În nesimțirea și specificul de golan, Gogu Falcă împroașcă cu gunoiul găsit în pubela proprie, acțiunile legale ale Direcției Sanitar Veterinare, care au avut îndrăzneala de a cere o limită de bun simț a condițiilor igienice, mai ales acum pe caniculă, în producerea unor alimente perisabile.
În furia sa, Falcă înjură acțiunile autorităților care, culmea, ani de zile l-au slugărnicit, și care au avut îndrăzneala de a cere o limită a bunului simț a condițiilor igienice. Falcă acuză acțiunile organelor de control ca un afront la manifestările sale de doi bani, în care excelează prezența a tot felul de producători locali care ne prezintă gemuri și brânzeturi expirate și care nu reprezintă un brand local. Astfel un comunicat jalnic, în care se poate vedea frustrarea față de acțiunile unor instituții oficiale, la un eveniment planetar de sifonare a banilor, este remis tuturor agențiilor mass-media, cu scopul de a arăta bunătatea sa în atragerea turiștilor și opreliștile instituțiilor.
Comunicat:
“În urmă cu câteva zile Vărcuș, consilierul PSD/directorul de Poștă a trimis o solicitare Direcției Sanitar Veterinare pentru a verifica seria de comercianți care participă la evenimentul Produs în Arad din Piața Avram Iancu. Acestor comercianți li s-a cerut să demonstreze că au avut condiții igienice pentru realizarea gemului și a altor produse locale. Acum, același Vărcuș a solicitat ANAF-ului să facă controale în Piața Avram Iancu, locația în care se va desfășura evenimentul. Aceasta este lupta Aradului cu oamenii care atunci când dețin puterea o folosesc împotriva economiei, împotriva lucrurilor bune, împotriva dezvoltării. Aceasta este imaginea PSD-ului, iar singura lor acțiune este sabotajul. Sper ca instituțiile statului să nu fie în subordinea unor politicieni ratați!” a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.”
Și eu care credeam că brandul local este pizza cu 6 moldoveni, de unde a apărut gemul?
Mihai Fifor: „Ministerul Culturii nu are nicio legătură cu ideea lui Falcă de a demola Piața Catedralei”
PoliticaUltimele stiri 13 august 2017 0
Ministrul Economiei, senatorul arădean Mihai Fifor, afirmă că reprezentanţii Primăriei Arad, în frunte cu Gheorghe Falcă, mint atunci când vorbesc despre vreo responsabilitate a Ministerului Culturii în ceea ce priveşte locul de amplasare a Monumentului Marii Uniri de la 1918.
„Monumentul Marii Uniri de la 1918 va fi amplasat în locaţia pe care o va decide Consiliul Local Municipal Arad, nu Ministerul Culturii. Faptul că domnul Falcă şi alţi aghiotanţi de-ai lui spun că Ministerul Culturii ar fi decis amplasarea în Piaţa Catedralei este o minciună sfruntată. Să ne aducem aminte că, în urmă cu ani de zile, Consiliul Local Municipal Arad a votat pentru amplasarea monumentului pe lacul de la Pădurice. Acum, Gheorghe Falcă s-a răzgândit, ca de obicei, și ar dori să demoleze Piaţa Catedralei şi să amplaseze acolo Monumentul Marii Uniri, având interese ascunse în acea zonă, unde vrea să aducă un supermarket. PSD Arad a fost şi va fi alături de producătorii şi comercianţii din Piaţa Catedralei şi ne vom opune unui astfel de demers. De altfel, au fost adunate peste 5.000 de semnături ale arădenilor care se opun demolării Pieţei Catedralei, iar noi avem de gând să respectăm dorința arădenilor. Acum, Gheorghe Falcă şi alţi reprezentanţi ai Primăriei Arad vor să scape de responsabilitate şi să pună totul pe umerii Guvernului. Guvernul României a plătit suma de 10 milioane de lei pentru acest monument, iar responsabilitatea privind amplasarea revine autorităţilor locale. Gheorghe Falcă a şi primit din partea Ministerului Culturii un document în care se solicită urgentarea stabilirii locaţiei în urma deciziei CLM Arad, astfel încât monumentul să fie amplasat până la 1 Decembrie 2017. Documentul arată că minciuna primarului Aradului are picioare scurte și faptul că Ministerul Culturii nu are nicio implicare în stabilirea locației în care va fi amplasat acest monument”, a declarat ministrul Mihai Fifor, senator PSD Arad.
MARIN LUPAS: „DOVADA INCOMPETENTEI: FALCA ISI ATACA PROPRIUL PROIECT PENTRU CET!”
