News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

STUDIU: PIERDEREA CROMOZOMULUI Y CRESTE RISCUL DE ALZHEIMER LA BARBATI

Bărbații cu anumite celule sanguine care nu mai conțin cromozomul sexual masculin Y sunt mai predispuși la maladia Alzheimer și au un risc crescut de mortalitate din alte cauze, între care și de diferite forme de cancer, potrivit unui studiu publicat în revista „American Journal of Human Genetics”, citat de agenția France Presse.

Studiul, care urmează să fie prezentat la conferința anuală a Societății Europene de Genetică Umană, de la Barcelona (Spania), a implicat peste 3.200 de persoane cu o vârstă medie de 73 de ani, vârsta participanților variind între 37 de ani și 96 de ani.

Aproximativ 17 la sută din total nu au avut nici o urmă a cromozomului Y în unele celule sanguine. Cercetătorii au descoperit că majoritatea dintre ei primiseră deja un diagnostic de Alzheimer.

Și, au adăugat cercetătorii, absența cromozomului Y la cei care nu suferă de această degenerare incurabilă a creierului crește probabilitatea unui astfel de diagnostic în timpul urmăririi acestui studiu.

Potrivit mai multor cercetări anterioare, pierderea cromozomului Y atinge până la 20 la sută dintre bărbații de peste 80 de ani. Aceasta este cea mai frecventă mutație genetică la bărbați în vârstă.

Pentru autorii studiului publicat luni este posibil ca pierderea acestui cromozom să fie legată de o mortalitate masculină mai precoce.

Dar mecanismele biologice care asociază dispariția cromozomul Y cu maladia Alzheimer și cu unele tipuri de cancer nu sunt încă pe deplin clarificate, a menționat el, adăugând că se pune și problema de a ști modul în care această dispariție a fost legată de patologii ale altor organe.

„Celulele sanguine studiate joacă un rol în sistemul imunitar, iar legătura dintre absența cromozomului Y din acestea și apariția unor maladii în alte țesuturi este într-adevăr izbitoare”, a remarcat profesorul Lars Forsberg, de la departamentul de imunologie de la Universitatea din Uppsala (Suedia).

„Absența acestui cromozom din aceste celule sanguine pare să le facă să-și piardă o parte din funcțiile lor imunitare”, a presupus specialistul.

Această echipă de oameni de știință, formată din cercetători din Franța, Marea Britanie, Canada, SUA, a stabilit deja într-un studiu anterior că fumatul crește cu până la 400 la sută riscul de a pierde cromozomul Y.

Potrivit acestora, controlul prezenței acestui cromozom ar putea permite pe viitor identificarea bărbaților cu risc crescut de a dezvolta anumite tipuri de cancer și Alzheimer, precum și efectuarea analizelor necesare pentru detectarea lor.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CE ASCUND DURERILE DE CAP LA COPII

De cele mai multe ori, durerile de cap la copii apar pe fondul deshidratării, răcelilor sau oboselii. Totuşi, acest simptom nu trebuie neglijat, pentru că poate fi semnalul şi unor afecţiuni mai grave. Află mai multe despre acest subiect în numărul din martie al revistei “Click! Sănătate”.

Febră. Copilul care prezintă unul sau mai multe episoade febrile poate acuza dureri de cap. De fapt, aceste dureri pot fi încadrate într-un context infecţios.

Afecţiuni neurologice. Durerile de cap persistente pot fi puse şi pe seama unei probleme neurologice. Pentru un diagnostic sigur, se recomandă unele investigaţii medicale.

Deshidratare. Mai ales dacă practică un sport, copiii se pot deshidrata uşor, această stare manifestându-se prin dureri de cap.

Afecţiuni oftalmologice. Copiii care au probleme cu ochii pot prezenta şi dureri de cap. În acest caz, se recomandă un control oftalmologic.

Nevralgii. Acestea apar, în general, la copiii cu vârsta peste 10 ani şi se manifestă prin junghiuri în zona capului, secreţii nazale abundente, stări de agitaţie şi de nelinişte.

Migrena. Durerile de cap însoţite de greaţă, vărsături, dureri abdominale şi sensibilitate la lumină anunţă o migrenă, de care pot suferi atât copiii mai mari, cât şi sugarii.

Traumatisme. Loviturile la cap apărute în urma căzăturilor sau loviturilor de orice fel duc la dureri ce necesită investigaţii medicale de urgenţă. În aceste cazuri, durerile de cap se pot croniciza.

