Se spune despre căsătorie că nu este un simplu cuvânt, ci o propoziţie. Dincolo de petrecerea extravagantă, de inelul pus pe deget şi de avantajele financiare, căsătoria s-a dovedit a avea foarte multe alte beneficii. Un studiu publicat recent sugerează că mariajul îţi creşte şansele de recuperare în lupta cu cancerul. „În general, oamenii care au un mariaj stabil sunt mai sănătoşi decât cei care nu au fost niciodată căsătoriţi, dar este de ajuns şi să ai o relaţie stabilă, de lungă durată, chiar dacă aceasta nu s-a legalizat”, explică George Ploubidis, de la University College din Londra.
Beneficiul legat de starea de sănătate nu este singurul care se naşte dintr-o relaţie stabilă. Iată care sunt cele mai mari atuuri ale persoanelor care au un partener stabil.
1. Oamenii căsătoriţi sunt mai sănătoşi
Acest lucru a fost demonstrat de mai multe studii, care arată că persoanele care se află într-un mariaj sau într-o relaţie stabilă au tendinţa de a fuma mai puţin, de a bea cantităţi reduse de alcool şi de a mânca mai sănătos.
Astfel, mariajul te ajută să ţii departe de tine afecţiuni precum diabetul, problemele respiratorii şi pe cele de natură cardiovasculară. De asemenea, existenţa unor sume de bani comune ajută, prin faptul că diminuează stresul, iar oamenii sunt mai încrezători.
2. Oamenii căsătoriţi trăiesc mai mult
O relaţie stabilă şi fericită poate creşte, de asemenea, speranţa de viaţă. Oamenii de ştiinţă au analizat şi combinat rezultatele mai multor studii şi au descoperit că soţii şi soţiile au cu 10-15% mai puţine şanse de a muri prematur decât ceilalţi oameni.
O posibilă explicaţie este aceea că, aflându-te într-o relaţie, ai pe cineva care îţi este alături şi are grijă de tine şi, implicit, de sănătatea ta.
Cheia este ca relaţia sau mariajul să meargă bine, căci, în caz contrar, s-a demonstrat că certurile şi divergenţele frecvente cu partenerul de viaţă pot creşte riscul de deces prematur.
3. Oamenii căsătoriţi sunt mai prosperi
Se spune că nu trebuie să dai iubirii un preţ, însă economiştii au făcut asta. S-a demonstrat că persoanele care sunt căsătorite şi au un mariaj de lungă durată au o situaţie financiară cu mult mai bună decât majoritatea celor care trăiesc singuri. Acest lucru se datorează faptului că familia dispune de venituri puse la comun şi că în „echipă” toate investiţiile ating un alt nivel.
4. Oamenii căsătoriţi nu se luptă cu singurătatea
Beneficiile căsătoriei asupra sănătăţii ating şi nivelul sănătăţii mintale. Oamenii care se află într-o relaţie stabilă sunt mai puţin predispuşi depresiei, la fel cum sunt mai puţin expuşi exceselor în ceea ce priveşte consumul de alcool sau droguri. De asemenea, un partener de viaţă înseamnă un umăr pe care poţi plânge, o persoană pe care te poţi baza atunci când ai ajuns la capătul puterilor, un sprijin. Beneficiile de natură psihologică ale căsătoriei sunt mai pronunţate în cazul bărbaţilor, asta pentru că femeile au, în general, legături de prietenie şi în afara cuplului.
5. Oamenii căsătoriţi au mai multe satisfacţii legate de viaţa sexuală
Credeţi că odată cu trecerea timpului viaţa sexuală în cuplu se degradează? Studiile arată cu totul altceva. Cercetătorii afirmă că, odată cu anii, când doi oameni ajung să se cunoască foarte bine, viaţa sexuală devine mult mai satisfăcătoare. Un studiu recent arată chiar că oamenii căsătoriţi de mulţi ani au o viaţă sexuală mult mai activă decât cei care au relaţii de scurt timp sau cei care nu au un partener stabil.
Sursa: gandul.info
Read moreLiviu Vârciu este un artist îndrăgit de la noi care va reveni în calitate de concurent în noul sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!”, ce va debuta sâmbătă, 13 februarie, la Antena 1.
