Stiri si reportaje din judetul Arad
CulturaLocalUltimele stiri 18 august 2016 0
Timp de două zile, în 20 şi 21 august, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în staţiunea Moneasa, trei evenimente de tradiţie: Festivalul – Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, finala Festivalului – Concurs „La Izvoare” (secţiunea seniori), Târgul Meșterilor Populari şi Parada Portului Popular.
Cea de-a XIV – a ediţie Târgului Meșterilor Populari, prin care ne dorim să promovăm tradițiile și valorile autentice, se va deschide sâmbătă, 20 august, la ora 11.00, cu o paradă a portului popular ce va avea loc pe aleea principală din Stațiunea Moneasa.
În acest an, la Moneasa, vor fi prezenţi 29 de meşteri populari care își vor expune produsele în cadrul tradiţionalului târg şi vor face demonstraţii practice pe durata celor două zile. Dintre meşterii care vin în acest sfârşit de săptămână la Moneasa amintim: olarii din Târnăviţa , ţesătorii din zona Şicula, cioplitorii în lemn din Avram Iancu, împletitorii de nuiele din Ineu şi pălărierii din Pâncota.
Read more