Stiri si reportaje din judetul Arad
Puţin a lipsit ca Şura Mare să devină Mormântul Adânc pentru un speolog care s-a accidentat sâmbătă seara în peştera din Hunedoara. Bărbatul a alunecat şi a căzut 3-4 metri. Nu s-a mai putut mişca apoi din cauza fracturilor.
Accidentul s-a petrecut cu câteva ore înainte de miezul nopţii. În Şura Mare se aflau trei echipe de speologi care explorau, fiecare, zone diferite ale peşterii.
Când şi-au vazut colegul prăbuşit, imobilizat la pământ, speologii şi-au dat seama că le va fi imposibil să-l scoată prin galeriile extrem de dificile. Aşa ca unul dintre cei aflaţi în peşteră a ieşit şi, odată ajuns în zona cu semnal telefonic, a dat alarma. 20 de salvatori din Cluj, Arad şi Hunedoara s-au aventurat în peştera periculoasă în ajutorul său.
De la ieşirea din peştera, salvatorii l-au cărat încă cinci kilometri până la o ambulanţă care l-a dus pe tânărul speolog la spitalul din Petroşani. Era în soc hipotermic şi aproape leşinat de durere. A stat internat la reanimare câteva ore până şi-a revenit.
Speologul este în continuare monitorizat de medici.