News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MARGHERITA A SCAPAT DE KILOGRAMELE IN PLUS FARA DIETA! CARE E SECRETUL CARE A FACUT-O SA DOBANDEASCA O SILUETA DE VIS

Margherita de la Clejani a reuşit să scape de kilogramele în plus, însă aceasta spune că nu a ţinut niciodată o dietă. Tânăra a dezvăluit secretul cu ajutorul căruia a reuşit să obţină silueta mult visată.

Margherita de la Clejani a scăpat de stresul kilogramelor în plus şi acum se laudă cu o siluetă de invidiat. Tânăra spune că nu a ţinut niciodată o dietă, din cauză că mama sa găteşte foarte bine. Aceasta a spus că secretul siluetei sale este sportul, precizând că stă 4-5 ore în sala de antrenament.

„Nu am ţinut niciodată nicio dietă, pentru că mama mea găteşte foarte bine. Merg la sală câte 4-5 ore. Consider că dacă faci sport poţi să mănânci cam tot ce vrei”,
a declarat Margherita la „Star Matinal”, de la Antena Stars.

Frumoasa brunetă a spus că acum munceşte de zor pentru a strânge banii necesari pentru a-şi lua maşina mult dorită: „Tata mi-a spus că o să-mi cumpere maşina mult dorită, dar nu acum. El a spus că trebuie să mai prind experienţă în ale şoferiei şi că trebuie să mai muncesc. O să muncesc şi o să strâng bani, pe care o să-i dau tatălui me, care o să-mi cumpere maşina mult dorită”.

 

Sursa: spynews.ro

Read more
presedintele cja, nicolae iotcu a avut un schimb de experienta in sua

 

Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii, într-o vizită de lucru organizată în cadrul unui proiect pilot – „The American Way – Calea Americană. Ce şi cum putem face noi pentru a atinge performanţele lor?” – derulat din necesitatea de a îmbunătăţi performanţele administraţiei publice locale din România, „Scopul acestei vizite a fost acela de a acumula cunoştinţe şi de a ne familiariza cu strategii şi tehnici folosite cu succes în administraţia publică locală din SUA”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

Alături de preşedintele Nicolae Ioţcu, din delegaţia ce a reprezentat Aradul au mai făcut parte Adrian Wiener, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Erika Stark, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Valentina Pocola, director economic al aceleaşi instituţii.

Una dintre cele mai importante vizite a fost aceea defăşurată în Atlanta, în cadrul Centrului de Prevenire şi Diagnosticare a Bolilor (CDC – Centers for Disease Control and Prevention). Materializarea acestei întâlniri a fost rezultatul promisiunilor pe care Edward N. Luttwak, reputatul cercetător arădean, autor al unor lucrări majore în domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor strategice, le-a făcut atunci când a vizitat Aradul. La momentul respectiv, arădeanu le-a promis autorităţilor arădene că va face demersurile necesare pentru contactarea specialiştilor din cadrul CDC, în condiţiile în care judeţul Arad se află pe primul loc la incidenţa şi prevalenţa cancerului.

Delegaţia arădeană s-a întâlnit cu reprezentanţi ai şase departamente medicale ale CDC, discuţiile fiind purtate pe diferite domenii de prevenire şi detectare precoce a bolilor. Întâlnirea s-a axat pe ceea ce înseamnă prevenţia în bolile cardio-vasculare şi neoplazice: cancer de colon, sân, şi col uterin. „A fost un prim contact foarte interesant. CDC are un program şi pentru Europa de Est şi sperăm că judeţul Arad va fi primit într-un astfel de program. Din discuţiile purtate direct cu manageri publici şi alţi experţi din domeniu, suntem convinşi că vor rezulta proiecte importante pentru judeţul Arad, în care vom avea ca parteneri o serie de reprezentanţi americani în domenii de activitate, cum ar fi politicile publice, infrastructura şi cel mai important, sectorul medical şi sănătatea publică”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

Sperăm să beneficiem de expertiza specialiştilor din cadrul CDC prin documente şi proceduri standardizate, care vor fi adaptate specificului local. Am lăsat fiecărui şef de departament o mapă cu prezentarea profilului medical al spitalului şi a problemelor majore de sănătate cu care ne confruntăm în judeţ, pentru a păstra deschis contactul aplicat pe ceea ce ni s-a prezentat”, a declarat Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad.   

În acest moment, în Statele Unite, în domeniul sănătăţii publice, se derulează programul „A million hearts”, scopul autorităţilor americane fiind acela de a salva un milion de vieţi prin promovarea controlului factorilor de risc cardiovascular. „În acest context, voi propune recent înfiinţatei Comisii Consultative pentru bolile cardio-vasculare implementarea la nivelul judeţului Arad a unui program similar, în condiţiile în care noi am început un astfel de proiect, localitatea pilot fiind Ghioroc”, a spus Nicolae Ioţcu

          În cadrul vizitei, delegaţia arădeană a fost informată cu privire şi la alte programe de interes naţional, care se desfăşoară în Statele Unite în domeniul sănătăţii. „Am aflat despre un program de detectare precoce a cancerului de colon, program care se derulează la domiciliul persoanelor, fără a fi nevoie deplasarea la medic a acestora. Un astfel de program ar fi interesant de aplicat şi în judeţul Arad, într-o variantă adaptată nevoilor populaţiei, în condiţiile în care această boală care se află pe locul doi ca şi prevalenţă, atât la bărbaţi cât şi femei”, a mai declarat Adrian Wiener

 

Read more