News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LOTERIA ROMANA OFERA PREMII IN VALOARE DE 250.000  DE LEI IN CADRUL UNEI EXTRAGERI SPECIALE DE PASTI

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC Loteria Română lansează, în acest an, o nouă serie de loterie pasivă pentru Sărbătorile Pascale, în cadrul căreia vor fi acordate 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei, se arată într-un comunicat al companiei, transmis Agerpres.

LOTO, LOTO 6 DIN 49 ”Pentru ‘Loteria Sărbătorilor de Paşti’” LOTERIA ROMÂNĂ pune la bătaie 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei. Jucătorii au şanse duble de câştig pe parcursul desfăşurării celor două etape la care pot participa cu biletele pe care le pot găsi în toate agenţiile loto. Taloanele galbene şi cele roşii fac posibilă câştigarea unui premiu în aceeaşi zi în etapa 1 a jocului şi/sau în etapa a 2-a a acestuia, ambele etape desfăşurându-se în data de 5 mai, la Bucureşti’, se menţionează în comunicat.

LOTO, LOTO 6 DIN 49 În prima etapă, care constă în extragerea taloanelor galbene, se vor acorda 27 de câştiguri a câte 3.000 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 3 câştiguri a câte 3.000 de lei fiecare), 90 de câştiguri a câte 300 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 10 câştiguri a câte 300 de lei fiecare) şi 270 de câştiguri a câte 150 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 30 de câştiguri a câte 150 de lei fiecare).

LOTO, LOTO 6 DIN 49 ”Această extragere se va face pe următoarele zone: Zona 1 – CLUJ: pe baza taloanelor colectate din judeţele Cluj, Alba, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud, Zona 2 – IAŞI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Suceava şi Botoşani, Zona 3 – BRAŞOV: pe baza taloanelor colectate din judeţele Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna, Zona 4 – GALAŢI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Galaţi, Bacău, Vrancea, Brăila şi Buzău, Zona 5 – TIMIŞOARA: pe baza taloanelor colectate din judeţele Timiş, Arad, Bihor, Caraş Severin şi Hunedoara, Zona 6 – CRAIOVA: pe baza taloanelor colectate din judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt, Zona 7 – PLOIEŞTI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman şi Giurgiu, Zona 8 – CONSTANŢA: pe baza taloanele colectate din judeţele Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Ialomiţa), Zona 9 – BUCUREŞTI: pe baza taloanelor colectate din cele 6 sectoare şi Ilfov’, se mai arată în comunicat.

LOTO, LOTO 6 DIN 49 În etapa a doua, care constă în extragerea taloanelor roşii, la tragerea finală LOTERIA ROMÂNĂ oferă 10 premii în valoare de câte 10.000 de lei. Participarea se face pe baza biletelor ‘Loteria Sărbătorilor de Paşti’ care pot fi achiziţionate din agenţiile loto. Preţul unui bilet este de 2,5 lei.

LOTO, LOTO 6 DIN 49 Participanţii trebuie să înscrie pe fiecare din cele două părţi ale talonului toate datele de identificare solicitate şi să depună taloanele separat, în cele două urne sigilate din cadrul agenţiilor loto (o urna pentru taloanele galbene şi una pentru cele roşii), până la data de 01.05.2016 inclusiv.

Sursa: antena3.ro

 

Read more
TRAIAN IGAS:”IN PROBLEMATICA MIGRATIEI, ROMANIA TREBUIE SA VORBEASCA PE O SINGURA VOCE”

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi, 8 septembrie, la dezbaterea organizată la Parlamentul României pe problematica migrației. La această dezbatere au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, consilierul prezidențial Leonard Orban. Dezbaterea a avut ca participanți membrii Comisiilor pentru politică externă, pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru afaceri europene din Senat și Camera Deputaților.

Problematica migrației tinde să ia o amploare care poate periclita stabilitatea proiectului european. Iar România, fiind al doilea stat ca graniță externă a UE, are datoria să susțină o singură poziție oficială, cât mai armonizată și inechivocă. Este momentul în care interesele țării noastre să fie puse pe masă. Suntem un partener care se  achită onorabil și corect de obligațiile asumate, de aceea acum e cazul să fim riguroși față de interesul nostru, acela de a adera la Spațiul Schengen. Este cazul să ni se facă un act de dreptate din partea partenerului european și trebuie spus că am făcut eforturi extraordinare pentru a ni se accepta aderarea parțială, pe frontierele aeriene, într-o primă etapă” declară senatorul Constantin Traian Igaș.

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, George Ciamba, a specificat faptul că nu există o propunere oficială a României cu privire la numărul de migranți pe care îl putem primi și integra. De asemenea, acesta a specificat că nu există o formulă care să ne impună mai mult decât putem primi. Consilierul prezidențial Leonard Orban a menționat că poziția exprimată de România în cadrul celor trei reuniuni succesive ale Consiliului European este una fermă și nemodificată: pe de o parte, nevoia de solidaritate față de statele membre iar pe de altă parte, respectarea capacităților reale ale României de a primi și integra migranți.

Angajamentele politice nu pot fi luate fără să avem în vedere capacitățile României de preluare și integrare a migranților, ori se știe că la capitolul integrare nu suntem foarte pregătiți pentru că ne-am confruntat foarte puțin cu problema integrării migranților. De aceea pledez pentru o poziție unitară la capitolul cifre, obligații asumate și punct de vedere pe aderarea la Schengen” este de părere fostul ministru de interne, Constantin Traian Igaș.

Read more