Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea reţelei de magazine de brand şi inaugurează la Timişoara primul magazin Gerovital.
Acesta este cel de-al doilea spaţiu comercial din oraș al companiei clujene, după deschiderea de anul trecut a primului magazin Farmec.
“La un an de la deschiderea primului magazin de brand în Timişoara, ne întoarcem cu noi veşti plăcute pentru toţi locuitorii oraşului. Pentru că ne dorim să răsplătim încrederea şi recunoaşterea consumatorilor noştri, din această vară, aducem mai aproape de iubitorii brandului Gerovital soluţiile de îngrijire îndrăgite, în produse eficiente, 100% româneşti. Cu un design modern şi elegant, magazinul Gerovital oferă tuturor vizitatorilor o gamă atractivă de produse, recomandări personalizate în funcţie de nevoile proprii, astfel încât fiecare să poată găsi cele mai bune variante de îngrijire sau să poată alege cadouri speciale pentru cei dragi”, a declarat Mircea Turdean, Director general al companiei Farmec.
Situat pe strada Aristide Demetriade, nr. 1, în incinta centrului comercial Iulius Mall, magazinul Gerovital are o suprafaţă de 52.8 metri pătraţi şi pune la dispoziţia consumatorilor toate produsele din gamele Gerovital şi Aslavital. Investiţia totală în noul spaţiu comercial se ridică la peste 57.000 de euro.
Până în data de 25 iunie, toţi timişorenii care vizitează magazinul beneficiază de o reducere de 20% pentru orice achiziţie. De asemenea, aceştia pot efectua teste gratuite de dermoanaliză. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.
Cu o istorie de 50 de ani, Gerovital este cel mai iubit brand al companiei Farmec. Brandul reuneşte game pentru îngrijirea tenului, părului şi corpului, printre care se numără Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Derma+, Gerovital Sun, Gerovital Plant, Gerovital Tratament Expert și Gerovital Men.
De asemenea, în noul magazin poate fi regăsită şi prima gamă premium din portofoliul companiei – Gerovital H3 derma+ Premium Care. Aceasta a fost lansată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la producția primei creme cosmetice Gerovital și este dedicată îngrijirii de top a tenului, fiind formată din 10 produse dermatocosmetice, create în colaborare cu experți din domeniul sănătății.
Magazinul Gerovital este cel de-al doilea spaţiu propriu al companiei clujene din Timişoara. Anul trecut a fost inaugurat primul magazin Farmec, care pune la dispoziţia timişorenilor produse de îngrijire personală şi de curăţenie.
Pe întreg teritoriul ţării, Farmec deţine alte 8 magazine Gerovital, dintre care 3 în București și câte unul în Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Ploiești și Piatra Neamţ.
Read more