Mai multe familii din Arad au primit din partea deputatului Claudia Boghicevici pliante în care sunt anunţaţi că în curând va fi amenajat Parcul din zona Pădurice. În anunţul publicat pe un fluturaş alb-violet difuzat în zona Podgoria se scrie: „Vă anunţ cu bucurie că amenajarea zonei Pădurice este una din priorităţile autorităţilor locale…Zona verde de pe malul lacului este inclusă în cadrul unui proiect mai amplu de aranjare a spaţiilor verzi din Arad, unde locuitorii din apropiere se vor putea relaxa în aer liber, într-un cadru civilizat şi curat”.
PSD Arad întreabă de ce anunţă un deputat PDL ceea ce fac de fapt autorităţile locale? Are cumva un merit personal?
Mai mult decât atât, proiectul din Parcul Pădurice încală în mai multe privinţe legislaţia din domeniu. Departamentul de mediu din cadrul PSD a prezentat mai multe nereguli în derularea proiectului a precizat Dorel Căprar. Concret, nu se respectă prevederile legii 313/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane cât şi a condiţiilor impuse de autoritatea de mediu.
Toaletarea arborilor ar trebui realizată primăvara, înaintea de începerea sezonului de vegetaţie. Se vede bine că la reamenajarea Parcului Pădurice lucrurile nu stau chiar aşa. Lucrările se fac în plin sezon de vegetaţie.
Lucrările de amenajare a Parcului Pădurice au început chiar cu efectuarea de toaletări şi cu tăierea unor copaci din parc şi de pe malul lacului, fără a respecta prevederile Art. 14 pct 5. Au fost tăiate mai multe sălcii plângătoare şi sălcii japoneze. Înţelegem că unii copaci sunt pericol pentru populaţie, şi ar trebui tăiaţi, dar se găsesc cioate care sunt sănătoase şi un astfel de argument numai poate fi adus. Oare a obţinut (şi în ce condiţii?) Primăria autorizaţiile necesare?
Read more
Rezultatele Bacalaureatului de toamnă au întregit imaginea generală a unui dezastru de proporţii. Promovabilitate de 16,7% la nivelul judeţului este rezultatul lipsei de reacţie din partea celor care conduc sistemul de învăţământ arădean.
După rezultatele foarte slabe înregistrate vara, PSD Arad a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean să pună în practică urgent o strategie care să ajute elevii arădeni să promoveze examenul toamna. PSD a cerut atunci o dezbatere publică pe care Inspectoratul Şcolar era cel mai îndreptăţit să o organizeze, care ar fi avut ca scop atragerea atenţiei elevilor şi părinţilor cu privire la importanţe examenului şi acordarea unui sprijin concret celor care ar fi dorit să înveţe. „Am plecat de la discuţiile cu colegii noştri care sunt profesori şi care au recunoscut că şi cadrele didactice trebuie să îşi asume o parte a eşecului de la Bacalaureat. De aceea, noi am cerut Inspectoratului Şcolar să organizeze centre de pregătire, să fie activ într-o campanie de sensibilizare a opiniei publice. Nu am primit răspunsul scontat de la ISJ, aşa că am organizat noi meditaţii pentru cei care au dorit să se pregătească. Credem că am reuşit să dăm un exemplu de implicare, am ajutat câţiva elevi, dar un impact semnificativ ar fi avut doar coordonarea de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean”, a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Social-democraţii arădeni apreciază că, în realitate, cei care conduc învăţământul românesc la ora actuală au dorit dezastrul de la Bacalaureat. „Am asistat în ultimii ani la o campanie agresivă împotriva şcolii româneşti. S-au dorit aceste rezultate, pentru a justifica reducerile de salarii din învăţământ şi închiderea unor şcoli. Credem că acest proces îndreptat împotriva şcolii va continua, cu efecte negative asupra învăţământului. De altfel, nimeni nu şi-a asumat acest eşec care este în realitate al sistemului. Noi apreciem că trebuia ridicată ştacheta exigenţelor în învăţământul românesc, dar nu doar la Bacalaureat. Era normal ca ştacheta să fie ridicată pe perioada studiilor liceale, abia apoi la examenul final. Între notele din liceu şi cele de la Bacalaureat trebuie să existe o corelaţie strânsă, ceea ce nu s-a întâmplat în acest an. De exemplu, un elev care ia constant note de 6 şi 7 la liceu, trebuie să obţină o notă apropiată la Bacalaureat. Ministerul şi Inspectoratul Şcolar ar trebui să explice de ce nu s-a întâmplat aşa, în loc să se bucure că rezultatele au fost slabe şi să prezinte dezastrul de la Bacalaureat ca pe un mare succes” a încheiat Dorel Căprar.
