„Door to door” este simpla expresie a românescului „dân uşă-n uşă”, activitate mai nou descoperită de politicianul român şi des folosită în campania parlamentară din zilele astea. Este o posibilitate şi chiar o oportunitate pentru votantul român de a-şi întalni candidatul şi a-şi prezenta off-ul de zi cu zi. Astfel am mers şi noi în campania „dân uşă-n uşă” împreună cu candidatul USL, Dorel Căprar, candidat în colegiul Sud-Est al judeţului.
Dorel Căprar, consilier judeţean USL, a pornit o campanie socială în localităţile de pe Valea Mureşului. Acesta a adus echipe medicale specializate care oferă gratuit analize medicale. Primele localităţi cuprinse în acest proiect au fost Birchiş şi Bata. Zeci de oameni au beneficiat în fiecare localitate de analize medicale. „Cunosc foarte bine localităţile de pe Valea Mureşului, unde mă întâlnesc constant cu oamenii de aproximativ doi ani. Aici am cunoscut oameni extraordinari, harnici, implicaţi, dar din păcate este una dintre cele mai vitregite zone ale judeţului. Valea Mureşului are nevoie de proiecte economice, pentru a crea locuri de muncă, dar şi de proiecte sociale. Campania prin care am adus echipe medicale specializate pentru analizele medicale de bază se înscrie în proiectul pe care îl am pentru Valea Mureşului. Cea mai bună cale de a ne păstra sănătatea nu este să vindecăm boala, ci să o prevenim! De aceea, am făcut eforturi să aduc personal medical în această zonă, pentru a vă oferi analize medicale gratuit! Vreau astfel să atrag atenţia asupra îngrijirii stării de bine a organismului, prin efectuarea periodică a analizelor medicale, pentru a descoperi din timp eventualele afecţiuni de care suferă oamenii. În perioada următoare, echipa noastră va ajunge şi în alte localităţi de pe Valea Mureşului. Îi îndemn pe toţi doritorii să apeleze cu încredere la noi!” a spus Dorel Căprar, consilier judeţean USL Arad.
Read moreMiercuri seara, in urma sedintei de Birou Judetean, la care am participat, s-a luat decizia, in lipsa mea, de a fi inlocuit, nestatutar, din functia de presedinte al Organizatiei Municipale a PSD Arad. Informatia mi-a parvenit prin intermediul presei fara ca decizia sa imi fi fost comunicata in mod oficial. In asteptarea motivarii hotararii, doresc sa aduc urmatoarele lamuriri:
1.In urma cu cateva luni, mi s-a cerut de catre Dorel Caprar sa imi inaintez demisia din functia de presedinte al Organizatiei Municipale pe motiv ca acest post ar fi ravnit de catre domnul Dorel Popa. In mod evident, dupa o munca de aproximativ doi ani, in care a trebuit sa “sudez” o organizatie dezbinata, organizatie care, la alegerile locale si-a dublat numarul de consilieri locali fata de cei doi alesi in 2008, cand campania a fost coordonata de acelasi Dorel Caprar, am refuzat categoric.
2.Promovarea in functii a unor persoane care nu numai ca nu au avut vreo legatura cu partidul ci au mai si fost sustinute in trecut de catre PDL, dar si indemnurile conducerii partidului adresate consilierilor municipali de a vota, in sedintele consiliului local, impotriva intereselor aradenilor si in sprijinul actualei administratii pedeliste, conduse de Gheorghe Falca, m-au determinat sa iau pozitie si sa imi pun semne de intrebare majore legate de integritatea actualei conduceri a organizatiei judetene a partidului. Nemultumirea a fost cu atat mai mare cu cat Biroul Judetean nu a fost consultat cu privire la nominalizarile facute pentru niciuna dintre functiile atribuite partidului, membrii PSD afland din presa numele vehiculate pentru ocuparea posturilor de prefect sau de directori ai institutiilor deconcentrate.
3.In ultima perioada, am considerat, in repetate randuri, ca este necesar sa iau pozitie impotriva modului in care presedintele Organizatiei Judetene a PSD Arad, Dorel Caprar si echipa pe care si-a format-o, inteleg sa faca politica. Am facut acest lucru numai in cadru organizat si numai in prezenta persoanelor mai sus mentionate, incercand sa nu afectez in niciun fel imaginea organizatiei prin iesiri in presa. Mergand pe principiul “cine nu este cu mine este impotriva mea”, s-a considerat necesara eliminarea mea, probabil pentru a nu convinge restul colegilor din Biroul Judetean ca drumul ales, in acest moment, de PSD Arad este unul gresit.