Liviu Vârciu a vorbit într-un interviu despre participarea lui la „Te cunosc de undeva” şi susţine că este încântat de această nouă provocare din viaţa lui.
„Cu bucurie pentru că, de când am venit la Antena 1, una dintre emisiunile pe care le-am iubit din prima a fost “Te cunosc de undeva!”. Îmi pare rău că data trecută nu m-am distrat de la bun început, ci doar de la jumătatea sezonului. Tocmai de aceea am vrut să revin şi să mă distrez încă de la prima ediţie. Am găsit şi pe cineva care se distrează la fel de mult ca mine (n.r. – Andrei Ştefănescu, de la Alb Negru, alături de care Liviu va cânta în duet în acest sezon). Şi iată-ne aici. Aşadar, mă bucur foarte tare că unul dintre proiectele mele la Antena 1 este “Te cunosc de undeva!”. Mi-aş dori personaje crăcănate, despuiate, ca să-mi dau jos părul de pe picioare… (râde). Glumesc! Aş vrea ca, în afară de caterincă, să imităm, eu şi Andrei, şi personaje serioase, gen Righteous Brothers, care cântă „Unchained Melody”. Chiar m-am gândit la un moment dat să cânt muzică populară din zona Dobrogei. Mama a cântat astfel de muzică la Şcoala Populară de Artă. Ştiu şi eu cântece populare, pentru că am crescut la ţară. Cine ştie, poate voi cânta aşa ceva după 40 de ani… Deocamdată, am făcut câteva piese pentru sufletul meu, pe care le voi pune pe canalul meu de YouTube, iar una dintre ele are o uşoară legătură cu muzica populară”, a declarat Liviu Vârciu, pentru ring.ro.
Mai mult, artistul a vorbit despre relaţia pe care o are cu Diana Munteanu, având în vedere că în presă s-a speculat că între ei doi ar fi ceva mai mult.
„Aş fi ipocrit să spun că nu mă consider un cuceritor, dar mi-aş dori ca lumea cu care intru în contact să mă placă aşa cum sunt eu, fără ascunzişuri şi mişmaşuri… Alina Eremia mi-a fost şi îmi este în continuare dragă, e ca o soră pentru mine şi o iubesc foarte tare. Mi-a plăcut şi Diana Munteanu foarte mult, dar n-am avut nicio legătură cu ea. Suntem foarte buni prieteni şi, cine ştie, poate la un moment dat o să se împiedice, iar eu o s-o ajut să se ridice (râde). Are ghinion în dragoste… Anul trecut am fost în Maramureş cu nea Marin. Am mers din poartă în poartă şi am dat probă de lucru… Leyla este o fată pe care am cunoscut-o atunci, în Maramureş. Face parte dintr-o gaşcă de oameni foarte mişto şi amabili alături de care am petrecut Sărbătorile. Dar atât. Când mă duc acolo ne vedem, când vine aici, ne vedem, suntem prieteni şi atât. Mă consider norocos în foarte multe privinţe, mai puţin în dragoste. Îmi doresc foarte tare o familie şi să am copii mulţi. Dar, din păcate, cred că nu le poţi avea pe toate. Când eşti ocupat şi te concentrezi pe carieră, n-ai parte de dragoste. Şi invers. Ceva trebuie sacrificat. Îmi doresc foarte tare să termin creditele la bancă, să-mi văd copilul, să mă mut la casa mea şi… cam atât. Am plătit foarte mulţi bani în plus, dar, pentru mine, banii n-au fost niciodată o prioritate sau un subiect care să mă facă să intru în panică. Ce am în guşă e şi-n căpuşă, ce-am pe mine am şi-n şifonier. Carmina înseamnă foarte mult pentru mine. Însă n-am mai văzut-o de mult timp. Aş vrea să o văd şi mi-este foarte dor de ea. Copilul meu va face ce va dori. Eu pot să o îndrum, să-i arăt ce e bine şi ce nu, dar decizia va fi a ei, eu nu o să-i impun niciodată să facă ceva anume”, a adăugat el.