Read moreZarurile au fost aruncate
Uslasul_Perit 31 august 2011 0
Acum cateva luni era doar o mica scanteie, ce mai, un mic fum, dar odata cu trecerea timpului a aparut si focul care mocnea, iminenta scibdare a Partidului Conservator Arad. Scanteia s-a numit Gavril Popescu, care avand usile trantite in nas la vechii sai liberali a gasit o usita mai micuta, cu balamalele ruginite si a fortat-o. Cum puterea vajnicului liberal este binecunoscuta, lupta la categoria grea, sarmana usita n-a tinut, si chiar daca erau in spatele ei sustinatori, zis si propte, au zburat cu tot cu ea. Ce-i drept falnicul Popescu avea in interior si oameni care sa-i usureze munca, asa ca iata a reusit sa intre in sondajul USL Arad pentru candidatul de primar de anul viitor. Ce a urmat dupa aceea, simplu, din partea PNL Arad excluderi pe banda rulanta, Florin Galis simtindu-si amenintat locul de candidat subit, dupa ce vreme indelungata visa lupta directa cu Gherghe Falca pentru fotoliul de edil. Din partea conservatorilor s-a ajuns la demisii si demiteri. Cireasa de pe tort a fost demisia fostului parlamentar Lia Ardelean, care in ciuda problemelor personale invocate, a avut motive mult mai intemeiate, si anume cedarea locului promis de parlamentar pentru alegerile de la anu tot proaspat demisului Gavril Popescu din PNL sau proaspat membrului Gavril Popescu la PC Arad. Sa nu credeti ca noul candidat ar avea o sustinere larga si o popularitate in randul aradenilor, nicidecum, planurile lui Popescu sunt de viitor, stie ca nu va face mare branza in campania locala dar vrea sa-si asigure un loc eligibil pentru alegerile parlamentare, si a reusit. Povestea asta trebuie sa aiba si ceva pierzanti, si acesti nu sunt decat social-democratii aradeni care au ramas cu buzele umflate. Aflu ca Dorel Caprar este foarte suparat ca el nu a fost instiintat de candidatura lui Gavril Popescu si ca ar vrea o mai mare colaborare de acum inainte. Canci, cine o sa-i bage in seama pe social-democratii aradeni cand judetul a fost dat in intregime ACD-ului?
Apropo, se aude prin targ ca si lui Nelutu Cristina i se pregateste ceva!
Autorităţile locale consideră că pot dispune de angajaţii instituţiilor publice după cum poftesc. Astfel, poliţiştii locali au fost „mobilizaţi” să salubrizeze ştrandul „Neptun” în vederea deschiderii oficiale, deşi fişa postului nu prevede astfel de activităţi. Mai mulţi poliţişti locali sunt revoltaţi de modul în care sunt folosiţi de administraţia locală şi conducerea instituţiei, dar se tem să îşi facă publice nemulţumirile.
„Avem încă un exemplu de comportament abuziv din partea administraţiei Falcă. Poliţia Comunitară este o instituţie care ar trebui să funcţioneze cu obiective precis definite, pentru asigurarea unui climat de linişte şi ordine publică, dar se pare că intenţia clară a administraţiei este să folosească această instituţie şi pe angajaţii ei după cum îi taie capul pe şefii PDL. Există firme care primesc bani pentru salubrizarea oraşului, pentru amenajarea spaţiilor verzi. Ce fac aceste firme? De ce nu îşi onorează contractele? De ce este nevoie să fie scoasă Poliţia Locală la astfel de activităţi, în loc să îşi facă treaba pentru care a fost înfiinţată?” întreabă Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
PSD acuză atitudinea discreţionară a celor care conduc administraţia locală şi care consideră că angajaţii instituţiilor publice pot fi trataţi ca nişte sclavi pe plantaţiile baronilor locali ai PDL. „Noi credem că fiecare angajat al instituţiilor publice, al administraţiei locale are drepturi şi obligaţii foarte clar definite, care trebuie respectate. Nimeni nu are dreptul să dispună de ei după cum îl taie capul, nici să îi umilească. Din păcate, în instituţiile publice s-a creat un climat de ameninţări şi teroare iar oamenii se tem să pretindă să li se respecte drepturile, se tem să protesteze. Este o situaţie anormală, pe care o condamnăm cu hotărâre. Nu putem fi de acord cu aceste apucături de tip nazist şi comunist – pentru că numai naziştii şi comuniştii au obligat angajaţii instituţiilor publice să participe, chipurile ca voluntari, dar în timpul serviciului, la realizarea unor lucrări publice. Din păcate, astfel de acţiuni arată că zvonurile potrivit cărora PDL doreşte să folosească abuziv Poliţia Locală, inclusiv în campaniile electorale sau pentru intimidarea unor adversari, pot fi adevărate” a declarat Dorel Căprar.
Read more
După ce şi PNL a făcut acelaşi lucru zilele trecute, PSD Arad acuză PDL că oferă pomeni electorale. „Se ştie bine că strategia PDL, în condiţiile unei guvernări care a prejudiciat grav majoritatea populaţiei, este de a da pomeni electorale. Suntem însă convinşi că oamenii au început să îşi dea seama că această guvernare patronează un sistem în care „băieţii deştepţi” se îmbogăţesc din bani publici, iau cu şapte mâini tot ce apucă de la oameni şi dau înapoi cu o mână!”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
„Este extrem de deranjant că PDL Arad nu respectă nici legea, nici bunul simţ şi a început să facă politică în şcoli şi grădiniţe. După modelul Elena Udrea, în şcolile şi grădiniţele arădene, copiii au primit cadouri însoţite de imaginea şi mesajele unor politicieni. Pe bună dreptate, foarte mulţi părinţi şi cadre didactice ne-au semnalat revoltaţi cadourile electorale din şcoli. Unii profesori ne-au spus chiar că în ultima perioadă au solicitat reparaţii elementare la şcoli şi grădiniţe, dar li s-a spus că nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru respectarea legilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice, în schimb politicienii PDL găsesc bani pentru pomeni electorale!”, se mai arată în comunicat.
