-i drept cu eforturi considerabile, prin practicarea unei profesii liberale.

Tocmai pentru a susține segmentul profesiilor liberale, filiala ALDE Arad vine cu propuneri concrete și extrem de favorabile acestora. „Adesea s-a întâmplat ca parlamentarii să voteze legi prin care să influențeze în rău viața de zi cu zi a persoanelor ce obțin venituri din activități independente, respectiv practică profesii liberale. Chiar au existat cazuri în care votau în necunoștință de cauză! Pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, asemenea situații, intenția noastră este să permitem asociațiilor profesionale să conceapă și să înainteze Parlamentului inițiative legislative, inițiative care să impulsioneze activitatea unor categorii profesionale diverse, cum ar fi notari, avocați, arhitecți, medici, psihologi, traducători, farmaciști ș.a.m.d. Acest fapt ar presupune modificarea constituției, în speță a articolului 74 privind inițiativele legislative, însă în condițiile date, modificarea constituției ar fi mai mult decât justificată” – explică Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

Read more

Galis_12_07_2011

Rezultatul obținut de PNL în municipiul Arad este considerat un eșec major de către reprezentanții Biroului Politic al Organizației Municipale Arad, informează Florin Galiş, preşedintele organizaţiei.

Acesta consideră că, dincolo de speculațiile gratuite și iresponsabile ale unor răuvoitori referitoare la anumite presupuse înţelegeri de culise cu alte formațiuni politice care nu caută decât să tragă foloase dintr-o situație şi așa dificilă a PNL, rezultatul în sine reprezintă un factor de profundă insatisfacție, dar și de o necesară asumare de către Biroul Politic al Organizaţiei Municipale PNL. Aceasta asumare se va concretiza în faptul că, respectând prevederile statutare și regulamentele interne, mandatul Organizaţiei Municipale PNL Arad se va afla la dispoziția Biroului Județean al PNL, care, la prima sa întrunire, va putea decide demiterea conducerii municipale.

Referitor la această situație, președintele Organizației Municipale PNL Arad, Florin Galiș, a declarat: „Sunt mâhnit, dezamăgit și contrariat de rezultatul obținut de PNL în Municipiul Arad. E absolut normal să îmi asum, înaintea oricărui alt coleg, acest rezultat al echipei noastre și să îmi pun mandatul la dispoziția Biroului Județean. Aș putea găsi multe explicații ale scorului slab, de la erori la nivel macro și pâna la anti-campania derulată de anumite grupări din PNL Arad. Dar cred că aceste lucruri vor face obiectul unei analize serioase ale conducerii județene. Cert este că părțile bune ale muncii pe care am făcut-o până acum trebuie preluate iar părțile negative vor trebui stârpite de viitoarea conducere a organizației. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat cu dedicare și seriozitate în efortul de a ridica PNL în Arad, în unele dintre condițiile cele mai dificile din țară, referitor la lipsa acută a resurselor și a oricărui sprijin instituțional. Îi felicit pe colegii noştri din județ, care prin efortul lor au reușit să ridice scorul filialei către trendul național. Orice om politic ajunge la un moment dat la un moment de reflecție. Vom și voi folosi acest moment greu în viața organizației pentru această reflecție”.

Read more

Galis_12_07_2011

Liderul consilierilor municipali ai USL, Florin Galiş, preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad atrage atenţia că uniunea pe care o reprezintă în Consiliul Local Municipal este cu ochii pe licitaţia demarată şi organizată de Primăria Municipiului Arad cu privire la obiectivul „Amenajarea Parcului Reconcilierii Româno – Maghiare Arad”. Galiş speră că nu se va ajunge la o situaţie similară reabilitării Străzii Meţianu, unde au fost plătite preţuri astronomice pentru obiectele achiziţionate.

„Spunem acest lucru ţinând seama de cerinţa minimă stipulată de Primăria Arad în conţinutul caietului de sarcini, care pare că ar limita accesul unei importante categorii de operatori economici”, a declarat Galiş, redând textul acesteia: „Cerinţa minimă: Ofertanţii trebuie să prezinte lista cu lucrările executate în ultimii 5 ani (se considera ultimii 5 ani până la data limită de depunere a ofertelor) din care să rezulte că au fost executate şi duse la bun sfârşit la nivelul unui contract – maxim 3 contracte de lucrări similare în valoare cumulata de minim 2.000.000 lei fără TVA, obţinută prin luarea în considerare a 1 (unu) sau cel mult 3 (trei) contracte”.

„Apreciem că nu sunt foarte multe companii care să se bucure de contracte de amenajări peisagistice sau lucrări similare celor solicitate, cu valori atât de mari. Cu 2.000.000 de lei, fără TVA (aproximativ 450.000 euro, fără TVA) pentru 1, maxim 3 contracte, poţi construi un imobil întreg. Din start, foarte multe firme – poate chiar şi locale – nu se vor califica iar oferta finală cu siguranţă va fi viciată de lipsa alternativelor”, a declarat Florin Galiş.

