Anca Neacșu, vedeta de la ”Drumul spre altar” (Euforia TV) s-a măritat în vara aceasta cu turcul Serkan. După nuntă Anca a zis că ea n-o să învețe limba turcă prea curând pentru că e prea încâlcită. Chiar și prietena ei, Sorana a zis că ”Anca decât să învețe turca mai bine îi învață ea pe toți acolo limba română”.
Iată că la 5 luni de la nuntă, și după ce a vorbit cu Serkan jumate în română, jumate în engleză, cine știe cum se înțelegeau –Anca s-a hotărât să ia lecții de turcă. Nici ei nu-i vine să creadă, dar e destul de încântată.
”Nasılsın? Ben adım Ancuta, senin adın ne? = Pe mine ma cheama Ancuta, pe tine,?
Anca merge la cursuri la un liceu aproape de casă. Cursurile țin trei luni, dar Anca preconizează o venire în țară de sărbători. A vorbit déjà cu colegii să îi trimită ei cursurile pe mail pe perioada cât va lipsi. Are mulți colegi străini, ruși, englezi, italieni, irlandezi și nemți.
”Eu stiu italiana. Si acum o să știu și turcă . Sunt la clasa medie de turcă și apoi urmează clasa de avansați. Momentan am fost la două cursuri și sunt foarte fericită. Repet acasă cu Serkan și uneori îi dau sms și îl întreb cum se zice nu știu ce. Am învățat lunile, zilele, alfabetul și știu să număr. Serkan mă ajută, îmi zice <elevuța mea> Mi-a cumpărat pixuri colorate și caiete. E foarte încântat.”
Ok görüşürüz! =see u! = ne vedem !
Pe Anca o puteți vedea sâmbăta aceasta la ”Drumul spre altar” de la Euforia TV, ora 20:00, unde este alături de prietenele ei Sorana, Lora, Anemona şi Alexandra Dragomiroiu (nepoata Mariei Dragomiroiu) în reality-show-ul despre nunțile perfecte ale anului 2012.
După aproape 7 ani, în care şi-a câştigat respectul telespectatoarelor fidele şi a comunicat constant cu femeia activă, modernă, pozitivă şi puternică, postul urmează acum o nouă direcţie, “Smart tv for Smart women”şi se va adresa femeii descurcăreţe, agile şi isteţe în toate situaţiile vieţii. Prin mesajele sale şi noua strategie de programming, Euforia TV tinde acum spre un ghid pentru femeile moderne, seducătoare, sexy, puternice, glamour şi pline de pasiune deopotrivă. Noul slogan al postului fiind, Euforia vine din noi!
Euforia vine din noi!
Read moreFosta componentă a trupei ASIA și actuala protagonistă a show-ului ”Drumul spre altar” de la Euforia TV a fost în spital săptămâna trecută acuzând dureri de stomac, amețeli și stări de leșin, o indispoziție totală și lipsa poftei de mâncare. După multe vizite la doctor, medicii au spus că a fost vorba de o formă ciudată de ulcer perforat. Sorana a mai avut probleme cu ulcerul și acum câțiva ani, dar se pare că din cauza stresului i-a recidivat. Acum vedeta este bine și își face o trupă de muzică,
”Am încercat mai multe genuri de melodii anul acesta, dar e greu sa intri pe radio zilele acestea. Toată lumea ascultă un fel ciudat de house care mie nu mi se potrivește. Am renunțat la radio, dar la muzică nu renunț! Eu sunt o fire romantică și mereu mi-au placut melodiile vechi care au făcut istorie în muzică. Acum am niște băieți foarte buni la instrumente și ne gândim serios la o trupă de cover-uri.
O trupa,unde toti suntem prieteni de foarte multi ani sau ne leaga povesti incredibile. Cantam live,jazz,blues,regge. Felul in care o facem,povestile,coverurile si piesele noastre sunt partea crazy. Suntem reali si satui de tot ce inseamna photoshop,calculator si instrumente care vin din calculator. Sunt total indragostita de acest proiect si am foarte mare incredere in el. Momentan lucram piesele,le repetam.”
Sorana poate fi văzută sâmbătă în ”Drumul spre altar” de la Euforia TV, de la ora 20:00 alături de Anca Neacșu, Alexandra Dragomiroiu, Lora și Anemona Niculescu, colegele sale de platou.
După aproape 7 ani, în care şi-a câştigat respectul telespectatoarelor fidele şi a comunicat constant cu femeia activă, modernă, pozitivă şi puternică, postul urmează acum o nouă direcţie, “Smart tv for Smart women”şi se va adresa femeii descurcăreţe, agile şi isteţe în toate situaţiile vieţii. Prin mesajele sale şi noua strategie de programming, Euforia TV tinde acum spre un ghid pentru femeile moderne, seducătoare, sexy, puternice, glamour şi pline de pasiune deopotrivă. Noul slogan al postului fiind, Euforia vine din noi!
Euforia vine din noi!
Read more