4.In temeiul art. 31, lit. b din statutul PSD, suspendarea din functie o poate dispune doar organismul care a ales presedintele, respectiv Biroul Municipal si nicidecum Biroul Judetean care are doar calitatea de a constata. Chiar daca nu intentionez sa colaborez pe viitor cu actuala conducere a PSD Arad, avand in vedere faptul ca hotatarea s-a luat dupa ce am parasit sala de sedinta, ceea ce spune multe legate de corectitudinea celor implicati, voi contesta hotatarea, la Comisia de integritate.
Read moreÎn dorința de a parveni politic, de a intra în Parlament prin manipularea populației, Dorel Căprar folosește aceleași mijloace consacrate ale Uniunii socialiste: minciuna, dezinformarea, calomnia. Cum altfel poate fi catalogat un personaj politic care este în stare de orice, chiar și să pozeze în Iisus, pentru a parveni?
Nici subiectul liniei de tramvai ce leagă municipiul de Zona Industrială Vest nu iese din tiparele limbajului fals, duplicitar și demagogic. Gheorghe Falcă îi aduce aminte lui Dorel Căprar că lucrările pentru introducerea liniei de tramvai către Zona Industrială au fost începute în mandatul de primar al domnului Dorel Popa. „De ce nu s-a ridicat în anul 2004, an în care era în politică, să îi spună domnului Popa că linia de tramvai nu are utilitate? Dorel Căprar că nu este om politic de ieri, ci avea această calitate şi în anul 2004 când s-a finalizat investiţia la linia de tramvai care leagă municipiul Arad de zona industrială. De ce nu duce această discuție în cadrul ei real?”, a declarat Gheorghe Falcă.
„Este cunoscut faptul că domnul Căprar are un conflict în interiorul partidului cu Dorel Popa. Domnul Popa a fost impus de Victor Ponta pe listele USL la alegerile parlamentare, lucru care sigur nu îi convine domnului Căprar. Nu îi convine nici că va fi obligat să îi predea domnului Dorel Popa conducerea Organizaţiei municipale a PSD Arad, dar îi recomand să îşi rezolve conflictul din interiorul partidului, nu să vină să critice un proiect demarat de administraţia Popa! De ce nu s-a ridicat în anul 2004, an în care era în politică, să îi spună domnului Popa că linia de tramvai nu are utilitate? Nu înţeleg ce ar fi vrut domnul Căprar să fac când am venit la Primărie, nu puteam să opresc lucrările la linia de tramvai, mai ales că vorbim de un proiect european. Domnul Căprar şi-a falimentat propria firmă, deci dovedește că nu se pricepe la afaceri, nu înțelege ce se întâmplă în mediul economic, e complet rupt de acest domeniu. Dar dumnealui vine și ne acuză că avem înţelegeri cu firmele de transport din zona industrială. Nimic mai fals. Să ne spună domnul Căprar cum putem noi obliga firmele să îşi transporte angajaţii cu o firmă sau alta. Îi aduc aminte că firmele de acolo decid singure, în funcţie de costuri, cu cine transportă angajaţii”, afirmă Gheorghe Falcă.
Edilul subliniază că de fapt atacul lui Dorel Căprar nu este un atac la administraţia Falcă, ci la administraţia Popa, pentru că proiectul a fost gândit şi finalizat în acea perioadă. „Domnul Căprar vrea să fie subtil și se foloseşte linia de tramvai din zona industrială ca pe un mijloc de a-l ataca pe Dorel Popa. Liderul PSD Arad nu are nicio autoritate la Bucureşti, cu atât mai puţin la Arad, din moment ce i s-au impus candidaţii pentru alegerile parlamentare”, a încheiat Falcă.
Read moreGheorghe Falcă încearcă din nou să dezinformeze opinia publică arădeană cu privire la activitatea Guvernului USL. Acesta vorbeşte despre o „agresivitate împotriva culturii”, când de fapt restructurarea TVR porneşte de la eficientizarea postului public de televiziune. „Cred că s-a explicat foarte clar că restructurarea TVR este necesară pentru că banii contribuabililor au fost gestionaţi incompetent de oamenii numiţi de PDL, astfel încât s-a ajuns la datorii imense de mult peste 130 de milioane de euro! Probabil Gheorghe Falcă este îngrijorat că trâmbiţele lui Traian Băsescu vor pierde contractele cu TVR şi nu vor mai avea ocazia să facă jocurile PDL la televiziunea publică. Cât priveşte TVR Cultural, s-a explicat deja foarte clar că misiunea acestuia va fi preluată de TVR 2 şi TVR 3. Apreciez că TVR trebuie să promoveze cultura, valorile naţionale şi europene, nu să servească anumite interese politice, pe bani publici” a declarat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.