Read more

Galis_12_07_2011

Paradoxul unui oraş care doreşte să devină o capitală culturală este că devine din ce în ce mai…pustiu. Celebrul „Corso” se goleşte de viaţă…am ajuns să avem o înşiruire de palate ce adăpostesc o înşiruire de spaţii goale şi lăsate în plata Domnului!

            După ce comercianţii care umpleau ştrandul Neptun zi şi noapte, au capitulat în faţa măririlor exagerate de taxe impuse de administraţia Falcă, se pare că acum a venit rândul comercianţilor de pe Bulevard. Motivul este simplu: taxa percepută pentru terasele de pe Bulevard s-a triplat!

            „Din păcate, trăim într-un oraş condus de un primar orbit de propriile interese călcând în picioare orice obstacol. Vă dau un exemplu: în anul electoral 2012 taxa de amplasare de terase era 1 leu pe metru pătrat pe zi, iar de anul acesta taxa este de 3,4 lei. Efectele sunt deja vizibile: terasele au început să dispară…În calitate de locuitor al acestui oraş vreau să-l întreb pe domnul primar, ce alternativă de agrement le oferă arădenilor? Şi ce perspectivă de dezvoltare crede că oferă oraşului prin toate măsurile absurde pe care le impune? Ipocrizia merge până la nivelul la care îndrăzneşte să îşi aroge merite inexistente, acoperind cu uitare toate abuzurile pe care le-a comis cu bună ştiinţă în prea-multele sale mandate. Acum un an am depus un proiect de hotărâre prin care solicitam reducerea cuantumului autorizaţiei de funcţionare şi a taxei de orar la jumătate având ca principal argument resuscitarea mediului economic arădean. Nu doar că proiectul a fost respins, ci taxele au explodat, iar în acest caz particular s-au triplat”, a declarat Florin Galiş preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad şi liderul consilierilor locali USL.

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

Campania electorală a luat startul cu mult înainte de vreme şi nu putea să înceapă decât prin lovituri sub centură date de cel mai „prolific” politician al Aradului – primarul Gheorghe Falcă. Se pare că în timpul liber, cea mai bună ocupaţie a celui care a strangulat în taxe şi impozite un oraş demn de Uniunea Europeană este să trimită oamenilor din oraş bileţele prin care încearcă, în stilul caracteristic de dezinformare si manipulare, să-i convingă pe cetăţeni de faptul că USL e de vină pentru greşelile şi hoţia PD-L.

Se pare că fair-play-ul nu s-a inventat şi pentru domnul Falcă şi ai săi aghiotanţi, iar disperarea transpare din încercările de mare laşitate pe care aceşti domni le uzitează cu orice ocazie. Spun toate aceste lucruri pentru că ultima găselniţă inventată de domnul primar este un bilet pus în cutiile poştale ale oamenilor prin care din nou se încearcă aruncarea vinei propriei nepăsări şi hoţii pe umerii USL. Se invocă aici celebra întelegere pe care Primarul Falcă a făcut-o pe vremea când „marea prietenă” a arădenilor era nimeni alta decât doamna Elena Udrea. Ceea ce domnul primar nu ştie este faptul că oamenii cunosc situaţia reală atât a oraşului, cât şi a acţiunilor primarului. Gheorghe Falcă acuză USL-ul de nepăsare faţă de cetăţenii Aradului când de fapt situaţia actuală nu este nimic altceva decât un efect al dezastruoasei guvernări PD-L, în care este foarte adevărat că domnul Falcă a avut un rol privilegiat. Nepăsare a însemnat tăierea salariilor, impozitarea pensiilor, sistarea ajutoarelor sociale, ridicarea zonei de impozitare, înmulţirea taxelor, ridicarea preţului gigacaloriei şi lista este nesfârşită, lucruri pe care încercăm acum, din aproape în aproape să le reparăm”, a declarat  Florin Galiş preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad.

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

A început cu mari emoţii un nou an şcolar care vine cu mari aşteptări de la generaţiile aflate în cumpăna examenelor de maturitate. Pe lângă presiunea exercitată atât asupra elevilor, cât şi a profesorilor, părinţii arădeni mai au o mare problemă – traficul din municipiu. Circulăm într-un oraş care se află veşnic în reabilitări, în care adeseori se munceşte doar de dragul de a se vedea ceva şi care, în acelaşi timp, torturează psihic cetăţenii care trebuie să treacă prin infernul traficului matinal.

            „Odată cu deschiderea anului şcolar a început calvarul traficului unui oraş care sufocă prin lucrări care încep concomitent şi care nu oferă rute alternative, un oraş aflat în perpetue reabilitări de o calitate şi durată cel puţin îndoielnică. Tot ceea ce ni se spune e că Aradul este în faţă şi aşa este: în faţă la disconfortul creat pe cap de locuitor, la timpul posibil de durată al lucrărilor, la orele pierdute în trafic, la numărul de impozite şi  la cuantumul acestora, dar mai ales este în faţă la numărul de investitori care ne ocolesc Aradul. Aceasta pare a fi cea mai mare iniţiativă a primarului. În calitate de consilier local, ales de cetăţenii care de azi trebuie să îndure acest calvar îmi cer scuze pentru faptul că administraţia le îngreunează traiul în acest oraş în loc să le ofere ordinea şi liniştea mult aşteptată”, a declarat Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad.