Liviu Vârciu este unul dintre componenţii trupei „L.A.”, care a făcut furori pe piaţa muzicală în anii ’90 cu melodia „Ochii tăi”. Artistul a fost căsătorit cu Adelina Pestriţu, de care a divorţat după numai un an, despărţirea fiind una cu scandal.
Sursa: spynews.ro
Read moreAdela Popescu, în vârstă de 29 de ani, a dat marea veste. Blondina şi Radu Vâlcan, în vârstă de 38 de ani, se pregătesc să devină părinţi pentru prima oară.
Vedeta a dat marea veste prin intermediul unui site de socializare. „Ne-am gandit ca vom face anuntul in fel si chip. Ni-i imaginam pe fiecare emotionati, agitati, fericiti. Aproape ca am facut pariuri daca va plange sau nu Ioana, daca Bobo o sa faca mai intai o gluma, daca lui Coco o sa-i tremure mana pe furculita cu salata beouf cand va afla, sau daca unchiul Cristi se va umfla in pene de mandrie. Parintii nostri, carora le spusesem inca de cand am aflat, deja se obisnuisera cu apelativul „buni”, „mamaie”, „tataie”. Bunica lui Radu deja imi trimitea prajituri si supa cat „pentru doi”, iar Radu rasufla usurat ca nu am pofte chinuitoare. Spre norocul lui. Cu aceasta ocazie am aflat si ca se poate totusi pastra un secret in familie. Lucru de care ne indoiam profund pana acum”, a scris Adela pe blogul ei.
Ea şi Radu Vâlcan le-au spus rudelor chiar în ziua de Crăciun că se pregătesc să devină părinţi, printr-o modalitate extrem de frumoasă. „De Craciun am facut anuntul. A venit un colet in momentul in care eram toti stransi la masa. O fotografie cu ecografia pusa intr-o cutie metalica cu Mos Craciun, reni, zapada, stelute, cadouri , a ajuns la Radu. El a desfacut-o si a dat-o din mana in mana tuturor. Nu puteti sa va imaginati cum a fost! Fiecare dupa ce se uita in cutie avea o reactie de zile mari. Ceilalti erau disperati ca nu intelegeau ce se afla acolo. Si trageau de cutia aia ca de un cufar cu galbeni. Tipete, rasete si lacrimi in lant, menite sa ne reaminteasca cat de norocosi suntem si noi, dar si minunea care se va naste inconjurata de atata iubire! Vom fi parinti, dragii nostri, si ne-am dorit sa impartasim cu voi vestea aceasta in perioada Craciunului…ultimul „in doi”, a mai scris Adela.
Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în secret şi au organizat o nunta ca în poveşti, exact aşa cum şi-au dorit. Cei doi îndrăgostiţi au ales un loc special pentru acest eveniment care s-a petrecut pe 22 august, unde au invitat doar familia şi prietenii apropiaţi.
Sursa: spynews.ro
Read moreAriel Winter, actriţa adolescentă cunoscută datorită rolului lui Alex Dunphy din serialul de mare succes, Modern Family, a anunţat pe o reţea de socializare că s-a despărţit de iubitul ei Laurent Claude Gaudette şi este gata să înceapă o nouă aventură în viaţă.
Tânăra vedetă de la Hollywood nu pare să fie prea afectată de faptul că este singură, ba mai mult Ariel priveşte cu optimism în viitor, însă la 17 ani are toată viaţa înainte. E abia la prima dezamăgire.
„Am început o nouă săptămână, un nou capitol. Dragostea nu moare, pur şi simplu se metamorfozează. Ne maturizăm, realizăm ce vrem cu adevărat. Sunt emoţionată de noul capitol din viaţa mea amoroasă. Dragostea este peste tot: familie, prieteni, pizza. Vechi şi nou”, a scris ea.
Şi-a făcut operaţie de micşorare a sânilor
În timp ce majoritatea tinerelor de la Hollywood optează pentru o mărire de sâni, Ariel Winter a dezvăluit că, de curând, şi-a micşorat bustul generos. Adolescenta a trecut de la cupa 32F, pe care o caracteriza drept dureroasă şi chinuitoare, la 34D.
