News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

A SUSTRAS UN TELEFON MOBIL

A SUSTRAS UN TELEFON MOBIL

Local 29 septembrie 2015 0

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 26 septembrie a.c., bărbatul de 44 de ani, din judeţul Dolj, profitând de neatenţia victimei, ar fi sustras un telefon mobil de pe o masă, din incinta unui local situat pe Bulevardul Revoluţiei din Arad.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more
DOSARE PENALE PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe raza municipiului, având o alcoolemie de 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, pe raza municipiului a mai fost depistat în trafic un alt bărbat, tot de 39 de ani, care a condus un autoturism radiat din circulaţie de autorităţile belgiene, iar pe raza localităţii Şimand a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism având numărul de înmatriculare provizoriu cu valabilitatea expirată din data de 2 septembrie a.c.
Şi pe raza localităţii Dieci, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Read more
INFRACTIUNI IN TRAFIC

INFRACTIUNI IN TRAFIC

Local 17 septembrie 2015 0

În cursul zilei de ieri, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, a fost depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar pe DJ 792/A, pe raza localităţii Craiva, a fost depistat în trafic un alt bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism, având o alcoolemie de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în ambele cauze s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma acţiunilor au fost depistaţi în trafic: un bărbat, de 41 de ani, care a condus, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, un autoturism neînmatriculat, radiat din circulaţie din data de 03 iulie a.c., un bărbat, de 35 de ani, care a condus, pe raza localităţii Ineu, un autoturism, având numărul de înmatriculare provizoriu cu valabilitatea expirată din data de 18 august a.c. şi bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat, pe Bulevardul Revoluţiei, din municipiu.

  Totodată, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 60 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 709, pe raza localităţii Seleuş, având permisul de conducere reţinut şi un bărbat, de 24 de ani, care a condus un moped, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Read more
DEPISTATI DE POLITISTI PE FONDUL DE VANATOARE FARA A DETINE AUTORIZATIE

La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Secției nr. 6 Poliție Rurală Beliu și pădurari de vânătoare, au desfăşurat o acţiune pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, fiind depistaţi doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma acţiunii, pe raza fondului de vânătoare nr. 52 – Botfei, au fost depistaţi un bărbat, de 42 de ani, din Arad, vânător autorizat şi deţinător legal de arme şi muniţii şi un bărbat, tot de 42 de ani, din Arad, având asupra lor două arme letale, una cu glonţ şi una de vânătoare şi mai multe cartuşe cu capsele nepercutate, în urma verificărilor efectuate constatându-se că cei doi bărbaţi nu deţineau autorizaţie de vânătoare.

Armele şi muniţia găsite asupra celor în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele acestora fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Read more
DEPISTAT IN TRAFIC AVAND PERMISUL DE CONDUCERE ANULAT

Poliţiştii rutieri au depistat ieri în trafic un bărbat, care avea permisul de conducere anulat.

Bărbatul, de 35 de ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Vinga, în urma verificărilor efectuate constatându-se că acesta a deţinut permis de conducere eliberat de autorităţile din Belgia, care a fost anulat din data de 3 decembrie 2011.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Read more
DEPISTATI IN FLAGRANT DE POLITISTI

Poliţiştii Postului de Poliţie Iratoşu au depistat ieri în flagrant două persoane, în timp ce sustrăgeau 260 de kg. fân de lucernă.

Poliţiştii au depistat în flagrant un bărbat, de 50 de ani şi o femeie, de 47 de ani, în timp ce sustrăgeau 260 kg. fân de lucernă în valoare de aproximativ 250 de lei, dintr-o parcelă situată în extravilanul localităţii Iratoşu.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
A CONDUS FARA PERMIS DE CONDUCERE

Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Micălaca au depistat ieri în trafic un bărbat, care a condus fără permis de conducere.

Poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 46 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Radnei, din municipiu, în urma verificărilor efectuate constatându-se că acesta nu deţine permis de conducere.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Read more
VICTOR PONTA S-A PREZENTAT LA DNA

Premierul Victor Ponta s-a prezentat joi la DNA, el fiind urmărit penal dosarul Rovinari-Turceni.

„Dacă am adoptat Codul Fiscal, acum pot să mă ocup și de declarații”, a declarat premierul la intrarea în DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat la 5 iunie că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În 13 iulie Victor Ponta a fost anunțat de procurori că în dosar s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile și că procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce îi aparțin în dosarul Rovinari—Turceni în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani. Tot atunci, DNA i-a schimbat calitatea în acest dosar din suspect în inculpat, premierul prevalându-se de dreptul la tăcere.

Potrivit sursei citate, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor.

La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații”, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

Conform DNA, în urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat că, la 30 august 2007, între SCA „Șova și Asociații”, reprezentată de Dan Șova, și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta VicVictor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.

Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Sursa: agerpres.ro

Read more
INFRACTIUNI IN TRAFIC

INFRACTIUNI IN TRAFIC

Local 2 septembrie 2015 0

În urma activităţilor desfăşurate ieri în trafic, poliţiştii au depistat trei bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, au fost depistaţi pe raza localităţii Pecica, un tânăr, de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulaţie din data de 11 iulie 2009, şi un tânăr, de 20 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, în urma verificărilor efectuate constatându-se că aceasta era radiată din circulaţie din data de 26 iunie a.c.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Read more
PRINSI IN FLAGRANT IN TIMP CE FURAU DIN MAGAZINE

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Vlaicu cercetează doi bărbaţi, care au fost depistaţi în flagrant ieri în timp ce furau din magazine.

Poliţiştii cercetează un bărbat, de 23 de ani, care a fost depistat în timp ce sustrăgea o poşetă în valoare de aproximativ 120 de lei, dintr-un magazin situat în incinta unui complex comercial de pe raza cartierului Aurel Vlaicu şi un bărbat de 27 de ani, care a fost depistat în timp ce sustrăgea o pereche de pantofi sport în valoare de aproximativ 200 de lei, dintr-un alt magazin, situat în acelaşi complex comercial.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more