            „Dincolo de disconfortul creat de dificultatea traficului, doresc ca acest an şcolar să vină cu rezultate bune pentru elevi, cu inovaţii reale în sistemul de învăţământ, cu redobândirea respectului pentru profesori, carte, educaţie şi sper să fie cât mai mulţi tineri care să realizeze la momentul potrivit că şcoala chiar te face mare”, a conchis Florin Galiş.

Read more

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

Pentru cei mai mulţi agenţi economici supravieţuirea a devenit un lux într-un oraş care te sufocă cu taxe şi impozite. De competitivitate economică nu se mai pune problema într-un oraş axat pe servicii şi nu pe producţie. Măsurile de austeritate şi-au pus amprenta pe cetăţeanul consumator care pe lângă faptul că şi-a scăzut nivelul de trai, a redus drastic şi consumul. Rezultatul acestor factori cumulaţi a fost falimentul multor firme. Societatea are nevoie de producători şi consumatori, de bugetari, dar mai ales de agenţi economici care să dezvolte economia şi să susţină bugetul prin contribuţiile aferente profitului.

Trebuie să înţelegem nevoia statului de o economie sănătoasă şi productivă. De aceea, prin măsurile de austeritate care s-au impus în mod autoritar şi fără a se calcula efectele acestor măsuri pe termen mediu şi lung economia s-a distrus, s-a redus la subzistenţă. Mulţi agenţi economici s-au dat bătuţi, răpuşi fiind de scăderea puterii de cumpărare şi creşterea costurilor fixe. Suntem unul din oraşele cu cele mai mari taxe locale şi cele mai multe, care sunt una şi aceeaşi în esenţă şi vă pot da exemplu taxa de afişaj, taxă de autorizare funcţionare, taxa de orar. Datoria mea ca ales al unei societăţi cu aşteptări de mai bine, este să vin cu soluţii pentru îmbunătăţirea economică a oraşului nostru. De aceea, doresc să iniţiez un proiect de hotărâre care să aibă în centrul atenţiei mediul de afaceri arădean sufocat de taxe şi impozite şi care are nevoie de stimuli, nu de obstacole. Cred cu tărie că viitorul este sprijinirea agenţilor economici prin taxe puţine şi corecte care să lase loc de dezvoltare agentului economic care prin progresul său va genera prosperitate, locuri de muncă şi bineînţeles resurse financiare pentru bugetul local. Pentru aceste argumente, vom introduce în dezbaterea publică şi pe agenda Consiliului Municipal un proiect de hotarâre referitor la schimbarea viziunii asupra acestor taxe”, a declarat Florin Galiş, consilier local municipal şi preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Arad.

Read more

Se aprope deschiderea noului sezon estival şi drept urmare trebuie reluată dezbaterea cu privire la ceea ce este şi ceea ce se intenţionează a fi Ştrandul „Neptun”. Primăria Arad doreşte să cumpere trei tobogane pe care este dispusă să dea peste 700 mii lei. „Aceasta poate fi doar o primă ştire privitoare la Ştrandul Neptun în acest an. Este o investiţie poate necesară, dar cu siguranţă suma ridică unele semne de întrebare. Sperăm ca la finalizarea lucrării să constatăm că banii au fost cheltuiţi pe ceva care să merite”, declară liderul USL din municipiul Arad şi preşedinte al organizaţiei municipale PNL, Florin Galiş. „Totuşi, când discutăm despre ştrand trebuie să privim lucrurile mult mai din ansamblu. Anii trecuţi am acuzat alături de ceilalţi colegi din opoziţie faptul că administraţia Falcă şi-a bătut joc de ştrandul Neptun. Recordurile de asistenţă pe care Primăria le tot scotea în evidenţă pălesc în faţa afluenţei de odinoară. Ştrandul a constituit un subiect de propagandă electorală pentru administraţia Falcă, dacă amintim doar acea faimoasă pasarelă pietonală peste Mureş care se face, se face, şi iată că nu o vedem niciunde. Unde sunt banii pe care Elena Udrea i-ar fi dat pentru realizarea pasarelei? Trebuie ca noi, arădenii, să găsim soluţia de a ne reda ştrandul aşa cum îl ştim şi cum îl simţim aproape. Primul lucru pe care USL-ul şi primarul Lia Ardelan îl vor face, referitor la Ştrand, va fi eliberarea acestuia din chingile gardurilor care l-au transformat într-un organism doar pe jumătate viu. Tăierea gardurilor de pe ştrand va însemna pentru Arad şi un gest simbolic, acela al eliberării de sub dictatura portocalie a lui Gheorghe Falcă. Dacă USL va ajunge să aibă puterea în Consiliul Municipal, acel adevărat „zid al Berlinului” pentru arădeni va fi dărâmat”, a mai declarat Florin Galiş.

USL Arad va organiza cel puţin o dezbatere cu privire la Ştrandul Neptun, iar principalele idei vor fi cuprinse în programul candidatului Lia Ardelean pentru Primăria Municipiului Arad şi al echipei USL pentru Consiliul Municipal Arad.

Read more