USL îi cere lui Gheorghe Falcă să manifeste respect şi sprijin pentru cultură din poziţia în care se află. „Ieşirea lui Gheorghe Falcă este o mare ipocrizie. El este cel care a susţinut comasarea instituţiilor de cultură într-un veritabil «colhoz cultural» de tip sovietic motivat prin reducerea costurilor, care a scandalizat toţi oamenii de cultură. El este cel care a susţinut din raţiuni politice şi electorale persoane dubioase în funcţii de conducere a unor instituţii culturale, cum ar fi «celebrul» Văcean de la Filarmonică. În loc să finanţeze din bani publici sărbători ca «Ziua Vecinului», prilej pentru a oferi electoratului mită electorală, ar putea să finanţeze evenimente culturale de ţinută. În 8 ani de mandat ca primar, nu a fost interesat să revigoreze Casa de Cultură a Municipiului. Dacă are pretenţia că Aradul este în faţă, îi sugerăm să ia exemplul unor oraşe ca Sibiu, Cluj, Timişoara, oraşe în care autorităţile locale generează evenimente culturale inspirate şi atractive. Îi cerem promotorului colhozului cultural să lase demagogia de-o parte, să depolitizeze şi să sprijine în mod real cultura arădeană” a încheiat Dorel Căprar.
Read moreDorel Căprar, co-preşedintele USL Arad, şi-a exercitat dreptul de vot la secţia nr. 83. Însoţit de soţia sa Ina şi de fiul Vlad, Dorel Căprar a votat pentru un viitor mai bun. „Am votat pentru România, pentru viitor, pentru viitorul copiilor noştri. Am votat pentru normalitate şi pentru o viaţă mai bună. Sunt deja semnale pozitive, arădenii vin la vot în număr mare. Îi îndemn pe toţi arădenii să îşi exercite dreptul constituţional de a vota, să îşi decidă ei viitorul, să nu îi lase pe alţii să gândească pentru ei” a declarat Dorel Căprar.
Read moreUSL Arad constată cu surprindere că Gheorghe Falcă îşi revendică din nou poziţia de judecător moral al scenei politice din Arad. „Cred că Gheorghe Falcă ar face bine să îşi numere dosarele penale, să se pregătească pentru recursul intentat de procurorii DNA care îl vor la închisoare pentru fapte grave de corupţie, în general să se reculeagă şi să mediteze asupra răului pe care l-a făcut arădenilor. Resping orice tip de judecată din partea acestui personaj care şi-a pus parlamentarii obedienţi să voteze tăierea salariilor şi a pensiilor. Disperarea cu care Gheorghe Falcă încearcă să atace liderii USL vine din teama că, dacă va cădea Băsescu, va rămâne fără protecţie în faţa justiţiei. Dacă nu va mai fi Băsescu, nu cred că dosarele lui Gheorghe Falcă vor fi tergiversate cu anii, aşa cum s-a întâmplat până acum. Gheorghe Falcă va constata curând ce înseamnă statul de drept, pe care pretinde că îl apără, atunci când va fi tratat de justiţie ca un cetăţean de rând, nu ca finul preşedintelui Băsescu! În ceea ce priveşte o aşa-zisă teamă de electorat, Falcă fabulează. Arădenii ştiu desigur că am candidat pe lista consilierilor judeţeni USL, câştigând în faţa PDL-ului lui Falcă. Cei care fug de electorat în mod constant sunt ciracii lui Falcă, începând cu Traian Băsescu. Ei şi-au schimbat culoarea şi numele peste noapte înainte de alegerile locale, ei nu vor votul uninominal pur, ei încearcă să îi împiedice pe români să participe la vot! Ştiu că se visează un mic dictator al Aradului, dar nu va reuşi să dicteze cine, când şi unde candidează din partea USL, aşa cum îşi mută colegii din PDL de pe o funcţie pe alta, după bunul său plac.
Îl sfătuiesc pe Gheorghe Falcă să nu vorbească despre firme. Spre deosebire de el, tot ce am făcut am făcut prin muncă cinstită. Din cauza corupţiei şi incompetenţei guvernării PDL, pe care el a sprijinit-o din plin, mii de firme fără legături de partid au fost închise sau au dificultăţi. Am constatat că firmele soţiilor potentaţilor PDL fac afaceri bănoase, dar în spatele acestor afaceri stă traficul de influenţă şi corupţia, fapte care vor fi dovedite în perioada următoare, după ce îşi vor pierde protecţia lui Traian Băsescu. Falcă ar face mai bine să se uite în propria ogradă. Gheorghe Falcă este cel mai mare mincinos şi cel mai perfid cameleon pe care l-a avut politica arădeană, incluzând aici şi perioada comunistă. În final, îi sugerez – am făcut-o şi în trecut – să nu mai invoce Biserica şi religia în dezbaterile politice. Mai bine să devină el un bun creştin, să respecte valorile creştine – să nu fure, să nu mintă!” a declarat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.
Read more