„În preajma unor sfinte sărbători, PDL se comportă imoral. Practic, PDL ia de la bunici, prin impozitarea pensiilor, prin majorări indirecte de impozite şi prin plafonarea accesului la medicamente gratuite şi compensate şi încearcă să câştige popularitate cu cadouri date copiilor. Ar trebui să se abţină de la acţiuni cu clară conotaţie politică în şcoli. Politicienii PDL ne vorbesc despre faptul că România nu are bani pentru salarii, medicamente, spitale, cheltuieli sociale. Constatăm însă că politicienii PDL au foarte mulţi bani. De unde provin aceşti bani? Cum pot politicienii PDL din Arad – majoritatea nu au afaceri, trăiesc din funcţii publice, din bani publici – să arunce zeci, sute de milioane de lei vechi pentru cadouri? Este un semn clar că se încearcă începând de acum cumpărarea electoratului. Clientela PDL se teme că pierde vaca de muls numită banul public şi s-a dat startul pomenilor electorale. Sunt însă convins că românii, arădenii au început să înţeleagă că este vorba despre daruri otrăvite, care nu le mai pot cumpăra bunăvoinţa”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad a declarat, într-o conferinţă de presă, că ciuntirea pomilor din centrul oraşului denotă nepăsarea autorităţilor locale faţă de problemele de mediu şi necunoaşterea legii. Tăierea teilor din centru a stârnit, în mod justificat, indignarea societăţii civile, a opiniei publice şi a unor colegi din opoziţia politică, a menţionat Căprar. Mai mult, acesta spune că tăierea teilor nu ridică doar probleme de viziune edilitară, ci este o acţiune ilegală!
PSD Arad nu este de acord cu încercarea PDL de a modifica legea electorală, în aşa fel încât primarul să fie ales dintr-un singur tur de scrutin. Social-democraţii apreciază că demersurile care se fac în acest sens vizează exclusiv interesul electoral al PDL, care vrea să-şi păstreze clientela în teritoriu, în ciuda opiniei majoritare a populaţiei.
PDL încearcă să se prezinte opiniei publice aşa cum nu este: un partid politic determinat să lupte împotriva corupţiei, un partid care e gata să introducă unele criterii de integritate. În realitate, este vorba despre un amplu proces de manipulare. PDL încearcă să scape de unele nume cu notorietate negativă, care nu aduc foloase partidului, aşa cum sunt parlamentarii Păsat şi Ridzi. În schimb, alţi fruntaşi ai PDL care au grave probleme cu legea – cazul lui Gheorghe Falcă – nu sunt puşi în discuţie.
Elena Udrea a declarat că „Probabil Monica Ridzi va fi exclusă din PDL”, pentru că aceasta a refuzat să accepte autosuspendarea din partid. Faptele de corupţie pentru care este anchetată Monica Ridzi sunt grave şi PSD a luat atitudine împotriva ei la momentul respectiv. Opinia publică trebuie să ştie însă că Monica Ridzi nu este încă trimisă în judecată, ci urmărită penal, în timp ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este trimis în judecată încă din anul 2006. „Ne întrebăm de ce nu se pune problema excluderii din partid a lui Gheorghe Falcă, primarul care este inculpat într-un proces penal de mai mulţi ani? Gheorghe Falcă a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa judecarea procesului în care este inculpat, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Ştim că atunci când vorbeşte Elena Udrea, o face cu voia lui Traian Băsescu, naşului lui Gheorghe Falcă. Lui Falcă, Elena Udrea (portavocea lui Băsescu) nu i-a cerut nici să se autosuspende, nici să demisioneze, deşi acţiunea penală îndreptată împotriva sa este mult mai avansată decât în cazul Ridzi. Care sunt atunci criteriile după care operează PDL? Răspunsul este simplu: sunt sacrificaţi nişte pioni, nişte oameni care au devenit dispensabili pentru PDL, în timp ce alţii sunt în continuare protejaţi. PDL se comportă ca şi lupul care îşi schimbă blana, nu năravul. Asistăm la un mare proces de manipulare, nicidecum la un exerciţiu de integritate. Gheorghe Falcă este protejat în continuare de Elena Udrea şi de Traian Băsescu, pentru că a pus în funcţiune o maşinărie electorală bazată pe manipulare şi finanţată direct sau indirect din bani publici. Noi credem că sologanul promovat tacit – fură, dar mai şi face ceva – nu este demn pentru un oraş ca Aradul, iar PDL trebuie să accepte acest lucru!” a afirmat preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.(comunicat PSD)
Read more