La ce trebuie să fie atenţi părinţii
În cazul copiilor mici, care încă nu-şi pot exprima stările prin cuvinte, părinţii trebuie să fie atenţi la comportamentul lor. La micuţi, durerea de cap este însoţită de lipsa poftei de mâncare, de agitaţie şi de tulburări de somn precum somnolenţa neobişnuită.

Ce investigaţii sunt necesare
Examen fizic. Medicul va evalua starea copilului prin măsurarea greutăţii şi înălţimii, a circumferinţei capului, a tensiunii şi a pulsului. De asemenea, doctorul va solicita detalii despre istoricul durerilor de cap, durata lor, modul în care se manifestă şi factorii declanşatori.
Examen neurologic. În funcţie de gravitatea durerilor de cap, medicul specialist va solicita tomografie computerizată sau RMN.

Sursa: click.ro

Read more
CE SPUN MAINILE DESPRE SANATATEA TA

În general, schimbările în ceea ce privește aspectul mâinilor nu au nimic de-a face cu o boală anume, ci marchează trecerea timpului odată cu apariția primelor semne de bătrânețe.

Totuși, trebuie să fim conștienți că unele semne pot indica faptul că ceva nu merge bine în ceea ce privește starea de sănătate!

Mâinile care tremură

Dacă mâinile încep să-ți tremure brusc, acesta este un semnal de avertizare. Deși primul lucru care îți trece prin cap este că ai putea suferi de maladia Parkinson, întrucât principalul simptom este tremurul, același simptom poate apărea, de asemenea, ca o reacție a organismului la prea multa cofeină sau în urma abuzului de medicamente antidepresive.

Transpirația mâinilor

Transpirația mâinilor este destul de frecventă, mai ales în cazul persoanelor care suferă de hiperhidroză sau transpirație excesivă. De asemenea, mâinile transpirate pot indica stări de anxietate, stres sau griji.

Mâini inflamate

Mâinile umflate indică aproape întotdeauna existența unui edem, care apare atunci când organismul reține prea multe lichide.

Cu toate acestea, inflamația poate fi, de asemenea, un răspuns al vaselor de sânge care cresc în mărime în timpul exercițiilor fizice, explică medicul Edward Laskowsi din cadrul Centrului de Medicină Sportivă a Clinicii Mayo (SUA).

Mâini uscate și aspre

La fel ca în cazul picioarelor, aspectul mâinilor se poate deteriora ca urmare a lipsei de hidratare.

În general, mâinile cu pielea crăpată sau care au dezvoltat întărituri indică lipsa de nutrienți din organism și acumularea în exces de celule moarte.

În cazul în care pielea capătă un aspect solzos, este semn că organismul are un deficit de vitamina B, necesar pentru repararea țesuturilor și întărirea unghiilor. Creșterea aportului de niacină (vitamina B3) și biotină (vitamina B7) contribuie la îmbunătățirea aspectului pielii, întrucât aceste vitamine stimulează producția de colagen și menținerea umidității naturale naturale.

De asemenea, complexul de vitamine B se găsește în pește, arahide, ciuperci, avocado, ton etc.

Erupții cutanate și mâncărime

Dacă mâinile suferă modificări care provoacă mâncărimi, erupții și uscarea lor, este posisbil să suferi de o eczemă. În acest caz, se va consulta un medic pentru diagnostic și tratament, care să permită controlul iritației.

De asemenea, în cazul în care nu este vorba de o eczemă, se impune folosirea unei creme nutritive cu un conținut bogat de vitamina A și E.

Vârfurile degetelor sunt albastre

În cazul în care observi modificări în ceea ce privește culoarea vârfului degetelor – culoarea poate varia de la albastru la roșu – este posibil să suferi de boala Raynaud, o tulburare mai puțin frecventă a vaselor de sânge, care de multe ori afectează degetele de la mâini și de la picioare.

Prevenţia în cazul acestui sindrom constă în evitarea temperaturilor scăzute şi a stresului emoţional. Numai un medic specialist poate da acest diagnostic cu exactitate.

Unghii fragile

Fragilitatea unghiilor este frecvent întâlnită în cazul persoanelor care obișnuiesc să-și roadă unghiile, dar mai ales o carență de calciu și de proteine, care au rolul de a conserva keratina

Sursa: clicksanatate.ro

Read more