PoliticaUltimele stiri 15 octombrie 2015 0
Primarul Falcă se încurcă în propriile minciuni şi propriile greşeli, atunci când încearcă să explice situaţia gravă de la cele două CET-uri arădene. Astfel, Gheorghe Falcă încearcă să dea vina pe Guvern, pe PSD sau pe unele persoane (pe care nu le identifică foarte clar) de la CET pentru lipsa finanţării şi a investiţiilor. „Prezentăm arădenilor o serie de documente, care sunt de fapt publice, şi care arată că administraţia Falcă a adoptat în anul 2012 o strategie de investiţii pentru CET, care prevedea inclusiv atragerea unui investitor privat. Potrivit documentelor şi potrivit declaraţiilor primarului Falcă din 2012, municipalitatea urma să înceapă investiţiile şi abia apoi, pe măsură ce aceste investiţii se aflau în derulare, urma să recupereze o parte din bani din fonduri europene, prin Ministerul Economiei, şi anume un minim de 25% din 48,7 milioane de euro. Domnul primar Falcă ne asigura la momentul respectiv, august 2012, că prin această investiţie preţul de producţie al Gigacaloriei va scădea de la 31,7 euro la 16 euro, prin finalizarea cazanului 2 pe gaze naturale. În 2014, pe pagina de internet a Primăriei Arad se anunţa că următoarea etapă prevede atragerea unui investitor privat care va continua investiţiile în valoare de 40.400.000 de euro, iar primarul Falcă ne asigura printr-o declaraţie că această investiţie va înjumătăţi costurile de producţie. Investiţia urma să se deruleze în trei ani. Nu ştim ce s-a întâmplat între timp, dar după ce CET a finalizat cazanul 2, nu a mai continuat aplicarea strategiei aprobate de CLM cu privire la retehnologizarea CET, potrivit studiului înregistrat în 18.05.2012. Constatăm acum că primarul Falcă îşi atacă propria strategie şi propria soluţie pentru CET, încercând să dea vina ba pe Guvern, ba pe PSD! Este încă o dovadă că Gheorghe Falcă lansează proiecte fără finalitate, cu care încearcă să îi păcălească pe arădeni, sperând că peste ani cu toţii vom uita de aceste proiecte. Noi, cei de la PSD, nu am propus în 2012 soluţia unui investitor privat, dar nici nu ne opunem soluţiei cu investitor privat. Factorii de decizie trebuie să îşi assume responsabilitatea. Noi am cerut în mod constant administraţiei Falcă o strategie care să salveze CET-urile şi să reducă preţul mare suportat de arădeni pentru căldură şi apă caldă. Vedem acum foarte clar cum strategia primarului Falcă pentru CET este atacată şi desfiinţată chiar de către el însuşi! Este limpede că partea de investiţie care trebuie suportată din fonduri europene prin Ministerul Economiei avea rolul de a sprijini o investiţie care nu a mai fost realizată. Deci, dânsul nu poate pretinde ca aceşti bani, destinaţi cofinanţării pentru o investiţie, să fie destinaţi acoperirii unor pierderi ale celor două CET-uri. Încă o dată, se dovedeşte că primarul Falcă poartă responsabilitatea principală pentru dezastrul de la CET!”, a spus consilierul municipal PSD, Marin Lupaş.
Read moreMARIN LUPAS: „PSD REFUZA „CIORBA ADMINISTRATIVA” SERVITA DE PRIMARUL FALCA
PoliticaUltimele stiri 6 octombrie 2015 0
PSD Arad consideră greşită intenţia primarului Falcă de a înghesui foarte multe obiective de investiţii, fără o legătură clară între ele şi fără ca opinia publică să înţeleagă ce se doreşte exact prin fiecare dintre proiectele enunţate. „Iniţial în comisii am aprobat proiectul pentru a nu împiedica în niciun fel candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Totuşi, la o analiză mai atentă, considerăm că proiectul de hotărâre trebuie retras şi reformulat. Am observat că domnul Falcă ne serveşte o «ciorbă administrativă» în care a pus de toate, pentru a arăta că are o strategie pentru cultura Aradului. Noi credem că în spatele unor intenţii pozitive se vor strecura de fapt tot felul de ambiţii ascunse ale primarului Falcă şi tot felul de afaceri dubioase. De exemplu, nu ştim ce presupune reamenajarea falezei Mureşului, pentru care sunt prevăzute peste 12,6 milioane de euro. Dacă acest proiect presupune desfiinţarea Parcului Eminescu, aşa cum a dorit deja primarul, noi nu vom fi de acord. Nu ştim ce va face cu vechiul Parc al Copiilor. Reamintim că domnul Falcă a încercat să îl desfiinţeze şi pe acesta în 2013, dar aparent a renunţat la proiect la presiunea PSD şi a opiniei publice. Spun aparent pentru că de atunci