DEPUTATUL MADALIN VOICU, PUS SUB CONTROL JUDICIAR PE CAUTIUNE
NationalUltimele stiri 18 februarie 2016 0
Procurorii DNA au dispus joi luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Mădălin Voicu, în dosarul în care parlamentarii nu au încuviințat reținerea și arestarea preventivă a acestuia.
Potrivit unor surse judiciare, cauțiunea ar fi de 500.000 lei
Sursa: agerpres.ro
Read moreDeputatul Ciprian Luca nu va vota bugetul pentru anul 2012 dacă în textul acestuia nu se vor regăsi propunerile USL de redresare a economiei naționale, prin crearea unor noi locuri de munca, pe de o parte și prin atragerea unor fonduri suplimentare la buget.
“ Desigur însă că propunerile USL nu vizează și păstrarea modalităților de furt practicate de PDL din banul public, iar acest fapt este demonstrat și prin dezaprobarea măsurilor USL de actuala Putere. Sunt măsuri pertinente care conduc spre relansare economică, spre creșterea nivelului de trai a populației și implicit spre redresarea activității agenților economici care acum, abia reușesc să se mențină la linia de supraviețuire”, apreciază Ciprian Luca.
Propunerile Opoziței pentru BUGETUL 2012
5 măsuri pentru crearea de locuri de muncă și relansarea rapidă a
economiei, care implică anumite cheltuieli bugetare:
*Reducerea CAS
*Reducerea TVA (începerea reducerii eșalonate a TVA, pentru a se reveni spre 19%)
*Introducerea unei scheme speciale de TVA pentru agricultură
*Respectarea legii actuale în ceea ce privește indexarea pensiilor cu
rata inflației plus 5% din creșterea salariului mediu pe economie
*Menținerea cotei de cofinanțare de la buget pentru proiectele derulate
cu fonduri europene
5 masuri care ar aduce venituri suplimentare la buget:
*Reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, pentru oprirea
risipei actuale
*Blocarea cheltuielilor de partid – suspendarea programului național de
dezvoltare a infrastructurii și a altor cheltuieli similare, care nu
se fac decât prin clientela de partid
*Obligarea primului ministru de a nu mai folosi fondul de rezervă al
guvernului decat pentru situații de urgență (catastrofe naturale), în
locul alocării de fonduri primarilor puterii
*Menținerea contribuției actuale la Pilonul II de pensii
*Stimularea atragerii fondurilor europene, care să completeze fondurile
interne și care să ajungă în economie pentru crearea de noi locuri de
muncă.