News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

IASOMIA CALMEAZA DURERILE SI TE RELAXEAZA

O cană de ceai de iasomie pe zi te scapă de stres şi-ţi menţine pielea netedă. Un masaj cu ulei esenţial îţi calmează durerile de spate şi îţi relaxează muşchii. Iată cum contribuie iasomia sau “floarea parfum” la starea de bine a organismului nostru.

Din florile iasomiei se face ceai şi se extrage un ulei esenţial, unul dintre cele mai scumpe din lume, ţinând cont că pentru un litru e necesară o tonă de flori proaspete. Din cele mai vechi timpuri, această plantă s-a folosit pentru calmarea sistemului nervos şi îmbunătăţirea circulaţiei, în scop afrodiziac pentru stimularea impulsurilor sexuale. Sub formă de ulei de masaj, iasomia e cunoscută pentru proprietăţile ei de destindere a muşchilor contractaţi şi de calmare a durerilor musculare.

  • Bogat în antioxidanţi. Antioxidanţii care se găsesc în ceaiul de iasomie luptă împotriva radicalilor liberi şi îţi protejează celulele, menţinându-ţi pielea elastică şi catifelată.
  • Scade colesterolul. Studiile arată că antioxidanţii din ceai scad colesterolul şi nivelul trigliceridelor, atunci când alimentaţia e bogată în grăsimi.
  • Ajută la scăderea în greutate. Combinaţia dintre cafeină şi antioxidanţi, ce se găseşte din abundenţă în florile plantei, este ideală pentru a pierde kilogramele în plus. Florile proaspete de iasomie au acelaşi amestec de antioxidanţi şi cofeină ca şi ceaiul verde.
  • Luptă împotriva cancerului. Iasomia încetineşte evoluţia cancerului, în special la cel mamar şi cel de prostată. De altfel, toate ceaiurile verzi conţin EGCG, un antioxidant care are proprietăţi anticancer.

Beneficiile uleiului de iasomie

  • Afrodiziac. Mirosul îmbietor al florii de iasomie îţi ascute simţurile şi te introduce într-o stare romantică. Astfel, un masaj cu acest ulei e deosebit de benefic pentru cuplurile ”certate”.
    • Cicatrizant. Unge rănile provocate de căzături, băşici sau acnee cu ulei de iasomie şi vei vedea cum se cicatrizează mult mai repede.
    • Calmant. Pe lângă parfum, iasomia are şi un efect calmant, care ajută în lupta împotriva depresiei.
    • Expectorant. Atunci când eşti răcit şi ai nasul înfundat, iasomia ajută la eliberarea căilor nazale. Pune câteva picături pe o batistă şi aşaz-o aproape de pernă.

Sursa: click.ro

Read more
BAIE CU SARE AMARA TE AJUTA SA SLABESTI

Sarea amară este cunoscută pentru utilizarea sa în ameliorarea durerilor musculare, însă, aceasta poate ajuta și în pierderea în greutate.

Specialiștii spun că sulfatul de magneziu care se găsește în sarea amară are numeroase beneficii pentru sănătate și în tratamentele cosmetice. Ajută la detoxificarea organismului, ameliorează aspectul pielii afectate de celulită și este utilă în curele de slăbire.

Ce trebuie să știi despre sarea amară

Este cunoscută și sub numele de Epsom. Deși este numită „sare“, substanța nu este de fapt o sare, ci un compus mineral natural de magneziu și sulfat. Micile cristale au aplicații numeroase, care includ:

  • Ușurarea durerilor musculare.
  •      Recuperare mai rapidă în caz de leziuni minore.
  •      Indicată în tratamentele pentru păr, căci elimină excesul de uleiuri.
  •      Ameliorarea durerile ușoare provocate de arsuri solare și iritații (alternativă la aloe vera).
  •      Soluție pentru buzele uscate.
  •      Exfoliant pentru piele.
  •      Tratament pentru erupțiile cutanate provocate de otrăvirea cu iederă.

Cum te ajută sarea amară să slăbești

Potrivit cercetării efectuate de Rosemary Waring, un biochimist britanic de la Universitatea din Birmingham, magneziul și sulfatul este absorbit de piele, atunci când facem o baie cu sare amară.

Lipsa magneziului din organism poate duce la probleme cardiace, hipertensiune arterială, dureri de cap și dureri de spate; și prezența unei cantități mici de sulfat se poate manifesta ca epuizare a corpului.

De multe ori, creșterea în greutate este asociată cu mâncatul emoțional și absorbția substanțelor sărace în nutrimenți. Când corpul elimină toxinele, se relaxează și este mai puțin probabil să mănânci prea mult, reușind astfel să metabolizezi alimentele într-un mod mai eficient.

Cum pregătești baia cu sare amară pentru a slăbi

Adaugă o lingură de sare Epsom în apa din baie. Crește treptat cantitatea de sare la două căni. Dacă începi cu cantități mari de sare, este posibil să suferi unele simptome negative ale detoxificării rapide, cum sunt iritabilitatea, schimbările bruște de dispozitie sau hiperactivitatea. Mai mult, nu sta în baie mai mult de 25 de minute și rehidratează-te bine în timpul și după baia fierbinte.

Unele precauții

Înainte de a utiliza sare amară, consultă medicul, mai ales dacă suferi de boli grave. Astfel de băi pentru pierderea în greutate nu trebuie utilizate dacă ești gravidă, ai hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli de inima, pietre la rinichi sau boli de rinichi.

Read more