Ariel Winter este o actriță de origine americană, cunoscută pentru rolul din serialul de succes ”O familie modernă”, în care o interpretează pe Alex Dunphy. Vedeta a mai jucat în serialul ”ER”. De asemenea, atunci când nu este pe platourile de filmare, actrița cântă în trupa „WickedSweet”, pe care a fondat-o cu prietena ei cea mai bună.
Sursa: spynews.ro
Foto: spynews.ro
Read moreIleana Lazariuc a trecut prin clipe grele atunci când s-a mutat brusc din ţara în care s-a născut. Plimbată cu mama sa prin concerte, aceasta declară că a fost „copilul restaurantelor”.
Să îşi părăsească ţara şi prietenii a fost un lucru greu pentru Ileana. Astăzi, în emisiunea „Star Matinal” a fost difuzat un interviu exclusiv cu vedeta.
„Cred că aveam 7-8 ani, trecerea a fost destul de dură pentru mine. Eu eram obişnuită acolo, acolo o aveam pe bunica… eram la şcoală acolo. A fost brusc pentru mine, mama nu mi-a spus din timp că ne mutăm. A fost greu. Mi-am găsit prieteni foarte repede. Mi se pare atât de îndepărtat… Ea deja avea foarte multe concerte, pleca foarte des, ea era aici, noi eram acolo şi atunci a luat decizia că este mult mai ok să film lângă ea. Aşa a luat decizia să ne mutăm aici cu toţii”, a povestit Ileana Lazariuc.
Cât despre mama ei, pare să îşi fi tratat copiii înţelept. I-a lăsat să aibă putere de decizie, în timp ce, din spate, stătea cu mâinile întinse ca să-i prindă în caz că vor cădea.
„Ea ne-a lăsat întotdeaunasă fim, să încercăm să luăm deciziile noastre proprii. Ne urmărea din spate întotdeauna. La chişinău eram cu cheia la gât! Eram afară la joacă toată ziua, mergeam… în rest ne descurcam singuri. Şi la bunica la ţară am fost la fel. Bunica pentru mine a fost totul! Îmi plăcea să fac de toate! Doamne, îmi aduc aminte acum… Căţărat în copaci, foc de tabără, toate prostiile! Intram în apă, mă şi gândesc cum de am supravieţuit… nu ştiu. În fiecare vacanţă, eu eram la bunica la ţară, mâncând cireşe desculţă. Asta mi-a pus bazele unei copilării adevărate. Regret mult, acum copiii noştri nu vor mai şti exact ce înseamnă verile la bunici… mi se pare foarte cuidat să văd aşa o vacă, aşa că mă duc la Zoo”, şi-a amintit cu drag actriţa.
Mama ei, Anastasia Lazariuc, a trebuit să îndure multe pentru a-şi împlini ambele planuri: cariera şi personalul.
„Ea a suferit foarte mult, mai ales, văzându-mă pe mine că nu mă acomodam. A fost o perioadă scurtă, chiar mi-a povestit că nu ştia dacă a luat decizia bună. Poate că ar fi fost mai bine să mergem înapoi. În momentul în care am văzut că mi-am făcut viaţa mea, prietenii mei, atunci a ştiut că a luat decizia bună. Dormeam pe scaune, pe mese, peste tot pe unde apucam. S-a întâmplat foarte des, pentru că nu avea cu cine să mă lase, eu eram mai mică. Mă lua tot timpul la concerte, adormeam… eram copilul restaurantelor. Toată lumea ştia a cui sunt, îmi puneau o plapumă pe mine şşi mă lăsau acolo”, a povestit aceasta.
Întrebată despre România şi despre familia ei în raport cu mutarea din ţară, Ileana a răspuns: „Pot să consider că România este casa mea! Eu aş vrea ca ei singuri să-şi aleagă. Acum sunt mult prea mici şi nu ştiu încotro ne îndreptăm, nu ştiu ce vor alege ei. Cred că dacă s-ar muta în altă ţară, eu m-aş muta după ei! Aş sta în alte părţi, să nu fiu mama cicălitoare. Încerc forte mult, nu ştiu cât reuşesc, dar eu chiar încerc, crede-mă”.
Sursa:spynews.ro
Read more