nu a mai făcut investiţii în parc, aşteptând probabil ca arădenii să nu îl mai frecventeze pentru a avea un motiv să îl închidă. Avem nevoie să reamenajăm faleza Mureşului, în cei peste 11 ani de mandat ai primarul Falcă trebuia să o facă deja, dar este nevoie de un proiect transparent şi corect. Domnul Falcă ne propune cumpărarea unui şir de imobile de însemnătate culturală pentru Arad, pentru care avansează şi preţuri. De unde au apărut aceste preţuri? A derulat cineva procedurile legale pentru stabilirea preţului? În lipsa unor astfel de proceduri, sunt doar vorbe goale ale unui politician care vrea să dea impresia că lucrează pentru arădeni. Ar fi mai corect să discutăm despre fiecare clădire în parte, să ne asigurăm că avem bani pentru a o achiziţiona şi apoi pentru a o pune la dispoziţia arădenilor. Nu este corect să votăm acum această «ciorbă administrativă» care poate ascunde în viitor proiecte pentru care primarul Falcă ştie că nu poate obţine acordul arădenilor şi al consilierilor. Nu este corect să se ascundă în spatele candidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, pentru a-şi promova propriile ambiţii. În realitate, Aradul nu are de ani buni o strategie culturală viabilă, care să valorifice potenţialul Aradului, pentru politicieni ca Gheorghe Falcă proiectele culturale sunt doar un prilej de a face afaceri. Credem că pentru a susţine candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală este suficientă o declaraţie de intenţie, nu este nevoi de planuri faraonice, care de altfel nu sunt credibile pentru nici o comisie de evaluare. În consecinţă propunem retragerea proiectului de hotărâre şi defalcarea în mai multe proiecte, bine fundamentate şi clare”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.
Read moreMesajul de Anul Nou al primarului Falcă către arădeni: „Să daţi mai mulţi bani!”
PoliticaUltimele stiri 8 ianuarie 2014 0
Costurile traiului zilnic suportate de arădeni continuă să fie majorate an de an de către administraţia publică locală ignorând prevederile legale care i-ar da dreptul de a diminua anumite biruri puse pe capetele cetatenilor. Astfel, arădenii vor plati si în acest an sume importante de bani, din cauza unor decizii recente ale administraţiei Falcă, (PDL, UDMR, PP-DD.) „Cadourile otrăvite” făcute la început de an 2014 arădenilor de către administratia Falcă (PDL, UDMR,PPDD) constau în noi majorari de taxe şi impozite, în bani suplimentari care vor fi plătiţi de fiecare cetăţean.
Astfel,potrivit Hotărârii nr. 253 din 18 decembrie 2013 a Consiliului Local Municipal Arad, votată în unanimitate de către toţi consilierii PDL, UDMR şi PP-DD, arădenilor, persoane fizice, li se majorează impozitul pe clădiri cu 20%.
Majorarea respectivă survine în conformitate cu art.3 din Hotărârea CLM Arad nr.253/18 decembrie 2013, care prevede că „pentru anul 2014, în cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri calculat pe baza valorilor impozabile prevăzute în Tabloul din Anexa nr.1, se ajustează prin aplicarea cotei adiţionale de 20%, în conformitate cu art. 287 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”. Îi aduc aminte d lui primar, că în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „ajustare” se traduce prin „adaptare, potrivire, potriveală”. Cu alte cuvinte, ajustarea se poate face şi în sens de micsorare, nu doar prin majorare, prin mărire şi prin impunerea de noi biruri pe spatele şi buzunarele arădenilor. Nu în ultimul rând, aceeaşi administraţie condusă de primarul Aradului,( PDL, UDMR PP-DD), a mai executat o dată arădenii în semn de pretuire in noul an, neacordându-le bonificaţiile de 10% prevăzute de Legea 571/2003 privind Codul fiscal pentru bunii platnici.
Nu este pentru prima dată, când conducerea municipiului îşi bate joc de oamenii corecţi şi cinstiţi din Arad, plătitori la timp ai taxelor şi impozitelor locale. Avem cele mai ridicate costuri ale gigacaloriei din ţară, plătim cele mai mari taxe şi impozite, decontăm cele mai nesabuite investiţii, toate pe spatele contribuabililor corecti. Sper ca arădenii să conştientizeze, răul, respectiv banii mai mulţi pe an ce trece pe care sunt nevoiţi să-i plateasca din propriile buzunare, aproape exclusiv pentru mofturile unui primar situat departe de aşteptările votanţilor lui.
(comunicat Gheorghe Ghilinţă)
Read more